George LAZĂR
director
În weekend au sosit douăsprezece ambulanţe noi la Botoşani, să mai înlocuiască din cele care ar fi trebuit de multă vreme să iasă din uz. Fruntaşii pesedişti au ieşit cu mic cu mare să se pozeze cu realizarea. Ambulanţele au pornit sirenele şi girofarurile ca să audă şi să vadă poporul că partidul are grijă de sănătatea lui. S-au rostit discursuri festiviste, s-au schimbat pupături şi s-au făcut poze care să imortalizeze acest moment special. Privirile admirative s-au îndreptat spre senatorul Doina Federovici, liderul deocamdată doar numit al organizaţiei PSD Botoşani, care a făcut posibilă această investiţie, după ce tot ea a fost responsabilă şi de dotarea spitalului judeţean cu un aparat RMN. În curte la staţia de ambulanţă, unde sunt nişte hârtoape groaznice, nu s-a dus nimeni să facă poze şi nici să rostească discursuri.
Pentru cine nu ştie, senatorul Federovici dispune de o putere uriaşă. Printre altele, ea este vicepreşedinte al Senatului, dar şi al PSD. Nu a mai fost parlamentar botoşănean care să acumuleze asemenea funcţii. În principiu, ea poate să facă ce vrea, după cum a dovedit-o când l-a numit pe Marius Budăi ministru la muncă.
Oare de o asemenea putere a fost nevoie ca să primim şi noi, cei din bazinul electoral, câteva ambulanţe în faţa cărora să ne extaziem? Pentru asta poporul din judeţ a defilat prin faţa sediului PSD cu cântăreţi, fanfare şi colinde, mânat din spate de primarii recunoscători şi umili?
Este ceva suprarealist şi absurd în toate astea, manifestări nemaiîntâlnite nici măcar la trecutele guverne ale PSD şi nu se întrevăd decât două explicaţii: ori senatorul Doina Federovici nu a conştientizat încă ce putere are şi deci încă nu a folosit-o, spre exemplu ca să deblocheze proiecte de importanţă covârşitoare pentru locuitorii judeţului care au trimis-o în parlament, cum ar fi, dacă nu autostrăzile, măcar refacerea drumurilor, inclusiv al celui pe care face ea săptămânal naveta la Bucureşti. Ori puterea pe care se presupune că o are este doar o iluzie, întrucât păpuşarul care îi este şef de partid nu e dispus să renunţe, altfel decât pur formal, la nici un strop din ceea ce a luat, şi anume puterea absolută.
Nu toate guvernele PSD au fost atât de slabe. Ne amintim de stabilitatea economică de pe vremea lui Năstase şi apoi Ponta, ai căror miniştri par genii pe lângă trupa de ageamii, în fruntea căreia se află marioneta blondă ce populează acum Palatul Victoria. Cu toate acestea nu-şi face nimeni iluzii că următoarele alegeri vor aduce victoria opoziţiei. Acum nu există nici cea mai mică şansă. Cei care ar fi putut schimba rezultatul votului nu mai sunt de mult în ţară. Cei rămaşi, în principal bugetarii, pensionarii şi asistaţii social, au fost cumpăraţi cu bani mulţi, aşa că lupta PSD de a rămâne la putere este de fapt şi lupta personală a milioanelor care îşi iau lunar mita, indiferent că aceasta se numeşte oficial salariu, pensie sau ajutor social. Opoziţia însăşi este fragmentată, anemică, lipsită de vlagă.
Iar pentru ca tabloul absurdului să fie complet, în cel mai recent discurs, Liviu Dragnea, şeful PSD, a înfierat iar transnaţionalele şi a minţit fără să clipească, insistând pe nevoia lui, devenită impetuoasă, de a-şi da ordonanţă pentru a fi amnistiat dar şi graţiat, chiar dacă asta înseamnă să elibereze puzderie de escroci şi tâlhari. În acest context, ridicole şi patetice sunt semnalele trimise de la Bruxelles de diferiţii şefi ai Uniunii Europene pentru că, având de ales între a rămâne în libertate şi a arunca ţara în aer, şeful PSD s-a hotărât de mult.
Este greu de prevăzut ce se va întâmpla. Nici actualii „conducători” nu ştiu ce idei îi mai vin domnului Dragnea şi sufleurului Vâlcov, ce se ţine cât mai în spatele scenei. Fundul sacului cu bani pare să se apropie cu viteză ameţitoare, iar oamenii, odată ce le-ai dat, se supără rău de tot când nu le mai dai, indiferent dacă motivele sunt reale sau imaginare.
Acel moment urmează în mod firesc, iar aici poate PSD ar ceda bucuros puterea opoziţiei, ca în mişcarea de judo numită „Sutemi – waza”, la sacrificiu, când unul dintre jucători pare că s-a dezechilibrat şi va fi învins, numai că, în final, el ajunge deasupra adversarului după o răsucire spectaculoasă în cădere. Iar în acel moment, o ridicare din umeri a lui Liviu Dragnea, urmată de un „Noi am vrut să mărim salariile şi pensiile, dar ei nu ne-au lăsat”, va fi mai mult decât garanţia câştigării viitoarelor alegeri.
