Virgil COSMA
jurnalist
Iar fug parlamentari din PSD, care nu mai este partid, ci un fel de gaşcă însuşită pe persoană fizică, iar convoacă Dragnea CEX-ul, iar o să le promită marea cu sarea celor care rămân. Situaţia s-ar putea prelungi tot aşa până la încheierea mandatului, PSD a mai suferit ruperi mai mari sau mai mici şi nu s-a dezintegrat. De data asta, deşi sondajele arată că s-ar menţine la aproape 30%, consecinţele ar putea să fie mai grave. Fiindcă nu mai este vorba, de cel puţin câţiva ani, de lupte ideologice stânga-dreapta, nici de controverse procedurale cu privire la progresul ţării. De cel puţin doi ani (ce repede au trecut!) guvernarea se reduce la o singură bătălie: poporul român împotriva hoţilor şi a celor care profită de pe urma lor. Restul teoriilor şi scandalurile mediatice induse sunt perdele de fum.
Totuşi, ce mare scofală dacă se dau amnistia şi graţierea? Se anulează Crăciunul, dispare România? Nici vorbă, doar că trebuie să înţelegem că mizele amnistiei şi graţierii sunt cu adevărat grave. Prima constă în caracterul imediat şi permanent al acestei măsuri. Guvernarea PSD a demonstrat că 12 ani de reforme dificile şi incomplete în justiţie pot fi şterşi cu buretele şi că nicio reformă nu este ireversibilă. Singura măsură care oferă acest caracter imediat şi permanent este amnistia. Odată intrată în vigoare, fie şi printr-un act administrativ cum este o OUG, nu mai poate fi întoarsă. Nu este vorba doar despre Dragnea şi apropiaţii săi, ci de o întreagă armată de corupţi şi infractori pe care el îi reprezintă şi de la care îşi extrag întreaga forţă. De aceea, în preajma oricăror posibile mişcări de detronare, auzim că teleormăneanul convoacă iar Comitetul Executiv.
Pe de altă parte, aud tot mai des că doar anticorupţia nu asigură o educaţie şi o sănătate mai bune, nu garantează construcţia mai eficientă a infrastructurii şi nu asigură în sine o mai bună guvernare şi că, în general, ar fi cazul să ne mai ocupăm şi de construcţia instituţională într-o ţară în care nicio instituţie nu funcţionează cum trebuie. Că opoziţiei îi trebuie programe alternative, viabile, cu surse concrete şi nu iluzorii, care să convingă electoratul că nu este vorba de o luptă pentru ciolan, aşa cum o ştim de 29 ani, ci de o alternativă pentru ţară. Este foarte adevărat, doar că nu am ajuns încă acolo! Instituţiile sunt disfuncţionale tocmai pentru că sunt măcinate de corupţie, iar incompetenţa subsecventă sistemului de pile-relaţii-obligaţii are deja rol de normă. Câtă vreme avem corupţie cvasigeneralizată în toate serviciile statului nu putem spera la instituţii independente şi dedicate binelui public.
România a devenit în doar 23 luni teatrul unei confruntări între un regim viclean, care aspiră la un autoritarism de inspiraţie ruso-turcească, şi democraţia de tip occcidental. Tocmai de aceea amnistia a devenit acum principalul teren de bătălie politică. O asemenea ordonanţă, ieşită de sub control constituţional imediat (până este contestată îşi produce efectele) ar transforma practic corupţia în normă instituţională şi întreaga clasă birocratică într-o cleptocraţie de partid. Este ultimul tren pentru ei, urmează şase luni de preşedinţie a Consiliului UE, timp în care este greu de crezut că vor mai avea un spaţiu de manevră atât de larg. Cu toată contrareforma agresivă din justiţie, Dragnea şi masa de penali care-l împing de la spate nu pot fi siguri că scapă. Numai amnistia şi graţierea îi asigură că anticorupţia este îngropată, altfel pentru ei va exista întotdeauna un risc.
De partea cealaltă, PNL – înghiţit de jumătatea mult mai bine organizată şi mai agresivă a fostului PD – nu se poate desprinde nici acum de vraja năucitoare a marelui USL. Astfel încât, sigura opoziţie activă, prin vocea USR, a făcut apel la preşedinte să participe la toate şedinţele de guvern de acum şi până la sfârşitul anului, pentru a se asigura că OUG nu este adoptată. La rândul său, preşedintele Iohannis a făcut apel la partea raţională din PSD (mai există încă aşa ceva, nu vă miraţi, nu sunt cu toţii membri ai bandei) să nu îl urmeze pe Dragnea. Gândul însă că soarta democraţiei depinde de Iohannis, de partea responsabilă din PSD şi de o mână de funcţionari din ministere nu este nici pe departe o garanţie că lucrurile se vor opri aici.
Liberalii – sau ce or mai fi, că tot veni vorba despre ei, au făcut miercuri în Parlament un circ jalnic. Asta, într-adevăr, nu este nici democraţie şi nici politică. Să iniţiezi o mişcare fără să te asiguri că poţi îndeplini toate rigorile procedurale şi administrative denotă fie nepricepere crasă, fie neputinţă. Dejucată uşor, prin „chemarea” misterioasă a unuia dintre vicepreşedinţii Camerei la DNA şi fuga caraghioasă a lui Iordache prin sala de şedinţe, întreaga mişcare a lăsat o impresie de penibil, de Parlament bananier sau cum mai vedem la televizor de prin unele ţări în care ajung să se încaiere ca pe maidan. În realitate, întreaga opoziţie adunată la un loc, plus parlamentarii minorităţilor (altele decât cea maghiară), nu reuşeşte încă să adune suficiente voturi încât să dărâme guvernul şi să schimbe majoritatea. Şi, dacă nu reuşeşte nici până săptămâna viitoare, vom avea şi OUG pe amnistie şi circ pe săturatelea. Că tot sunt sărbătorile şi trebuie să ne distrăm cumva, nu-i aşa?
