Ciprian MITOCEANU
scriitor
Privind la circul politic şi mediatic care asaltează România în ultimele săptămâni mi-a revenit în memorie episodul „scrisoarea”. Nu e vorba de vreuna dintre scrisorile lui Eminescu, deşi tare bine s-ar mula pe realitatea de azi treaba cu „Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni”. Asta pentru că singura diferenţă între cei de la putere şi cei din opoziţie este chiar aceasta: unii sunt la putere şi alţii în opoziţie.
Dar să revenim la scrisoare, acea scrisoare semnată de Rudolph Giuliani care a făcut ceva vâlvă imediat după Mineriada Jandarmilor şi care înfiera pe un ton tovărăşesc protocoalele din Justiţie. După cum s-a dovedit ulterior, scrisoarea respectivă a fost scrisă la comandă şi, foarte probabil, a costat o valiză de bani, că doar nu se apuca Giuliani să piardă timpul gratis. Faptul că Guvernul SUA s-a grăbit să se delimiteze de aberaţiile din pomenita scrisoare, precizând că nu comentează opiniile unor persoane fizice, nu l-a împiedicat pe Dragnea să zbiere în gura mare că recomandările lui Giuliani (foarte probabil Giuliani nici măcar nu a scris buclucaşa misivă, aceasta fiindu-i dată la semnat de surse apropiate sforarului din Teleorman) trebuie respectate. Cică era vorba de vocea lumii civilizate; până şi americanii erau cu ochii pe abuzurile statului paralel şi pe Iohannis, că numai neamţul e vinovat de tot ceea ce i se întâmplă patriotului Dragnea.
Zilele acestea, când prin raportul MCV s-a ţinut să ni se reamintească faptul că suntem coada Uniunii, politicienii au sărit în sus. Reacţia celor de la guvernare aminteşte de vremurile lui Ceauşescu, care preciza că nu permite nimănui să se amestece în treburile noastre interne. Păi dacă ne descurcăm aşa de bine când vine de distrus, de ce să ne mai ajute şi alţii. Individul de la Justiţie – l-am nominalizat astfel pe Tudorel Toader – şi-a dat cu părerea că MCV are iz politic. Alte voci ţin să precizeze că raportul este consulativ aşa că, până la urmă, tot ai noştri sunt cei care vor decide ce e mai bine pentru ei, normal, doar nu pentru noi…
Dragnea a evitat să ofere o părere tranşantă, dar poate că nici nu e nevoie, trompetele de partid trâmbiţează ceea ce li se ordonă. Când derapează – din cauza ignoranţei şi a educaţiei îndoielnice, nu pentru că ar manifesta vreo independenţă în gândire şi acţiune – sunt readuse prompt pe calea cea bună. Omul e prea preocupat cu ce anume să mai umple valizele; umblă vorba că în China s-a înfiinţat o fabrică de valize pentru a-i acoperi necesarul de materiale pentru numerele de bufonerie. Când să găsească timp pentru o analiză asupra MCV? Ar trebui să-l angajeze drept consilier pe Doru Octavian Dumitru, comicul fără haz, pentru a-i da idei despre ce anume să mai lanseze în spaţiul public odată cu prezentarea viitoarelor valize.
Faptul că Mecanismul de Cooperare şi Verificare ar putea fi ridicat pentru Bulgaria anul viitor, în timp ce pentru România nici măcar nu se pune problema, i-a lăsat indiferenţi pe guvernanţi. Ei au o problemă cu Justiţia şi cu ceea ce-i poate împiedica să rămână şi pe viitor la conducerea ţării. Nu-i interesează nici dezvoltare, nici absorţia de bani europeni. România are cel mai redus grad de absorţie a pomenitelor fonduri şi asta pentru că banii europeni pot fi fraudaţi mai greu. Nu imposibil, doar mai greu. Gloata de parveniţi politici preferă să nu se atingă de fondurile europene decât să ne dezvolte fără să-şi primească paraîndărătul. Doar propriile lor interese. Şi pentru propriile lor interese sunt capabili de orice, inclusiv să transpună în fapte afirmaţiile lui Giuliani şi să ignore raportul MCV. Între cele două situaţii, ce opinie are mai multă greutate?
În discursul vehement împotriva MCV, Tudorel Toader a pomenit ceva de dublul standard. Gura păcătosului adevărat a grăit. Exact asta îi reprezintă: dublul standard. Când le convine ceva sunt în stare să dărâme şi munţii pentru a pune în practică opiniile unei persoane fizice, dar pe care le atribuie unui guvern de pe alt continent. Când nu le convine raportul MCV bagă pastila cu politizarea acestuia, dublul standard, cu faptul că e consultativ şi – cât de nenorociţi pot fi? – treaba cu patriotismul. În opinia lor e o dovadă de patriotism să faci opinie separată de a Europei. Are şi Uniunea părţile ei rele, nimeni nu neagă asta, dar între două rele românul susţine că întotdeauna l-a preferat pe cel mic. Din păcate, răul cel mare e la butoane şi, culmea ironiei, el este cel care va face alegerea.
Standardul dublu nu ni s-a impus de afară; ai noştri l-au creat şi l-au perfecţionat. Se vede la orice pas. Culmea că aleşii îi recunosc existenţa doar atunci le convine.
