Marius ILINCARU
editor
S-au estompat ecourile referendumului de săptămâna trecută, dar rănile lui nu s-au vindecat şi nu se vor vindeca uşor. În special cele suferite de politicieni, dar şi de biserică.
În ultimele zile, toţi politicienii importanţi au încercat să se dezică de referendum. Liberalii, de fapt toţi cei din opoziţie care au susţinut plebiscitul au dat vina pe Dragnea şi PSD, la fel ca şi ALDE şi UDMR, partenerii de guvernare ai social-democraţilor.
Tot pe Dragnea şi PSD a dat vina pentru eşecul referendumului şi Coaliţia pentru Familie, dar şi Biserica Ortodoxă Română, care se va reuni într-un Sinod extraordinar pentru a discuta situaţia creată.
Dragnea a tăcut câteva zile, a încasat, pentru ca apoi să iasă şi să spună că PSD nu a avut nimic de a face cu referendumul, că nu a fost dorinţa partidului şi că nu are de ce să analizeze eşecul. Vorbe goale care să mascheze lovitura dură pe care a primit-o chiar în plex. Atât şi nimic mai mult.
Mai dură este însă poziţia în care se află Biserica. După ani de zile în care preoţii îi jucau pe degete pe politicieni, acum aceştia şi-au pierdut atuul. Toată lumea a văzut că puţin contează cuvântul preotului, chiar şi în comunităţile mici şi mai religioase. Foarte puţine au fost locurile în care preoţii au reuşit să-i scoată pe oameni la vot. Şi dacă nu au făcut-o cu aşa temă populistă, cum credeţi că o vor face la viitoarele alegeri, fie ele locale, generale, prezidenţiale sau europarlamentare. Deci, se vede pentru prima dată clar ca lumina zilei că Biserica nu mai este un vector electoral. De altfel, sondajele de opinie anterioare referendumului arătau că încrederea în Biserică a scăzut cu ordinul zecilor de procente, ajungând sub 50%, fiind depăşită la acest capitol de alte instituţii ale statului, precum pompierii, SMURD, Armata şi Justiţia.
În aceste condiţii, poate că a venit timpul ca parlamentarii şi în special guvernanţii să-şi schimbe politica şi să nu mai aloce atât de mulţi bani către biserici şi să facă o ierarhie clară a priorităţilor poporului român pe care să le finanţeze, adică drumuri, modernizarea şcolilor şi a spitalelor, etc. Dacă lecţia a fost învăţată, vom vedea peste două luni când va ajunge bugetul pe 2019 în Parlament. Atunci vom vedea dacă politicienii, indiferent de partide, se vor mai bate în miile de amendamente cu bani pentru biserici, dacă se vor mai aloca sume uriaşe pentru construcţia Catedralei Neamului şi dacă afacerile Bisericii, poate cele mai profitabile din România, vor mai fi scutite de impozitare şi de aplicarea legislaţiei în vigoare. Ştiu, e greu să ne dezbărăm de obiceiuri, dar poate că încercăm şi poate că şi reuşim să ne prioritizăm nevoile. Să înţelegem că nu mai putem trăi în Evul Mediu, că în lumea civilizată s-a trecut de mult la un alt nivel, în care pariul cel mare este pus pe ştiinţă, învăţătură, infrastructură, etc. Şi nu de ieri de azi, ci de mai bine de jumătate de mileniu, de când încă noi ne băteam cu turcii şi pozam în apărătorii creştinătăţii europene.
Biserica va continua să aibă rolul ei în societate, dar clericii trebuie să înţeleagă că România este un stat laic. Majoritatea românilor sunt credincioşi şi asta nu o poate nega nimeni, dar asta nu înseamnă că trebuie pus semnul egal între Biserică şi credinţă.
