George LAZĂR
director
Multe şi spuse pe toate tonurile au fost părerile celor ce au militat pro şi contra consultării populare care, în sfârşit, s-a terminat. Rezultatul a fost cu totul neaşteptat, iar gruparea strânsă sub denumirea de „Coaliţia pentru familie”, sprijinită masiv de biserică, PSD şi PNL, a pierdut pentru că n-a fost în stare să mobilizeze lumea la vot. Asta în ciuda numeroaselor facilităţi electorale date de guvernul lui Dragnea, care practic îmbiau la furăciune, şi în pofida valurilor de materiale electorale care au inundat televiziunile, internetul, ziarele şi cutiile poştale.
Numeroase sunt cauzele care au dus la eşecul referendumului de redefinire a familiei. Cele mai multe au fost deja dezbătute şi analizate.
Convingerea mea este însă că greşeala majoră a organizatorilor a fost că au uitat de bunul simţ al românilor, propunându-le o temă grosolană, ce ţine de intimitatea cuplurilor şi provoacă jenă doar dacă este pomenită şi stârneşte ruşine atunci când este prezentată public, aşa cum s-a întâmplat cu redefinirea familiei. Apoi a fost uitată vârsta medie a alegătorilor. Ca urmare a migraţiei masive şi a indicatorilor demografici negativi, populaţia ţării este îmbătrânită, caz în care spaima ca nu cumva copilul să le fie înfiat de doi bărbaţi (slogan publicitar insistent împins în faţă de “Coaliţia pentru familie”, biserică şi partidele politice susţinătoare) adică de un cuplu homosexual, pur şi simplu nu există. Oamenii au deja copii adulţi, foarte mulţi dintre ei stabiliţi în ţări tolerante, unde toţi trăiesc în armonie şi nimeni nu face caz de orientarea sexuală, culoarea pielii sau religie.
A mai fost şi amestecul nesimţit al celor două partide, PSD şi PNL, dornice să profite de ocazie şi să marcheze o victorie facilă. Dacă întrebarea de la referendum ar fi fost: „Vreţi să desfiinţaţi parlamentul”, sunt convins că participarea ar fi fost masivă. Ura generalizată faţă de politicieni s-a răsfrânt şi în rezultatul votului, pentru că este imposibil să crezi pe cineva care-şi dă pensii speciale şi alte privilegii, iar apoi îţi aruncă niscai firimituri şi-ţi cere să votezi într-un anume fel. Mirarea îmi este cu atât mai mare cu cât aceşti oameni au fost (poate încă mai sunt) ferm convinşi că ei reprezintă modele în societate, un soi de căpetenii care vor fi urmate necondiţionat de armata de alegători credincioşi, dar cam naivi. Prin urmare, parlamentari şi şefi ai judeţului s-au dat inutil în spectacol, îndemnând lumea să susţină un demers în care nici ei nu au crezut.
De această dată n-a mai funcţionat maşinăria de partid, pentru că pur şi simplu nu a existat o miză reală: nu s-au disputat fotolii de primary, nici de consilieri, cu atât mai puţin de parlamentari. N-au fost nici oportunităţi de a obţine o slujbă călduţă la stat, nici bani negri de luat, nimic concret! Preşedinţii secţiilor de votare au fost prost plătiţi, iar turismul electoral a fost făcut mai mult de unii entuziaşti şi în nici un caz de activişti bine organizaţi, ademeniţi cu viitoare foloase.
Inoportună a fost şi intervenţia bisericii, care, ce-i drept, prin natura ei nu ar fi putut să susţină altceva. Însă agresivitatea cu care unii popi (nu preoţi) şi-au ameninţat enoriaşii cu focul iadului dacă nu merg la vot, i-a scârbit mai mult decât i-a speriat.
Aşa se întâmplă când falia care desparte politrucii aflaţi la putere, şi pe cei din opoziţie, creşte inexorabil până atinge proporţii în care nu mai poate fi nici trecută şi nici umplută, când cei puţini îşi închipuie că-i cunosc pe cei mulţi şi că pot să-i prostească pe faţă. Aici trebuie menţionată excepţia notabilă a USR, singurul partid parlamentar care a susţinut altceva decât tentativa susţinătorilor familiei tradiţionale de prosteală colectivă.
Referendumul „pentru redefinirea familiei” a fost o lecţie foarte scumpă, de zeci de milioane de euro, din care mă îndoiesc că cei puţini au învăţat ceva. A fost totodată şi o lecţie de care cei mulţi n-aveau nevoie, pentru că o ştiau, după cum au dovedit-o la sfârşitul săptămânii trecute. Adică nu s-a schimbat nimic.
