Cătălin MORARU
redactor şef
Mai sunt 3,8 milioane de români productivi, care lucrează în privat sau în companii de stat. Ăştia ţin în spate tot restul României. Indiferent dacă bugetarii muncesc sau nu, fără aceşti 3,8 milioane, resursa lor nu există. Iar banii lor (taxe, impozite, contribuţii) s-au împărţit la ultima execuţie bugetară în felul următor: 74% salarii bugetari, asistenţă socială, pensii, iar 26% tot restul – şcoli, spitale, infrastructură, etc. Vine peste noi un soi de tsunami, pentru că, orbi cum suntem, nu vedem realitatea. Care sună cam aşa: salariul mediu net în privat este 2.100 de lei, iar salariul mediu bugetar e 4.100 de lei.
Tot orb trebuie să fii să nu vezi că asta e cauza migraţiei masive cu care se confruntă România. Munca e cea mai impozitată activitate în România (chiar dacă e normal să fie aşa, într-o ţară condusă de infractori). Dar, dacă nu se întâmplă ceva şi continuăm să orbecăim, vom deveni o ţară de hoţi, condusă de nişte hoţi mai mari.
Şi mă uimeşte orbirea (voită sau nu, vom discuta despre asta) a celor care sunt în poziţia de a schimba ceva, de a mişca lucrurile, de a le coordona, chiar în opoziţie fiind. Că de la PSD e limpede că nu trebuie să mai avem speranţe.
Să trecem mai întâi în revistă ce îi deranjează pe pesedişti. O lovitură este iniţiativa aia cu fără penali în funcţii publice. Nu atât prin propunerea în sine, ci prin faptul că un milion de oameni au semnat propunerea într-un timp record. La fel mârâie şi la iniţiative de genul “oameni noi în politică” demarată de mişcarea lui Cioloş. Şi idei de acest gen vin pe un nivel uriaş de aşteptare, toţi românii s-au săturat de eternele triste figuri care populează scena politică.
Dar cel mai tare cred că sunt deranjaţi de alegerile uninominale. De orice fel. Rezerva de cadre a PSD este jalnică, ridicolă şi lipsită de orice calitate aducătoare de voturi. Mulţi se miră de ce la şedinţele alea nu discută despre prezidenţiale. Explicaţia e foarte simplă. Pentru că ştiu că nu le pot câştiga, de aia. PSD se teme de uninominal, nu se potriveşte profilului partidului, pur şi simplu. Votul pe liste e pe placul lor, eşti ascuns în spatele siglei partidului, nu contează nimic, te alegi. La uninominal există confruntări, lumea compară, e pericol. Plus că mai poate interveni o emoţie din aia ca la ultimele prezidenţiale, când votul în urban l-a depăşit pe cel din rural. Şi atunci sunt pierduţi.
De aia numesc orbire ce se întâmplă acum prin opoziţie. Cheia de a scăpa de bandiţii ăştia este schimbarea sistemului electoral, am mai scris asta. Şi foarte mulţi, extrem de mulţi români ar fi de acord cu votul pentru un om, nu pentru o haită trecută pe o listă. Pur şi simplu, o iniţiativă de acest gen nu ar putea fi trecută cu vederea nici chiar de PSD, fără consecinţe grave pentru partid, la toate alegerile care vin.
Ce se întâmplă acum? Se discută despre alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Foarte bună propunerea. Au demarat campania pentru asta Mişcarea România Împreună, USR, PMP şi o mişcare de pe o platformă declic.ro. Campanii diferite, din păcate. Care vor rămâne fără finalitate.
Şi despre alegeri parlamentare sunt mai multe discuţii, sterile şi fără nici o direcţie de acţiune. Deşi e limpede că nici un om ales în numele lui, chiar pesedist fiind, nu ar accepta să stea în genunchi în faţa lui Liviu Dragnea, de exemplu. Şi cel mai recent exemplu este primăriţa capitalei, căreia Dragnea nu are ce să îi facă (ceea ce îl face foarte nervos).
La nici una din aceste iniţiative nu ia parte PNL. Liberalii sunt şi ei foarte fericiţi cu sistemul actual. Dinozaurii gen Vasile Blaga, anunţaţi pentru europarlamentare, nu au nici o şansă de a fi aleşi în nici un sistem uninominal. Şi de aceea PNL îşi pierde electoratul, continuă să pară un PSD mai spălat. Păcat de nişte parlamentari liberali, care chiar au idei bune.
Nu am descoperit eu America, fără îndoială că politicienii ştiu toate astea. Dar trăiesc o dilemă. Trebuie să decidă ce vor mai tare, să fie aleşi sau să scape ţara de gaşca lui Dragnea? La fel cum pesediştii care îl critică pe Dragnea au dilema lor. Ar putea răsturna guvernul Dăncilă, probabil. Dar asta ar însemna alegeri şi nu ar mai fi puşi pe nici o listă, deci rămân fără slujba de parlamentar. Ca să ne fie clar că nu de iubire de ţară e vorba aici.
Rămân doar nişte partide mici, noi sau nici măcar înregistrate, cum e cel al lui Cioloş. Care au oameni ajunşi unde sunt prin munca şi priceperea lor, nu pentru că au lipit afişe. Dar nici nou veniţii nu se pot înţelege pentru a lansa o iniţiativă comună de schimbare a păgubosului sistem electoral românesc.
Poate au ajuns la concluzia că nici electoratul nu e pregătit pentru aşa ceva. E posibil, avem de-a face cu o mare parte a populaţiei care nu pricepe mai nimic din ce li se întâmplă. Însă, că trebuie să aleagă între oameni, nu partide, s-ar putea să înţeleagă.
Dar se pare că partidele româneşti au alte griji şi priorităţi. Iar discuţiile despre votul uninominal vor reîncepe, ca de obicei, imediat după alegeri.
