Virgil COSMA
jurnalist
Cu fiecare zi care trece în epoca Dragnea, ştirile sunt tot mai indigeste, uneori de-a dreptul stupefiante, greu de înghiţit, greu de crezut. Auzi la radio sau la tv, nu-ţi vine să crezi, mai verifici odată în presa tipărită sau pe internet, te freci la ochi şi arunci în final un „aşa ceva?!?”, scârbit. Cu două zile în urmă, preşedintele a suspendat şedinţa CSAT, evitând să aprobe o nouă rectificare bugetară care viza o nouă îndatorare a ţării, doar fiindcă grupul de infractori a făcut praf vistieria statului. Ce face a doua zi marioneta din Palatul Victoria? Aprobă şi adoptă prin ordonanţă de urgenţă rectificarea de buget, în baza unei recomandări a Ministerului Justiţiei care arată că, potrivit unei lămuriri dată de CCR, avizul CSAT este consultativ.
Adică obligatorie ar fi doar solicitarea avizului, nu şi primirea lui. Că preşedintele îi va cere Avocatului Poporului să conteste ordonanţa la CCR sau că actul va isca oarece discuţii în Parlament, nu mai contează. Ce lege mai e şi asta, ce legi inutile – de vreme ce au portiţe de scăpare în toate domeniile – avem în ţara asta? Cum ar veni, te duci la doctor, ăla îţi dă un tratament, tu arunci reţeta la primul coş şi-ţi spui „lasă mă, că merge şi-aşa”. După aia mori şi familia se arată întristată: „n-a mai avut zile, săracul”. Doar că aici nu-i vorba doar de soarta unui iresponsabil, treaba lui ce decizii ia pe pielea lui, ci e vorba de peste 20 milioane, fiindcă orice gafă ireversibilă a guvernului îi afectează pe toţi, inclusiv pe cei din afară.
Nesocotirea legilor, şi a celor scrise şi a celor nescrise, masacrarea lor după bunul plac şi după tipul fărădelegilor preferate de grupul infracţional care o conduce, au transformat România într-o ţară a iresponsabilităţii. De la vârful puterii în jos, pe linie de stat nimeni nu mai dă seama de nimic. Hoţii, mincinoşii şi infractorii ajunşi la putere au devenit modele sociale. Omul nou de succes este imun la orice, nu răspunde pentru acţiunile sale. Pentru asta a fost nevoie de dărâmarea DNA, pentru asta urmează apropiata dărâmare a Parchetului General. Şi asta nu i se datorează numai veşnicului vinovat Dragnea, e tradiţie în PSD. Şi Ponta s-a plâns, în calitate de premier, de nenumărate ori, că activitatea în administraţie este „paralizată de frică”, că nimeni nu mai semnează acte de frica DNA. Dar de ce, dacă acele acte ar fi fost legale, asta a evitat mereu să spună.
Acum, după primele victorii asupra Justiţiei, de la premier până la ultimul primar al puterii politice se vântură un fel de pseudo-libertate. Cât este pe linia aprobată de sus, oricine poate lua orice măsuri administrative, poate spune orice despre oricine, poate bate oameni, îi poate minţi, poate angaja sau da afară pe cine vrea, poate da contracte cui vrea în schimbul oricărui fel de comision. Asta aduce disoluţia autorităţii instituţionale. Nimeni nu mai e responsabil, nimeni nu mai e vinovat pentru nimic. O mare parte din ţară a luat-o razna, o mare parte şi-a pierdut orice reper moral şi legal. Pentru niciunul dintre cei care se adăpostesc sub pulpana puterii nu mai contează unde este graniţa dintre adevăr şi minciună, dintre dreptate şi abuz, dintre vinovăţie şi nevinovăţie.
Vedem zi de zi gesturi şi vorbe ale celor mai abjecţi dintre cei aflaţi la Putere pentru care în orice loc din lume şi în orice alt moment istoric oricine ar fi aspru pedepsit, sancţionat, demis sau judecat. La noi însă analfabetismul funcţional e o greşeală datorată „oboselii”, încălcările legii sunt „gesturi nefericite”, minciunile şi manipulările „erori de comunicare”, iar incompetenţa, ticăloşia şi hoţia trebuie privite cu îngăduinţă. Dragnea şi acoliţii lui au instaurat un fel de autocraţie prin impunitate, adică absenţa oricărei sancţiuni pentru faptele comise. Dar nu pentru oricine, ci doar – atenţie! – pentru cei care se află în siajul puterii. Concluzia este simplă: ca să facă orice îi trece prin cap fără teamă de consecinţe, orice funcţionar din sfera statului sau în tangenţă cu instituţiile acestuia trebuie doar să treacă de partea celor care formează azi arcul guvernamental şi gata, e imun la lege. Exact ca pe vremea comuniştilor. Şi atunci, un membru al nomenclaturii – partid, securitate, miliţie – autor al unei fapte antisociale grave era doar retrogradat o treaptă şi mutat degrabă în alt judeţ, ca să i se piardă urma.
Numai că nimic din ce fac aceşti oameni nu e privat, totul e public şi fiecare ticăloşie a lor se repercutează asupra echilibrului social. Într-o societate în care cinstea, dreptatea şi adevărul nu sunt repere obligatorii, iar respectarea legii este facultativă pentru potentaţi, vinovaţii pentru traiul greu pot fi desemnaţi aleatoriu de către cei care deţin puterea, după vinovăţii imaginare. România a mai trăit asta, în anii ‘50 ai secolului trecut. Bunicii noştri au răbdat cu stoicism, fiind încredinţaţi că acea stare nu putea să dureze mult şi că Occidentul îi va izbăvi. Până a venit salvarea au trecut 45 de ani, întreaga elită a ţării a fost exterminată, iar România a ajuns între cele mai sărace state din Europa. Aşa este şi acum şi aşa va rămâne dacă ne imaginăm că grupul infracţional va ceda puterea de bunăvoie sau că va veni cineva să ne salveze.
