A fost iar miting. Şi ce dacă?

George LAZĂR
director

Din cei vreo cinci milioane de români plecaţi pe alte meleaguri, de regulă, în luna august, când Occidentul intră în vacanţă, cam jumătate dintre ei vin acasă. Cei care s-au stabilit deja acolo vin să-şi vadă părinţii şi prietenii.
Alţii vin să mai cheltuiască din banii câştigaţi „afară”, plătind pentru cărămizile şi termopanele casei în care plănuiesc să se retragă atunci când vor fi pensionari, sau cumpărând masiv din supermarketuri, ca să-şi impresioneze rudele cu noua lor prosperitate, dar şi cu vocabularul în care, intenţionat sau nu, amestecă şi vorbe din graiul patriei gazdă. Prea puţini dintre ei au venit ca să meargă la demonstraţii, iar asta a înţeles-o foarte bine Dragnea care, generos, a dat binecuvântarea pentru mitingul de acum o săptămână, zis al diasporei.
Adică încă un miting inutil, pentru că este evident că actuala clică ajunsă la putere nu are nici cea mai mică intenţie să plece. Dimpotrivă, face totul ca să rămână acolo. Este o naivitate să ne închipuim cum prim-ministrul Viorica, sau altcineva din adunătura de marionete numită guvern, ale cărei limite sunt de mult evidente pentru toată lumea, ar demisiona deoarece câteva zeci de mii de oameni i-o cer. N-ar face-o nici dacă, prin absurd, toată ţara ar ieşi în stradă şi le-ar cere-o, pentru că s-ar fofila pe după spoiala de democraţie cu ajutorul căreia au ajuns în vârful statului.
Doar două sunt modalităţile prin care actualul guvern poate fi doborât.
Pe prima şi-o amintesc cei trecuţi de întâia tinereţe: revoluţia, aşa cum a fost în 1989. Numai că atunci era o nemulţumire generală şi profundă, inclusiv în rândul membrilor de partid. Căderea Ceauşeştilor era un deziderat comun, motivat de galantarele goale ale magazinelor şi de lipsa de perspectivă, primul aspect menţionat fiind de departe cel mai important. Acum există magazine pline, iar de mirajul occidentului beneficiază diaspora. Prin urmare revoluţia poate fi exclusă dintre formele prin care poate fi dat jos Dragnea şi ai lui. Cealaltă metodă este considerată democratică, adică schimbarea prin vot popular. Însă ar fi o naivitate să ne închipuim că după măririle masive de salarii în sistemul bugetar, de pensii şi de ajutoare sociale, cei astfel mituiţi vor vota împotriva mâinii care le-a dat, iar ei sunt mai mult decât suficienţi ca să asigure victoria în alegeri. Abstracţiuni complicate, cum ar fi avertizările emise de specialiştii în finanţe, că toate aceste creşteri le vom plăti cu vârf şi îndesat în viitorul apropiat, lasă indiferentă imensa majoritate, preocupată numai de aici şi acum.
Da, la alegeri o influenţă uriaşă ar putea avea diaspora care, dacă ar vrea, ar putea întoarce roata. Diaspora nu a fost mituită, dimpotrivă, s-a simţit oropsită, că de asta a plecat din ţară. Numai că diaspora nu se poate mobiliza, pentru că nu este o entitate, ci milioane de persoane, răspândite în multe ţări, care şi-au înjghebat vieţi noi, şi-au găsit prieteni noi şi şi-au făcut case noi.
Chiar dacă, printr-un miracol, cu voturile celor plecaţi, ar fi doborât partidul cu trandafiri, ce ar veni în loc? Liberalii, până nu de mult aliaţi ai ceea ce acum numesc „ciuma roşie”? Alţii care să facă la fel, doar sub alt slogan?
Prin urmare, cei care încă nu au plecat şi mai cred în democraţia adevărată, în care conducătorii ajung prin merite personale şi nu prin slugărnicie şi cumetrie, trebuie să înghită faptul că ne aşteaptă o lungă şi întunecată iarnă în care vor domni în continuare prostia agresivă şi viclenia, corupţia, haosul şi nedreptatea, indiferent câte proteste vor fi.
Matematic, în acest moment nu mai există nici o speranţă.