Ce mai e de făcut

Virgil COSMA
jurnalist

Valul de ură între români a atins cote paroxistice. Asta a reuşit PSD, în 20 de luni de guvernare. Nu am mai trăit aşa ceva de pe vremea lui Iliescu, cel care a declanşat războiul civil româno-român pe străzile capitalei. Spre deosebire de atunci, astăzi avem tineretul contra seniorilor, bugetarii contra celor angajaţi în domeniile private ale economiei, cei din afara graniţelor împotriva unei părţi a celor aflaţi în interior şi lista ar putea continua. Din decembrie ‘89 şi până la sfârşitul anilor ‘90, când exponentul nomenclaturii securisto-comuniste, pus acolo chiar pentru a o proteja, a declanşat sau îngăduit cu bună ştiinţă lupte de stradă care au lăsat în urmă sute de morţi, de răniţi şi zeci de mii de oameni mutilaţi sufleteşte, nu am mai trăit aşa ceva, iar faptul că întâmplările din anii aceia hidoşi revin este responsabilitatea absolută a guvernanţilor de astăzi.

„Nicule, mai dă-le 100 de lei” – s-a repetat odios acum două zile, când doi dintre fruntaşii masacrului actual al economiei, Vasilescu şi Dragnea, s-au certat (la propriu!) care să prezinte primul noua himeră destinată electoratului lor fidel: legea pensiilor. Olguţa Vasilescu ar fi vrut ca ea să-şi asume public proiectul legislativ, fiindcă Ministerul Muncii s-a ocupat de elaborarea legii. De partea cealaltă, Liviu Dragnea a obligat-o pe Olguţa Vasilescu să trimită mai întâi proiectul la partid, ca apoi să fie depus în Parlament în numele partidului. Surse din conducerea PSD susţin că Dragnea i-a cerut Olguţei Vasilescu să renunţe la conferinţa de presă programată a doua zi, pe motiv că el, ca lider de partid, trebuie să-şi asume proiectul. Olguţa a cedat parţial, a anulat conferinţa de presă, dar a publicat proiectul joi, pe site-ul ministerului. Dragnea s-a enervat, pe motiv că joi seara joacă echipele româneşti în cupele europene, deci audienţa va fi concentrată pe transmisiile sportive.

Cât jeg cuprind calculele astea? Cine şi când prezintă o lege, cine se umflă în pene şi cât de abitir minte? În realitate, ambele personaje sunt în goană furibundă după orice detaliu care le-ar putea repara cât de cât imaginea de corifei ai unei bande infracţionale. Adevărul este că legea propusă de cei doi este o dublă capcană. Prima constă în împingerea ei după data viitoarelor alegeri parlamentare. În traducere „dacă nu ne alegeţi tot pe noi, nu mai apucaţi pensii mărite”. Întocmai cum au făcut cu actualul aşa-zis program de guvernare, o sumă de minciuni pentru care au inventat o serie inimaginabilă de scuze pentru a-l deturna în cu totul altceva decât au promis. A doua capcană este că dacă – previzibil – vor pierde alegerile, vor putea să zbiere ca din gură de şarpe că noua putere nu vrea să le dea pensiile oamenilor. Şi noua putere nu va putea sau, în cel mai bun caz, îi va fi foarte greu să respecte, chiar şi parţial, promisiunile deşănţate ale actualilor decidenţi.

În răspuns, milioanele de români care lucrează „afară” protestează energic, prin reprezentanţi, adică prin intermediul acelora dintre ei care au putut face deplasarea în ţară, faţă de degradarea fără precedent şi aproape ireversibilă a mediilor politice, economice şi juridice de acasă. Oameni care au acolo o slujbă, o locuinţă, copii la şcoală, interese, vise, împliniri şi neîmpliniri, au rupt din banii lor, din timpul lor liber, din energia lor ca să arate că-şi iubesc ţara. Aproape incredibil, fiindcă le pasă. Greu de crezut, nu-i aşa, mai ales pentru cei a căror singură preocupare este cum să jefuiască tot ce se poate din ceea ce a mai rămas între graniţe. Cât dor, câtă mândrie rănită, câtă dragoste pentru cei rămaşi acasă, cărora le trimit cinci miliarde de dolari pe an, câtă preocupare pentru soarta locurilor natale poartă în ei aceşti oameni? Atâta cât cei care-i fură şi umilesc de peste un sfert de veac nu vor pricepe nici din fundul celor mai negre celule de închisoare, dacă ar ajunge vreodată să plătească pentru fărădelegile lor.

Fiindcă de „afară”, unde propaganda otrăvită a puterii nu ajunge, România se vede cu totul altfel. Diaspora revine pentru a-şi ajuta patria să-şi regăsească libertatea şi democraţia grav ameninţate şi s-o determine să continue edificarea statului de drept. Fiindcă mulţi dintre ei încă visează la o bătrâneţe liniştită în zona în care au crescut şi s-au format, fiindcă mulţi dintre ei, mai ales cei tineri, din cel de al treilea mare val de emigrare, încă speră că îşi vor putea valorifica experienţa extraordinară din Vest în firme din ţară sau în agenţii guvernamentale cu angajaţi meritorii, orientate în slujba cetăţeanului şi nu a unei clici de bandiţi. Şi, nu în cele din urmă, fiindcă, chiar dacă ştiu că nu se vor mai întoarce vreodată, s-au săturat să le fie ruşine de ţara de origine.

Ce fac guvernanţii? Iniţiază vreun dialog cu aceşti patrioţi, negociază condiţii sau eventuale proiecte legislative care să ne aşeze în rândul naţiunilor civilizate? Da’ de unde! Au scos în stradă tot aparatul de represiune, cu toate maşinile şi armele disponibile, i-au denigrat şi insultat la televiziunile aservite şi pe reţelele sociale pe românii care muncesc peste hotare, au mobilizat tot aparatul de stat, proaspăt mituit cu venituri crescute din pix, împotriva celor care au dovedit cu mitingul de ieri că le pasă amarnic de ţara lor şi că o iubesc sincer şi dezinteresat. Scârbiţi (pentru a câta oară?), diasporenii vor pleca în câteva zile, după ce şi-au spus apăsat părerea. Nu este în căderea lor nici să dea jos guvernul nici să schimbe aritmetica parlamentară. Asta ne rămâne de făcut nouă, celor care am rămas acasă, dacă nu vrem să trăim în Republica Dragnea.