Supremaţia serviciilor

Virgil COSMA
jurnalist

Extrem de obositor, populaţiei îi este indusă parcă intenţionat o lehamite fără de sfârşit faţă de aşa zisa agendă a subiectelor vehiculate zilnic. În toiul concediilor, când oamenii constată pentru a 29-a oară de la Revoluţie încoace că drumurile ţării sunt, în cea mai mare parte, direct cauzatoare de moarte, că serviciile din staţiuni sunt la nivel de ţară bananieră, dar la preţuri de resort elveţian, când efectele inundaţiilor se resimt dureros în numeroase regiuni din ţară, făcând uitate orice intenţii de vacanţă pentru zeci de mii de cetăţeni, ei – liderii coaliţiei de la guvernare – o ţin morţiş cu „statul paralel”, cu justiţia, cu serviciile, cu puşcăriile şi, în general, cu tot ce îi doare pe ei, nu pe noi, cei care le plătim veniturile imense.
Masacrarea legilor justiţiei de la noi a devenit atât de cunoscută partenerilor noştri europeni şi americani încât a devenit subiect într-un document internaţional, respectiv Raportul Comisiei de la Veneţia. Protocoalele dintre SRI şi diverse instituţii ale statului, publicate recent deşi au fost deconspirate de mai multă vreme, au intrat în analiza Comisiei, care nu putea să evite subiectul. Documentul încearcă să cuprindă problema în dimensiunea ei istorică, observând că suspiciunile faţă de serviciile secrete au în România o legătură cu trecutul comunist. Comisia admite cel puţin că preocuparea are sens şi că nu e un fel de a bate câmpii, aşa cum au susţinut destui la Bucureşti, fie explicit fie prin tăcerea lor manifestă.
Preşedintele Iohannis nu a rostit un cuvânt despre subiect, adoptând o ignorare metodică, deşi este clar că ţine de aria sa de competenţă. În privinţa sa, nu este singura dezamăgire. După ce a ţinut o conferinţă de presă inutilă şi aproape ridicolă, despre cum a fost el obligat să semneze promulgarea primeia dintre legile care modifică statutul magistraţilor, a continuat să dezamăgească, prin desemnarea candidatului propus de PSD în fruntea DIICOT. O instituţie care ar fi trebuit să rămână unul dintre pilonii de bază ai luptei anticorupţie. Gata, s-a dus şi asta. Dosarele Shhaideh, Dragnea şi altele asemenea vor fi clasate, fără îndoială, în cel mai scurt timp. Milioanelor de susţinători ai acestei lupte nu le-a rămas, după ce s-au trezit singuri în faţa ofensivei corupţilor, decât să umple spaţiul virtual cu mesaje obscene la adresa partidelor din arcul majoritar. Ba şi spaţiul fizic, dacă este să menţionăm că mai nou mesajele anti-PSD au început să apară şi pe dealuri, arate cu tractorul, sau prin lanurile de floarea soarelui şi rapiţă.
Comisia consideră că legea privitoare la statutul magistraţilor este excesivă şi cam atât. Documentul conţine menţiuni referitoare la „lucrători operativi, acoperiţi, informatori sau colaboratori ai unui serviciu de informaţii”. Iar juriştii Comisiei se tem că termenii „informator” şi „colaborator” sunt vagi şi ar putea fi interpretaţi abuziv, permiţând sancţionarea unor magistraţi care au contacte legitime cu ofiţerii din serviciile de informaţii. Ce nu ştiu magistraţii străini este că aceste noţiuni au cu totul altă însemnătate într-o societate ca a noastră, care a fost sufocată de vechea Securitate. Ba, mai mult, că legea românească nu defineşte nici acum noţiunea de colaborator al Securităţii, fapt care îngăduie nenumărate confuzii. CNSAS, instituţia care avea rolul de a discerne acest aspect, a devenit treptat un organism – cum altfel? – pur politic.
Observaţia Comisiei de la Veneţia ar putea să fie legitimă dacă SRI ar fi depozitarul exclusiv al tehnicilor de interceptare şi urmărire. Doar că ştie aproape oricine că nu este aşa. Celelalte servicii secrete fac neoficial acelaşi lucru. Pe lângă ele, orice persoană privată cât de cât mai răsărită se grăbeşte să-şi angajeze foşti lucrători ai serviciilor secrete şi să se blindeze cu aparatură, chipurile pentru „protecţie informativă”. Astfel încât, de câte ori aud această sintagmă, gândul mă duce imediat la contrariul, adică la un serviciu privat de adunat date despre adversari. În fine, Comisia ne recomandă să perfecţionăm mecanismele parlamentare de control ale serviciilor de informaţii. Citind asta, m-a umflat râsul, este evident că niciunul dintre politicienii şi magistraţii din Vestul Europei habar nu are că în fruntea Comisiei Parlamentare de Control a SRI s-au aflat, pe rând, fie infractori vestiţi, fie marionete ale marilor infractori.
Şi nu este numai impresia mea. Unul dintre analiştii Vocii Germaniei arată că „problema depăşeşte cu mult situaţia României. Când preşedintele SUA se află în dezacord cu propriile servicii de informaţii şi când fostul director al FBI cere imperios concetăţenilor săi să voteze cu partidul de opoziţie, ar trebui să reconsiderăm problema”. Interferenţa Serviciilor secrete în viaţa politică, economică şi socială a tuturor statelor civilizate a devenit evidentă, mai ales de când calitatea oamenilor politici a scăzut vertiginos, mai peste tot în lume. Pe cale de consecinţă, toate aceste servicii, a căror cooperare suprastatală este încorporată în tratatele în care România este parte, devin încet-încet deţinătoarele şi îndrumătoarele unice ale procedurilor interne şi internaţionale pe teme de securitate, cooperare economică şi chiar culturală. Oare asta am vrut, asta am visat la Revoluţie?