Lucia OLARU NENATI
scriitor
Am primit o carte pe care am început s-o citesc din curiozitate, apoi şi-a probat apartenenţa la o categorie-test, aceea a cărţilor care se pot citi uşor, spre deosebire de altele la care nu poţi trece – şi pace! – de pagina 2, element ce constituie proba infailibilă a scriiturii şi desparte autorii cu dexteritate sau/şi talent de ceilalţi, oricât de insistenţi ar fi ei. Bref, cartea aceasta se numeşte „Memorii şi memorie”, e scrisă de octogenarul medic veterinar Vasile Huzum de la Ungureni şi face parte din acea categorie de cărţi scrise de un om care şi-a trăit viaţa activ şi conştiincios, iar acum, aflat la vârsta patriarhală, a simţit cu tărie că mai are o mare misiune, chiar de onoare, aceea de-a cerceta şi împărtăşi celorlalţi rostul şi concluziile acestei existenţe.
Dintru început trebuie să relev că am perceput-o ca pe o carte mărturisitoare şi testamentară, ca o moştenire de conştiinţă a unui om născut la doi ani după înfăptuirea Marii Uniri şi care a crescut o dată cu ţara unită, într-un colţ nordic al acesteia, trăindu-i destinul şi suportându-i prefacerile, evoluţia, cumpenele şi reuşitele. Este aşadar un fel de radiografie a acestui timp istoric, privit nu din cabinetul istoricului doct, ci din interior, din viaţa unui participant, mai întâi inocent, apoi conştient, la derularea acestui timp.
De aici şi sumarul cărţii, alcătuit gospodăreşte, începând, desigur, cu privirea împrejur a spaţiului său existenţial, comuna Ungureni, căreia îi face o binevenită micro-monografie, neuitând să facă o meritată reverenţă profesorului Eugen D. Nicolau şi altora, amintind cu mândrie un titlu de nobleţe pe care nu multe alte comune l-au avut, existenţa Universităţii Populare de la Ungureni, instituţie cu multe merite în educarea locuitorilor comunei şi nu numai. Portretul călduros pe care îl creionează profesorului Nicolau şi iniţiativelor sale a avut darul de a-mi confirma încă o dată impresia – pe care mi-am format-o pe când ne-am cunoscut în vremea demersurilor celor câţiva care ne-am străduit pentru iniţierea vieţii universitare la Botoşani – că şi acesta se poate încadra în acea categorie de “oameni ai energiilor luminate”, cei care urnesc progresul societăţii omeneşti şi cărora, nu în ultimul rând, li se datorează în mare măsură şi înfăptuirea Marii Uniri.
Povestea se derulează apoi lin, cuprinzând în raza privirii copilăria, cu hrana sănătoasă, cu hărnicia precoce şi cu inerentele năzbâtii, familia sa din care nu lipsea, când era cazul, acea acţiune punitivă “ruptă din rai”, pe care o evocă fără fir de indignare, ba chiar cu oarece recunoştinţă pentru modul corect în care a fost crescut şi format ca om; portretele părinţilor, a tatălui corect şi muncitor, a mamei pe care o vede ca pe o Vitoria Lipan.
Din acea cronologie nu puteau lipsi consecinţele istoriei, precum aspectele războiului cu soldaţi nemţi şi ruşi cazaţi în gospodărie, dar şi cu observaţia sagace a copilului, (de pildă, că cei nemţi erau decenţi şi prietenoşi, iar cei ruşi zice-se că mâncau oaia cu tot cu blană dar, în orice caz, nu iertau nici o sticlă de prin preajmă!), peregrinările refugiului, ravagiile tifosului, apoi instituirea rigorilor comuniste cu şantajul părinţilor, exercitat prin copii, pentru şcolarizarea cărora părinţii erau obligaţi să se înscrie în CAP etc. Nu lipsesc peripeţiile şi reuşitele şcolare, cu mediul profesoral botoşănean de elită, armata, contactul cu deţinuţii din Aiud şi Botoşani, cunoscuţi în calitate de felcer medical repartizat acolo, apoi universitatea şi devenirea ca medic veterinar, viaţa personală, aspecte ale celei profesionale sub rigidităţile comunismului, mereu în strădania de-a păstra linia unei conduite corecte, chiar în acele vremuri contorsionate. Apoi, după ce evocă acel parcurs existenţial, cu o memorie şi cu un simţ de observaţie, ambele uimitoare, el consideră că cititorii vremii de azi merită să beneficieze şi de zestrea cunoştinţelor şi experienţei sale, drept care le împărtăşeşte, tot cu aceeaşi sistematizare riguroasă, tot felul de informaţii şi sfaturi: medicale (umane şi veterinare), stomatologice, educative, profesionale, sentimentale, erotice, religioase, ludice, de conduită (generală şi auto), ba chiar şi culinare (de pildă, despre cea mai bună reţetă de mămăligă!).
În totului-tot această carte vorbeşte despre un om admirabil, din stirpea celor marcaţi, ba chiar obsedaţi, de eficienţa activă a oamenilor de odinioară educaţi la ţară în spiritul unei tutelare nerisipiri a timpului şi care a considerat că nici la această vârstă nu se cade să se plimbe agale sau să joace table prin parc, ci să identifice cam care ar fi datoria acestui timp al vieţii sale, străduindu-se s-o îndeplinească pre cât s-a priceput mai bine.
