Ciprian MITOCEANU
scriitor
Viorica Dăncilă e extraordinară. Nu ca premier – de unde atâta bucurie pe capul poporului? – ci ca prezenţă mondenă, amintind de vremurile de glorie ale Andreei Ţonciu, starleta care şi-a construit cariera publică având la bază o crasă lipsă de educaţie. Femeia gafează la foc automat; nu e situaţie în care să nu deschidă gura fără să se certe cu gramatica. Bâlbele şi dezacordurile încă fac deliciul unora dintre noi, tot mai puţini pe zi ce trece. Asta pentru că Viorica Dăncilă nu este o starletă avidă de notorietate, ci premierul României. Se ştie cam cine manevrează sforile de care atârnă Dăncilă, prin urmare nu se poate spune că ar fi independentă. Însă, chiar şi în condiţiile date, Viorica e de necontrolat atunci când vine vorba de deschis gura sau de acţionat. Femeia asta e incredibilă. Aparent nu ştie pe ce lume trăieşte. Vorbeşte despre ea însăşi la persoana a treia, precizând că ea are o părere, dar e posibil ca premierul să gândească altfel. Au trebuit jurnaliştii prezenţi să-i aducă aminte cine este prim ministru. Încalcă regulile de protocol chiar şi când sunt copilăresc de simple – aşa cum s-a întâmplat când a avut de-a face cu premierul Croaţiei. Uită care e numele premierului eston, deşi au avut întrevederi vreo două zile la rând. Masacrează gramatica şi matematica, nu este în stare să pronunţe corect un număr (treaba cu douăzeci-douăzeci în loc de două mii douăzeci) şi multe altele. Singurul moment când a fost cât de cât coerentă a fost cuvântarea din cadrul moţiunii de cenzură de care a trecut cu bine. Evident, a făcut ceva gafe şi acolo dar, raportat la lungimea discursului, se poate spune că s-a descurcat nemaipomenit de bine. A atacat şi a combătut mai ceva ca Rică Venturiano. Caragiale n-a avut prea multă imaginaţie, a fost doar un fin observator.
Marele adevăr e că Viorica Dăncilă este o persoană extrem de emotivă. Nu spun sensibilă deoarece cuvântul nu este suficient calibrat pentru a accepta o asemenea provocare. Emotivă, Viorica Dăncilă este o persoană emotivă. Se citeşte pe faţa ei de la o poştă. Orice întrebare, indiferent cât de nevinovată e întâmpinată cu o grimasă a suferinţei, cu un oftat. Ce-i drept, în ultima perioadă a început să se mai controleze la acest capitol dar de vină e antrenamentul. Dar încă se vede că şi-ar dori să fie oriunde în altă parte, numai în pielea premierului nu. Mereu palidă şi afectată de presiunea la care este supusă. Lasă mereu să se vadă că tare mult i-ar plăcea să fie lăsată în pace, să plece undeva unde să nu o cunoască nimeni. Viorica riscă să moară de inimă, dar nu mai poate da înapoi…
O astfel de persoană ar trebui să stârnească mai degrabă compasiune decât zâmbete – multe dintre bâlbele se datorează stresului căruia cu greu îi poate face faţă şi nu neapărat educaţiei precare; până la urmă ar trebui să fie capabilă să citească de pe o foaie, dar nici asta nu-i reuşeşte. Până şi Ceauşescu, cu cele patru clase din dotare, citea mai bine.
Dar nu… Viorica Dăncilă nu merită empatia şi înţelegerea noastră. Înainte de a deveni premier, Dăncilă a stat ani buni prin Europarlament. Nouă ani, mai exact. A reprezentat România la cel mai înalt nivel. Cât de bine a reprezentat-o se ştie; până să devină premier cine ştia de existenţa ei? Mai nimeni… O ilustră necunoscută dar atât de bine plătită din banul public. Un personaj care trăieşte de ceva ani de zile prin Parlamentul European se lăuda că într-un mandat un europarlamentar adună beneficii totale de vreun milion de euro. Dăncilă a avut parte de aproape două mandate. A fost plătită pentru fiecare an de activitate mai mult decât poate primi un salariat normal într-o viaţă întreagă. Şi pentru ce anume? Doar pentru faptul că a fost aleasă pe listele PSD+PC?
Spre deosebire de mulţi alţii, Viorica şi-a primit banii înainte. A adunat beneficii imense fără să merite, dar aici e de vină sprijinul politic. Şi, la fel ca în romanele cu mafioţi, a venit şi ziua în care Vioricăi i s-a cerut să-şi răsplătească binefăcătorul. Aparent a fost înaintată în grad. Din europarlamentar a devenit premier… Însă spre deosebire de perioada precedentă, acum are de-a face cu un stres enorm. Unuia căruia nu-i prea face faţă, s-ar lipsi bucuroasă de mărirea ce a dat peste ea numai că nu poate da înapoi. Odată intrată într-o astfel de horă nu poate pleca doar că vrea ea. Şi nici n-o să primească dezlegare de la şef, nu până când nu rezolvă o anumită problemă. După care o să se poată retreage unde-şi doreşte, mai vin şi alte alegeri pentru Europarlament…
Viorica este omul potrivit. Doar pentru un personaj anume. Docilă, stresată, capabilă să facă orice pentru a nu-şi dezamăgi şeful. Şi mai e şi prim ministru. Pentru cât timp anume? Să lăsăm Justiţia să-şi urmeze cursul. Îndemn valabil mai ales pentru Dăncilă…
