Virgil COSMA
jurnalist
Partidul Naţional Liberal s-a făcut din nou de râs. N-o mai iau „de la paşopt”, să enumăr nenumăratele scindări, urmate de reuniri scrâşnite, nici alianţele împotriva firii, ba cu PDL, ba cu PSD, adică – dacă le luăm pe cele două împreună – cu FSN. Mă jenez până şi să reamintesc episodul Gorghiu fiindcă a fost depăşit, iată, în ridicol, de episodul Orban. O fi având sasul nostru preşedinte calităţile lui, că este proeuropean convins, că este tenace, meticulos şi răbdător până la cer dar, categoric, mână la ales oameni nu are. Şi spun asta fiindcă pe Gorghiu şi pe Orban el i-a impus în fruntea PNL.
De ce spun că liberalii au dezamăgit crunt? Nu fiindcă le-a fost respinsă moţiunea de cenzură, ci fiindcă a fost aproape vizibil că nu erau deloc interesaţi ca ea să treacă şi să pice guvernul. Sau, dacă au fost cumva interesaţi, au dat dovadă de un amatorism inacceptabil la acest nivel, ceea ce este şi mai grav. E uşor să râzi cu gura până la urechi de o sumă de miniştri, în frunte cu şefa lor, care debitează prostii halucinante la fiecare câteva fraze rostite. Dar iată ce dificil este să le înlocuieşti cu un comportament şi acţiuni adecvate atunci când şi grupul tău este constituit tot prin pile şi sinecuri şi când se dovedeşte că nu ai oameni capabili, mai buni şi mai curaţi decât cei pe care îi critici. Şi asta nu pe un fond neutru, de acalmie şi bunăstare, ci când ţara este străbătută de la un cap la altul de manifestaţii antiguvernamentale timp de 18 luni, când guvernele tuturor aliaţilor importanţi se arată extrem de îngrijorate de traiectoria iliberală pe care o urmează România şi când întreaga scenă politică este călărită de un grup infracţional organizat care subminează economia naţională cu fiecare nouă măsură aplicată. Pe scurt, este fie de dovadă de lipsă de responsabilitate fie de incapacitate, fie amândouă la un loc.
Dacă credeţi că în conjunctura actuală moţiunea nu avea cum să treacă, vă înşelaţi. Ponta – iată cine a ajuns să dea lecţii de politică, cel pe care de-a lungul mandatului său presa l-a poreclit Pinochio – a avansat şi propuneri. Un guvern de uniune naţională, în care urmau să fie cooptaţi miniştri majoritar de la PSD, aripa anti-Dragnea şi restul de la ALDE, PNL, USR şi Pro România. UDMR a declarat, prin vocea şefului ei, că ar susţine o asemenea variantă chiar şi fără să i se atribuie ministere. Numai că asta nu se face peste noapte. Totul trebuia negociat pe îndelete, cu mult timp înainte de depunerea moţiunii, cu nume, sarcini precise şi termene, de către oameni specializaţi în acest tip de acţiuni politice. Şică (numele de alint al lui Ludovic Orban) este doar un bon viveur, fără vreo legătură cu politica mare, Raluca Turcan este doar un bun de purtător de cuvânt şi cam atât. Restul fruntaşilor cunoscuţi publicului trebuie să stea cuminţi în rândurile doi şi trei, fiindcă au dosare la fel de groase ca ale adversarilor din PSD.
A treia explicaţie posibilă a eşecului acestei „moţiuni de mântuială” poate fi găsită în tratativele aşa zis secrete, dar despre care ştie toată lumea interesată, dintre Tăriceanu, o parte a liberalilor şi preşedinte. Primele semne – în public, fiindcă în spatele uşilor capitonate acţiunea era deja cunoscută – au apărut odată cu opoziţia lui Tăriceanu la modificarea codurilor penal şi de procedură penală prin ordonanţă de urgenţă, cât şi la dorinţa lui Dragnea de a declanşa imediat procedura de suspendare a preşedintelui. S-a spus atunci că Tăriceanu nu vrea să fie pus în ipostaza de a fi nevoit să semneze, ca interimar, legile care pun la pământ lupta anticorupţie. Se dovedeşte că şeful ALDE vrea mai mult decât atât. Vrea nu numai să-şi salveze pielea din această cea mai ruşinoasă guvernare din istoria României, ci chiar să iasă cu fruntea sus, în chip de salvator. Şi, de ce nu – dacă se creează o conjunctură favorabilă, chiar să candideze la viitoarele alegeri prezidenţiale.
Sunt tentat să cred că, în acest context, nici achitarea lui nu a fost întâmplătoare. O dovadă în plus că justiţia noastră nu este încă nici independentă, nici obiectivă, şi că mai este mult de lucru până la reformarea ei. Din acest punct de vedere, majoritatea parlamentară are dreptate. Sigur că nu este normal să trăim într-o ţară în care orice funcţie cât de cât importantă ajunge să fie „avizată” pe căi oculte de unul dintre prea numeroasele servicii secrete, într-o ţară în care se fac dosare penale pe o simplă delaţiune, ca în anii ‘50, sau pe câteva înregistrări trunchiate.
Numai că toate acestea nu trebuiau promovate de către infractorii din PSD, care, pe lângă modificările fireşti pentru armonizarea cu legislaţia europeană, se chinuie să bage şi paragrafele dictate de avocaţii lor, astfel încât să-i poată face scăpaţi, ci de către oamenii curaţi ai stângii. Nu ştiu dacă o să apucăm să ştim că ei există, fiindcă Dragnea împinge acum partidul în prăpastie cu disperarea hoţului care vede potera apropiindu-se. Astfel că Johannis este pur şi simplu condamnat să reuşească, cu Tăriceanu, cu Bolojan – noul star liberal, cu Flutur şi ceilalţi reformişti liberali. Nu numai ca să evite prăbuşirea economică, ci şi fiindcă, în caz contrar, Coana Viorica o să ajungă să prezideze lucrările Consiliului Europei, iar eu ruşine naţională mai mare decât asta nu-mi pot imagina.
