Lucia OLARU NENATI
scriitor
Nu ştim ce vrajă nefastă îşi învolburează asupra lunii iunie turbioanele unor tulburări istorice în destinul nostru românesc, de parcă s-ar presăra piper de învrăjbire şi blestem peste harta neamului nostru! Privind şi trăind acum în acest climat de radicalizare extremă a conflictului ireversibil dintre cei chemaţi să coopereze armonios întru prosperitatea şi propăşirea naţiunii noastre, mai ales acum, în acest an centenar menit să reamintească de momentul astral al ţării şi să provoace reiterarea lui, nu se poate să nu ne amintim de un alt iunie al unui an nefast din istoria noastră. Acela în care Molohul bolşevic de la răsărit a trimis acel ultimatum batjocoritor şi cinic prin care ni se cerea cu neruşinare să predăm teritorii româneşti ale căror alipire la Tara Mamă a fost considerată de ei nejustă şi meritând o drastică şi usturătoare lecţie de supunere faţă de stăpânuL atotputernic prin mărimea şi forţa lui. Ca pedeapsă pentru îndrăzneala statului nostru de-a dobândi ceva ce ei considerau a fi propriateatea lor au cerut cu tupeul celui puternic şi abuziv alte două regiuni româneşti, Bucovina şi Ţinutul Herţei, iar ca batjocura şi pedeapsa să fie cât mai sfidătoare, răgazul acordat a fost de-a dreptul derizoriu şi rizibil iar ravagiile produse de acest tăvălug al istorei peste vieţile oamenilor obişnuiţi a fost ingrozitor şi, din păcate, chiar dificil de imaginat căci decenii întregi a fost interzisă descrierea lor publică iar mai târziu n-au prea mai interesat.
A existat atunci, însă, o conlucrare şi o dezbatere ardentă la nivelul de conducere al ţării unde oamenii cu grade de răspundere s-au străduit să găsească soluţii, cooperând la unison pentru interesul ţării, ceea ce azi nu se mai întamplă şi nu ştim in interesul cui se derulează acţiunile unora. Se cuvine să reamintim, chiar dacă a părut o utopie, de opoziţia savantului botoşănean Nicolae Iorga la predarea acestor teritorii .
Cum a decurs de atunci istoria noastra şi vieţile oamenilor nevinovaţi se mai ştie dar nu destul si, vai, se pare că nu se invaţă nimic din istorie. Celor din Bucovina li se refuză mai nou dreptul la limba naţinala şi li se confiscă abuziv documentele din Centrul Cultural pentru vina de-a deţine o harta a Tarii întregite ei încercând falsificarea trecutuluiu istoric. Iar cei din conducerea ţării noastre nu au timp să reactioneze, ocupati fiind cu încleştarea în lupte intestine şi cumplit de păguboase în asemenea circumstanţe geopolitice.
Nu trebuie să uităm, mai ales, noi, cei din Botoşani de cumplita umilire si injosire a lui Eminescu în aceasta zi nefasta de 28 iunie in care el a fost internat la ospiciu sub eticheta de nebunie. Pentru diacronia noastra culturală, dar si naţională, aceasta zi continuă să-şi răsune ecoul strigatului disperat al omului mându şi demn şi cel atât de ataşat neamului său.
Ce vis sublim imagina el despre ţara sa în poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie! şi ce imagine deprimanta ar vedea el daca, prin minune ar putea să vadă ce se petrece în anul centenar al acelei Uniri pe care a prefigurat-o si a actionat constant înspre înfăptuirea ei! Ce ar spune el azi privind sălbateca inverşunare care este încleştat acel popor despre care el scria ”Iubesc acest popor bun şi blând”? Oare nu s-ar gândi că nişte forţe vitrege nutresc gelozie pentru aceasta sărbatoare din acest an şi strădania de-a o zadarnici, anulând sarbatorita Unire prin aceste nefaste tulburări?
