Ciprian MITOCEANU
scriitor
Ultimele potlogării din sfera politicului au aruncat România în aer. Peste tot se înregistrează proteste, în condiţiile în care aleşii se dau de ceasul morţii să ne convingă că de fapt toate modificările pe care le-au adus legislaţiei sunt spre binele nostru şi absolut necesare pentru a învinge statul paralel, ăla împotriva căruia au manifestat „nesiliţi de nimeni” un oarecare număr de români.
O parte dintre români, sătui de abuzurile clasei politice, au ieşit în stradă. Din nou… S-au strigat lozinci, s-au încins spiritele. Deputatul Nicolae Baclabaşa a fost huiduit şi agresat…
Cum au reacţionat aleşii la acest val de revoltă populară? Aruncând protestele în derizoriu, aşa cum se întâmplă de aproape treizeci de ani. După părerea lor, oamenii nu protestează pentru că s-au săturat de atâta mizerie politică, de atâtea învârteli pe banul public, de atâta ticăloşie şi josnicie. Nu, nici pe departe… Aleşii susţin că cei care protestează sunt plătiţi de către străini. Nu s-au schimbat prea multe de pe vremea lui Iliescu care chema minerii la cotonogit de golani şi agenţi imperialişti. De fapt spre acele vremuri de glorie se tinde.
La celebrul miting din 9 iunie, Matei Brătianu, mare lider sindical, s-a acoperit de grotesc cântând „La palatul Cotroceni cântă cucuveaua/ Iohannis şi ai lui şi-au găsit beleaua”. Asta după ce a precizat că Dumnezeu a făcut dreptate pentru că în anii ’90 protagonistul din cântecel era Iliescu. Da, tovarăşi, în sfârşit dreptate pentru Iliescu. Ce vremuri frumoase erau atunci când protestatarul putea fi jucat în picioare de către mineri, frăgezit numai bine pentru a fi luat la întrebări de procurori. N-ar fi frumos ca acele timpuri să revină? Pe atunci politicienii îşi făceau damblaua fără să fie anchetaţi de DNA, fără să se teamă de Europa sau de NATO, fără să fie siliţi să arate cu degetul spre un anume Soros. Care avea bani şi atunci şi putea să destabilizeze orice ţară îşi dorea, numai că politicienii români erau prea liniştiţi să-şi facă probleme din cauza lui. Aţi văzut ce s-a întâmplat dacă l-aţi ignorat?
Protestatarii sunt plătiţi, nu fac nimic de capul lor. Pe reţelele de socializare postacii s-au pus în mişcare şi-i îndeamnă pe „rezistenţi” să-şi dea foc sau altele asemenea şi să nu mai destabilizeze ţara. Sunt acuzaţi de trădare şi fascism şi nu de către postaci, ci chiar de către Tăriceanu. Cică cu astfel de manifestări a început fascismul în Europa. În grupurile ahtiate după Liviu Pleşoianu sunt întrebaţi de ce nu se duc la muncă. De tot felul de postaci a căror ocupaţie de bază e să fie asistaţi social sau eventual au serviciu la stat. Nu poţi fi aşa de pornit împotriva celor care protestează împotriva unor abuzuri flagrante decât dacă ai un interes anume. Vrabia din mână e mai bună decât cea din par; dacă în România lucrurile s-ar îndrepta spre direcţia potrivită câţi postaci ar mai avea de lucru? În afara timpului cât prestează pe reţelele de socializare, ţin să precizez.
Dincolo de mesajul clar cu statul paralel şi lupta contra acestuia, aleşii au lăsat să se înţeleagă şi altceva. Ceva ce provine din practica mitingurilor şi alegerilor aranjate. Ei cred sincer că numai banul îi poate urni din loc pe acei români pe care se bazează ei şi aşa acţionează. Mai un litru de trascău, mai un salam din zgârciuri… Şi au pretenţia că tot românul e aşa cum îl ştiu ei, doar că unii preferă să primească punga cu cadouri de la alţii.
Pentru aleşi tot românul e de vânzare; îi deranjează că i-au cumpărat alţii. E posibil să fi ajuns să creadă asta în condiţiile în care primarul general al capitalei a dat vina pe agenţii lui Soros pentru faptul că a fost huiduită pe Arena Naţională.
Parveniţii politicii româneşti vor să ne confişte până şi dreptul de a protesta de capul nostru. Ne vor doar unelte docile care să acţioneze doar aşa cum li se comandă. Vor să arunce în derizoriu orice încercare de protest, orice revoltă. Pentru ei nu există probleme, ci doar oameni revoltaţi, oameni care refuză să înţeleagă că o sută de lei în plus la salariu e tot ce poate oferi ţara asta. Chiar dacă, pe de altă parte, preţurile se dublează.
Domnilor de la putere, remarcaţi un singur lucru. Dacă voi sunteţi de vânzare – şi vă vindeţi pe nimic – nu înseamnă că nu există români pe care voi nu-i puteţi cumpăra.
Asa e cand Constitutia permite alegeri ” pe viata” pentru unii parlamentari.Daca s-ar limita dreptul de a fi ales doar
la una- doua legislaturi, „alesii” nu si-ar mai permite sa-si bata joc de popor, ci ar consolida democratia si ar asigura drepturi egale(fara „imunitate parlamentara” si fara „legi speciale”pentru „ei”).