Dragnea a vrut să fie şi el băiat popular, să arate că merge la mare ca tot omul, prin ambuteiajele nesfârşite de pe amărâta de autostradă care se află mai mereu închisă pentru reparaţii, polei sau fum de la miriştile pârjolite, că-şi plăteşte cinstit taxa de drum şi de pod. Genul ăla care bea o bere cu băieţii la terasă, mai înjură guvernul şi se distrează ca orice om de sărbători. Şi, drept dovadă, a pus pe o reţea socială dovezile de plată. Numai că nu mai suntem nici în anii ‘50, când Groza şi-a pus aghiotantul ministru şi nici în anii ‘70, când Ceauşescu şi-a făcut nevasta savant.
Utilizatorii reţelei, departe de a fi alegători sau simpatizanţi ai lui „el lider maximo”, au făcut o scurtă cercetare – accesibilă oricărui utilizator mediu de internet – şi au descoperit, folosindu-se de seria şasiului expusă pe bon, că maşina este un bolid de lux, în valoare de 130.000 euro, cumpărat în 2016 de la un dealer din Ploieşti de către fiul demnitarului, pentru societatea Romcip – Ferma Salcia. Nouă persoane, în frunte cu administratorul firmei, mai puţin Dragnea junior, au fost reţinuţi anul trecut şi cercetaţi pentru evaziune fiscală. Mai mult, pe site-ul RAR maşina figurează cu ITP-ul expirat. Întocmai cum fiul Rovanei Plumb circula cu o maşină înmatriculată în Bulgaria într-o vreme în care mama lui era acel ministru al mediului care încerca să ne convingă de utilitatea taxei de mediu. Aşadar, iată ce picioare scurte are minciuna în zilele noastre.
Cam în acelaşi registru, cel mai incompetent premier din întreaga noastră istorie a vrut să pară o persoană simpatică, umană, caldă. Şi şi-a aranjat un aşa zis interviu la un aşa zis jurnalist, în realitate un năimit al puterii în exerciţiu. Ce a ieşit? Un fel de stand up comedy, care a stârnit valuri de glume pe străzi, pe terase, pe plaje, la iarbă verde sau pe internet. Priviri disperate ale dnei Dăncilă (suprinse în stop cadre din filmare) spre cel care îi şoptea răspunsurile, minciuni, lipsă de proprietate asupra termenilor utilizaţi, formulări de o stupizenie absolută, de gospodină rătăcită pe holurile Academiei. Cer scuze gospodinelor, pe care le admir în devotamentul lor absolut pentru familie, nu şi Academiei, care nu găseşte nicio cale să intervină în această derivă masivă înspre derizoriu în care ne afundă puterea politică actuală.
Ministrul muncii afirmă cu un snop de microfoane în faţă că niciun medic din România nu va avea salariul mai mic de 3.600 euro lunar. Puzderie de medici şi-au pus fluturaşii de salariu pe internet, de ruşinea personalului mediu. Da, salariile lor au crescut, dar la 1.800-2.000 euro, nici vorbă la 3.600. Şi asta în detrimentul personalului mediu şi TESA, indispensabil oricărei unităţi sanitare. Sindicatul Sanitas anunţă o grevă generală, de neoprit de pseudo-negocierile purtate la guvern. În realitate, guvernul a pasat finanţarea unităţilor sanitare la judeţe. Iar acestea arată acum buzunarele goale: toţi banii disponibili au fost băgaţi în salariile funcţionarilor, noua nomenklatură aidoma celei comuniste. Încă o minciună în falş, cum se glumea pe vremuri.
Alta. Un teatru din ţară (Oradea) joacă de vreo cinci ani aproape fiecare spectacol cu casa închisă. Premii peste premii, nominalizări la Galele UNITER, piese televizate, turnee, venituri cât încape. Până acum. Directorul (Daniel Vulcu), un actor cu experienţă şi care nu a renunţat să joace, ba chiar să şi regizeze, fusese pus de liberali. Aoleu! Păi nu se poate una ca asta. Preşedintele pesedist al Consiliului Judeţean a format o comisie condusă de contabila sa şi – jos cu directorul reacţionar. A pus în schimb în tovarăş de încredere, de la ansamblul de cântece şi jocuri populare finanţat tot de judeţ. Reacţia publicului a fost violentă, abia se mai adună câte o jumătate de sală. Cu aceiaşi actori şi cu premiere şi mai incitante decât cele din stagiunile trecute. Traducerea este extrem de simplă: nu vrem să participăm la mascarada voastră anti-meritocratică, îl vrem înapoi pe cel care a scos instituţia din amorţire şi anonimat.
Nu am dat acest exemplu întâmplător. Reacţia orădenilor poate fi extrapolată, fără teamă de ridicol, la nivelul întregii ţări, dar în termeni mult mai duri. Statistici relative, fiindcă nimeni nu deţine cifre absolute, dar credibile potrivit surselor utilizate, indică o creştere alarmantă a numărului de emigrări. Populaţia României – arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS) – şi-a atenuat scăderea de la 180 de persoane pe zi în anul 2011 la mai puţin de 150 de persoane pe zi în 2015, pentru ca în 2017 acest declin să crească la 334 de persoane pe zi. Statisticile arată că din 334 de persoane dispărute pe zi în anul 2017 din populaţie, 208 au emigrat. Dacă spun dezintegrare nu cred că exagerez.
Încă una, legată de explozia de infracţionalitate la care asistăm acum, pe viu. Disoluţia autorităţii, aşa se cheamă. Eliberarea peste rând din închisori, protejarea infractorilor şi nu a victimelor şi cetăţenilor oneşti, promovarea în prim planul deciziei a unor repetenţi cu studii superficiale şi fără meserie de bază. Adăugat emigraţiei masive, înseamnă că suntem martorii pasivi ai distrugerii statului şi la dizolvarea instituţiilor sale.
