Dână la urmă s-a întâmplat. Nu a fost o surpriză; cam de multişor ne ameninţa cu treaba asta dar de la vorbă la faptă e nevoie uneori de ceva mai mulţi paşi – să ne gândim doar la programul de guvernare care a devenit faptă doar în viziunea unuia dintre politicieni. Dar Dacian Cioloş a făcut pasul decisiv. Şi, judecând după efervescenţa produsă în primele zile, se pare că omul a călcat apăsat.
Mişcarea România Împreună… MRI… Unii au tras deja concluzia că rimează cu SRI, ceea ce ascunde nu ştiu ce dedesubturi. Iar dacă mai adăugăm faptul că există un anume MRU – Mihai Răzvan Ungureanu – e evident că postacii partidelor aflate deja în funcţiune au de lucru până peste cap.
Rar mi-a fost dat să văd o asemenea mobilizare a postacilor împotriva unei cauze. Împotriva lui Dacian Cioloş şi a MRI în cazul de faţă. De unde se pot trage destule concluzii. În primul rând că există o mulţime de indivizi pentru care amărâtul blid cu linte – şi aia importată din China – are preţ mai mare decât o Românie în care fiecare să-şi găsească locul pe care-l merită. Nu spun că Cioloş şi partidul lui vor aduce acea prosperitate la care jinduim, dar pe care o alungăm sprijinind regimuri politice care de care mai ineficente şi mai corupte. Dar ţin să subliniez că există mult prea multe cozi de topor la îndemâna celor care pretind că ne guvernează. Evident, mulţi dintre aceşti postaci acţionează sub acoperirea mai multor conturi şi identităţi dar, totuşi, sunt prea mulţi. Şi s-au mobilizat ceva de groază. Nu cred că un om normal, care are un loc de muncă, eventual plătit cu salariul minim – poate să fie şi mai mare; atunci chiar nu ai timp de aşa ceva – îşi poate permite ca în timpul liber pe care îl mai are la dispoziţie să facă tot felul de caricaturi şi să distribuie tot felul de zvonuri cu privire la Cioloş şi MRI. Nu cred că un om normal vânează cu pasiunea colecţionarului obsedat postări favorabile noului partid şi le desfiinţează în haită. Da, cam aşa se întâmplă; la orice afirmaţie pro Cioloş şi MRI apăreau vreo duzină de opinii contra.
Nu trebuie trecut cu vederea că mulţi pretinşi analişti politici – cei mai mulţi afiliaţi – au prezis decesul noului partid. O manevră de intimidare. Poate…
O altă concluzie care se poate desprinde este că manipulatorii de profesie ne cred tâmpiţi. Când arunci pastila că MRI este o creaţie a SRI – de unde şi rima – înseamnă că te bazezi mai degrabă pe tâmpiţi decât pe oameni cu ceva materie cenuşie în cap. Au trecut vremurile manipulării de tip Iliescu – „am găsit maşini de scris şi droguri la PNŢ” dar se pare că vechile metode încă sunt folosite. Aici putem aminti de Liviu Pleşoianu, posesorul unei armate de postaci şi care a precizat că protestatarii #Rezist sunt manipulaţi de nanoboţii Google.
Se mai poate concluziona – şi partea asta îmi place cel mai mult – că cei înrădăcinaţi în politica de azi se tem. Nu contează că sunt la putere – au mai fost şi vor mai fi. Dreapta sau stânga? Există aşa ceva? Vorbesc de realitate, nu la nivel declarativ. Nu contează că sunt în opoziţie; e doar o pauză până la guvernare; se ştie că PSD a preferat să se retragă în opoziţie când situaţia a devenit foarte nasoală, lăsându-i pe alţii să redreseze cât de cât corabia ciuruită, dar şi să o devalizeze. Se tem cu toţii. Se tem de o alternativă la mocirla de astăzi, o mocirlă în care lor le place să se bălăcărească. De ce să nu le placă? Doar n-o fac pe banii lor. Iar orice schimbare care ar putea duce la asanarea cloacei îi sperie.
Însă o clasă politică speriată e, până la urmă, un lucru bun. Poate aşa vor conştientiza şi parveniţii politicii că se poate şi altfel.
Pe de altă parte trebuie remarcat că Cioloş a evitat să vorbească despre un partid. Mişcare, nu Partid. Nu e mare chestie; până la urmă e vorba despre o denumire, dar o denumire care are o anume semnificaţie. Nu cea vehiculată de postaci; opiniile lor sunt demne de tot dispreţul. Cioloş şi-a propus să coalizeze în jurul formaţiunii sale pe toţi cei scârbiţi de ceea ce înseamnă partid şi relaţiile create în jurul acestuia.
Din păcate, deocamdată Cioloş e locomotivă de partid. E cam singurul care duce Mişcarea în spate. Iar succesul unui partid se bazează pe cantitatea şi nu neapărat pe calitatea membrilor şi susţinătorilor. Pentru că aşa este în România. Cum arată viitorul MRI? Va eşua aşa cum prezic mulţi analişti? Va deveni acea alternativă la care sperăm cu toţii? Se va dovedi o altă pălărie pentru aceeaşi Mărie? Un refugiu pentru parveniţii care încearcă să mai scoată patru ani de mandat schimbându-şi culoarea politică? E interesant de văzut…
