La serviciul paşapoarte din Botoşani se angajează agent principal. Interesant nu e concursul, ci condiţiile de participare. Pentru a fi eligibil un concurent trebuie să îndeplinească, printre altele, următoarele condiţii:
– să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea
– să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni
– să nu fi fost destituit dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani
– să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege.
Iniţial m-am gândit la Dragnea. Apoi la Tăriceanu. Deci şefii celor două camere ale parlamentului nu ar putea lucra la paşapoarte. La ei se mai adună cam o treime din parlamentari. Plus câteva sute de primari şi alte câteva sute de funcţionari publici. Plus cam jumătate dintre preşedinţii de consilii judeţene. Nu trebuie să îi uităm pe foşti. Foşti preşedinţi de CJ, foşti primari, foşti parlamentari, care şi ei sunt câteva sute.
Cam asta e gaşca celor care conduc ţara asta. Oameni care nu se pot angaja la paşapoarte la Botoşani, pentru că nu îndeplinesc condiţiile, adică nici măcar nu ajung la examen. Ceea ce e mai bine, pentru mulţi dintre ei, că s-ar face de râs groaznic când ar da examen. Dacă s-ar aplica regulile astea simple şi la accederea în funcţii publice, am avea o mulţime de şomeri în România. Că oamenii ăştia de care vorbesc altceva nu ştiu să facă, sunt politicieni din tinereţe. Unii au afaceri, dar tot cu statul, iar când nu le-a mai mers, au făcut pe repede înainte o facultate de tablă ondulată sau academia aia a SRI şi au intrat în politică. E singurul domeniu unde poţi face orice şi ajunge oricine. Contează doar să fii membru de partid vrednic şi să fii de acord cu şeful, în permanenţă.
E limpede că politica e o rampă de lansare serioasă, fără să ai cine ştie ce cunoştinţe. Iar cum numărul oportuniştilor e relativ mare pe tărâmul ăsta, s-a ajuns şi aici la oarece concurenţă. Aşa se explică probabil şi năvala în partidele noi gen USR sau partidul lui Cioloş, ar trebui să aibă grijă cei de acolo, că se pomenesc cu tot felul de inşi. Nu contează doctrina sau convingerile, linia unui partid sau a altuia, dacă reprezintă un culoar bun pentru o slujbă care aduce bani mulţi fără prea mare efort. De aia se schimbă partidele ca pe şosete, la Botoşani avem exemplul Lilianei Mincă, a schimbat cinci sau şase partide, nu mai ştiu nici eu, că le-am pierdut şirul.
Rezultatul acestui mod de guvernare îl trăim zilele astea. O ţară nu este ceva ce se conduce aşa, din inerţie, cei de la butoane stau degeaba sau au grija puşcăriaşilor şi ţara merge înainte. Nu, trebuie să şi faci ceva, să iei decizii, să rezolvi probleme. În toate domeniile, absolut în toate, România e în pană. Cine face ceva, până la urmă? Remarcabila doamnă Dăncilă? Când scriu rândurile astea, tocmai înşiruie în parlament cât de tare au crescut salariile. Nu mai spune şi la cine au crescut, că nu are rost. Şi zice „buget naţional” cu accent pe u, ca şi cum ar spune „muget naţional”. Nu ăsta e singurul motiv pentru care mă îndoiesc că acestă doamnă ştie ce face pe la guvern. Unde e acompaniată de o mulţime de specialişti, politicieni şi ei până în vârful unghiilor, mai ales în lupta de a rezolva odată problema asta cu justiţia.
Iar oamenii ăştia îşi rezolvă doar problemele personale, de aia şi apetenţa pentru politică a multora. Algoritmul e aşa, aduni un ban mai întâi, apoi îţi rezolvi cu posturi la stat neamurile. Dacă ai ceva vechime îţi faci soţia, fratele, sora, amanta deputat sau ministru. Şi sunt lucruri privite ca absolut normale, asta e aiuritor. Emblematică e reacţia ministrului Daea, de la agricultură, când ziariştii l-au întrebat de ce şi-a angajat fata la minister. „Păi care părinte nu îşi ajută copiii?”, a răspuns candid omul.
Datorită acestui modus operandi din lumea politică foarte mulţi oameni normali nu vor să aibă de-a face cu aşa ceva, ceea ce e o mare pierdere pentru ţara asta. Începem să credem că aşa trebuie să fie viaţa, cu mişmaşuri, cu şmecherii, fără să ştii mare lucru. Iar asta ne spun nişte oameni care nu ar fi primiţi nici măcar la examene în nişte instituţii pe care, culmea, le conduc şi le coordonează. Că nu e vorba numai de concursul de la paşapoarte, o mulţime de instituţii ale statului au condiţii asemănătoare la angajare. De ce au ajuns cei care nu ar putea fi angajaţi acolo să conducă? Păi, pentru că pot. I-am votat şi trebuie să ne asumăm asta, cum bine zicea unul dintre ei.
