miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăEditorialSă vă stea revoluţiile în gât - Ciprian MITOCEANU scriitor

Să vă stea revoluţiile în gât – Ciprian MITOCEANU scriitor

Setea de bani a guvernanţilor nu pare să mai cunoască limite. După ce au crescut salariile mutând contribuţiile – o realizare despre care vorbesc ignorând inflaţia galopantă – vremelnicii conducători şi-au îndreptat atenţia către alte orizonturi care numai revoluţii aşteaptă. Olguţa de la Muncă şi-a pus în cap să facă regulă în pilonul II. A preluat şi ea de pe la şefii din PSD că cică nu e performant şi că oamenii doresc pensie de stat, nu şi privată. Care oameni, nu s-a grăbit să precizeze, fiind foarte probabil vorba despre asistaţii sociali de care partidele au atâta grijă. Să nu cumva să rămână ţara asta fără asistaţi. Sorina Pintea are şi ea de gând să clocească niscaiva reforme în sistemul pe care îl păstoreşte către grabnica şi sigura desfiinţare. În plină criză a imunoglobulinei (au avut amatorii de can-can-uri ce râde la bâlbele premierului Dăncilă, cu imunoglobina ei cu tot) Pintea vorbeşte despre o nouă asigurare de sănătate care să asigure celor aflaţi în nevoie servicii medicale scumpe în spitalele de stat. După părerea ei autorizată, pachetul minim de servicii medicale este „foarte extins”. În vreun an de zile reforma din sistemul sanitar va trece de la vorbă la faptă şi vom afla cât de minim este pachetul minim. Cine are nevoie de servicii mai bune va trebui să plătească. Nicio surpriză. Plătim contribuţii zdravene pentru sistemul de sănătate, dar prin spitale bate vântul. Medicii, câţi se mai încăpăţânează să rămână în ţară, mor cu zile din cauza programului epuizant şi haotic. Chirurgii operează ca pe front şi când spun asta nu mă gândesc la numărul mare de operaţii, ci la condiţiile igienico-sanitare în care trebuie să-şi facă treaba. Dezinfecţia se face după metoda Condrea, lipsesc medicamentele şi bandajele. Analizele se fac cu ţârâita pentru că bugetul Casei de Asigurări de Sănătate se epuizează înainte să înceapă luna. Chiar şi pentru analizele sau investigaţiile urgente trebuie să aştepţi luni de zile. Dacă nu e ceva cronic, va deveni cu siguranţă. Tot zilele acestea, Curtea de Conturi şi-a prezentat raportul. Unul departe de a fi credibil – cam ştiu cum lucrează Curtea de Conturi – dar trebuie reţinut că cele mai mari nereguli s-au găsit la Sănătate şi Educaţie. Personal cred că topul trebuia să arate altfel, dar trebuie reţinut dezmăţul financiar din sănătate. Banii amărâţilor sunt tocaţi pe tot felul de studii de fezabilitate care nu produc decât hârtii sau pe tot felul de prostii, în timp ce în spitale e jale. Şi în condiţiile astea ei vor asigurări de sănătate private? Adică alţi bani pe care să-i căpuşeze după bunul lor plac? România a ajuns să se milogească pentru ceva imunoglobulină. Sau imunoglobină; sunt cam în ceaţă la faza asta după ce am auzit-o pe Dăncilă dându-şi cu părerea pe marginea celei mai recente crize din sistemul de sănătate. Imprecizia şi confuzia par să fie definitorii pentru cei care se trezesc pe la cârma ministerelor. Fostul şef de la Sănătate a aprobat un import masiv dintr-un medicament din gama gama imunoglobulinelor, dar care este total inutil în cazurile în care se cere imunoglobulină. Dezinteres? Incompetenţă? Toate sunt pe banii noştri. Şi în condiţiile în care banii luaţi cu japca de stat sunt risipiţi aiurea, pe investiţii şi achiziţii inutile, mai au curajul să ne ceară alţi bani. Asigurare privată… O abureală care nu va rezolva problemele din sistem, ci doar va prelungi agonia Sănătăţii. Se tot vorbeşte de revoluţii în diferite sisteme, dar deocamdată se vorbeşte doar despre preţul care trebuie plătit. Preţ pe care tot omul de rând va trebui să-l plătească.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
9.6 °
8.9 °
97 %
3.1kmh
100 %
mie
9 °
J
9 °
vin
16 °
S
16 °
D
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...