Anul centenarului Marii Uniri ne găseşte în cea mai cumplită dezbinare de la Mineriada lui Iliescu încoace. Cel care şi astăzi este preşedinte e onoare al principalului partid de guvenământ. La aniversarea Micii Uniri în loc de Hora Unirii, în centrul Iaşului s-a jucat cu foc Hora Hulirii. Cu doar câteva zile înainte, ieşenii au dat publicităţii o Proclamaţie în 10 puncte în care cer repartizarea echitabilă a fondurilor de investiţii, infrastructură nord-sud şi est-vest precum şi reparaţiile istorice pe care Bucureştiul le-a promis moldovenilor la 1859, niciodată achitate. Nici ardelenii nu-s mai prejos, în Transilvania se înmulţesc organizaţiile care cer fie federalizarea, fie o autonomie lărgită, ba unii vorbesc pe faţă despre intenţii de secesiune. Toate acestea fără vreo legătură cu manifestările iredentismului maghiar, aproape dispărute. Cum s-a ajuns aici, în numai un an?
Programul electoral datorită căruia Alianţa PSD-ALDE a câştigat alegerile parlamentare din anul 2016 a reprezentat cea mare vânzare de iluzii din istoria recentă a Românei. În umbra acelui program, PSD a derapat vijelios înspre adevăratul scop: acumularea întregii puteri, devalizarea bugetului şi anihilarea justiţiei, justificând orice decizie politică ilegitimă prin aritmetica electorală. Acest comportament a creat în societate o stare de profundă neîncredere şi confuzie. În prim plan a intrat o nouă „elită politică”, practicantă a ideologiei post-adevărului (pentru care exacerbarea emoţiei urmăreşte eliminarea argumentelor). Pentru prima dată în ultimii 27 ani, partea cea mai dinamică dintre români este îngrijorată mai mult de derapajele morale decât de creşterea preţurilor, boală sau pierderea locului de muncă. Aceasta înseamnă că cetăţenii nu mai pot stabili clar limitele dintre evoluţiile pozitive şi cele negative induse de către decidenţii politici şi ca urmare nu mai ştiu cărei direcţii politice ar trebui să îi acorde credit.
Rezultatele guvernării de numai un an (după un program aiuristic, contrazis de majoritatea economiştilor încă dinainte de a fi aplicat) arată o înrăutăţire rapidă a perspectivelor de dezvoltare ale României şi concomitent o prăbuşire a imaginii noastre externe. PSD şi ALDE, care au preluat guvernarea în 2017 într-o ţară cu un nivel de trai îmbunătăţit în ultimii ani pentru majoritatea cetăţenilor ei, cu o economie în creştere, în ritmul celorlalte ţări din regiune, cu cadrul fiscal relativ stabil din punct de vedere al taxelor şi impozitelor, cu progrese semnificative în parcursul european, au reuşit să facă praf nivelul de încredere din partea partenerilor noştri din Uniunea Europeană şi NATO, cucerit atât de greu în zece ani.
Aşa cum era de aşteptat, potrivit avertismentelor emise în urmă cu numai o săptămână, Comisia Europeană (Guvernul Europei) a emis ieri o declaraţie oficială în care menţionează că urmăreşte cu îngrijorare „ultimele evoluţii” din România. „Independenţa sistemului judiciar din România şi capacitatea sa de a lupta efectiv cu corupţia sunt pietre de temelie pentru o Românie puternică în Uniunea Europeană”, arată Comisia Europeană. CE solicită Parlamentului României să „regândească” cursul acţiunilor propuse şi anunţă că va analiza „în profunzime” amendamentele finale ale legilor justiţiei, codurile penale si legile privind conflictul de interese. Nu ar trebui să uităm că nu ne-au cules din mers, împotriva voinţei noastre. Emisarii guvernului Năstase au „negociat” aproape în genunchi, angajându-se în faţa oficialilor UE că vom îndeplini toate condiţiile cerute.
Dar de ce tragem atâta de regulamentele alea greu de respectat ale UE? Iată de ce: pentru că în acest an vom atinge (dacă masacrul economiei va fi cumva oprit şi nu se duce naibii totul) dublul PIB-ului din anul integrării, speranţa medie de viaţă a crescut cu aproape şapte ani, gradul de flexibilitate socială a crescut în procente greu de cuantificat, criza locuinţelor şi a locurilor de muncă nu mai există, posibilităţile de educaţie, de reconversie, de integrare socială sunt teoretic nelimitate. Ei, când ajungem la practică e mai greu, dar asta ţine deja de specificul naţional. Nu este vina Europei că la noi se studiază, avansează sau angajează pe pile, nu este un sistem impus sau favorizat de legislaţia europeană, ba chiar dimpotrivă. Şi de aici vine şi rezistenţa internă. Noi visăm bunăstarea lor cu regulile noastre. Iată, se dovedeşte din nou că aşa ceva nu se poate. Pur şi simplu, stilul haiducesc, mult admirat în România, nu duce nicicum, nici măcar pe aproape de bunăstarea lor.
Ce răspunde Codrin Ştefănescu, unul dintre corifeii grupului de dezintegrare a României, la atenţionarea severă venită de la Bruxelles, acompaniată de riscul de riscul de a fi exclusşi (prin activarea „clauzei de salvgardare”)? Că nu vor da un pas înapoi. Că PSD nu va renunţa la modificarea legislaţiei penale. Întrebat dacă şi de ce ar putea fi numiţi miniştri cu probleme penale în Guvernul Dăncilă, secretarul general al PSD a răspuns: „Pentru că putem“. Ei, cam cu asta ne confruntăm acum. Apartenenţa noastră la structurile euro-atlantice mai depinde de un fir de aţă. Dacă vă întrebaţi cui folosesc toate astea s-ar putea să aflaţi şi răspunsul la întrebarea în interesul cui lucrează grupul care conduce acum ţara.
