Marius ILINCARU
editor
„Ce am mai constatat în momentul în care ne-am uitat pe datele statistice: sunt judeţe 0% şomaj, în special cele care se află pe graniţa de vest a României, din cauza faptului că cele mai multe firme care au venit în România, multinaţionale, multe dintre ele având parte şi de un ajutor de stat, s-au aşezat acolo unde era mai simplu să-şi transporte marfa în UE, adică mai aproape de reţeaua de autostrăzi a UE. În schimb, sunt foarte multe judeţe din România, unde şomajul este peste 5%, mă refer la partea de est, zona Moldovei şi câteva judeţe din sudul României”, spunea, recent, ca un reproş la adresa investitorilor, Lia Olguţa Vasilescu, Ministrul Muncii. A descoperit şi un reprezentat al Guvernului Tudose apa caldă, după ce ani la rând investitorii şi oamenii simpli din judeţele Moldovei cereau infrastructură care să lege regiunea de restul ţării şi în special de vest. A făcut-o chiar şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care pe 10 octombrie, într-un discurs ţinut cu ocazia evenimentului Ernst and Young România – 25 de ani, prioritiza investiţiile de care are nevoie urgentă ţara pentru a nu rata şi ultima şansă de dezvoltare: „Nu este nevoie doar de o autostradă «Piteşti-Sibiu», ci şi de o autostradă «Iaşi-Târgu Mureş». Acestea ar trebui să fie priorităţi pentru noi”. Sincer, nu ştiu cât de mult au conştientizat politicienii aceste lucruri, dar vom vedea în curând, pentru că, în aceste zile, în Parlament se plămădeşte bugetul pentru 2018, unde, pe lângă plata salariilor bugetarilor şi a celorlalte cheltuieli de funcţionare a statului, ar trebui prinse şi fonduri pentru dezvoltare. Nu ştiu de ce, dar am senzaţia că şi în 2018, pentru Autostrada „Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş”, se vor aloca sume de genul celor din ultimii ani, cu care se putea cumpăra cel mult o garsonieră într-un oraş muncitoresc, motivându-se că abia se fac studii de impact şi toate celelalte. De fapt nu se va face nimic, cum nimic nu s-a făcut nici în ultimii ani. Şi vom rămâne doar cu vorbăraia goală a unor politicieni. Atât. Şi chiar dacă se va începe să se lucreze susţinut e de durată. De la scoaterea la licitaţie a studiilor geotehnice de detaliu şi a proiectării şi până la începerea construcţiei propriu-zise sunt multe etape de durată, care nu vor putea fi arse prea repede. Astfel că Autostrada „Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş” va rămâne un vis pentru noi. Sper că nu şi pentru copiii noştri. Situaţia nu este mai brează nici în cazul reabilitării drumului spre Iaşi. Oricât ar poza politicienii de la putere că lucrează pentru ca acesta să se realizeze, aş putea pune pariu că acest lucru nu se va întâmpla nici în 2018. Şi asta pentru că, în realitate, noi suntem la coada priorităţilor pentru deputaţii şi senatorii de la putere. Ei „luptă” acum în Comisia Iordache şi în plen să modifice legile justiţiei, ca să-l scape de puşcărie pe tătucul Dragnea, în rest, mai ciupesc o funcţie, două bine plătite pentru ei şi apropiaţii lor şi asta e tot. Deja au apărut primele semnale că pentru reabilitarea drumului Botoşani-Iaşi nu a fost prins niciun leu în bugetului pe anul viitor. Bineînţeles că se va spune că sunt declaraţii politice ale opoziţiei, că de fapt se va face un drum cum nici Germania nu a văzut. Şi aşa va mai trece un an cu vorbăraie goală, iar noi vom continua să ne rupem maşinile în gropi şi ne vom resemna spunându-ne că ne-am născut într-o regiune prost poziţionată geografic. Atât şi nimic mai mult.