Virgil COSMA
jurnalist
Cred că ne pierdem vremea cu prostii. Că un golan dornic de publicitate a lovit un bătrân psihopat, că un grup de exaltaţi a agresat un deputat care, la rândul lui, a ripostat, că procurorii nu vor mai putea să facă nu-ştiu-ce, apoi că politicul vrea să subordoneze Justiţia, că o sumă de politicieni vor scăpa de acuzaţii, de procese şi de pedepse, cu totul fac o grămadă de nervi inutili pentru probleme a căror finalitate – chiar dacă ne privesc la modul general – este mult prea îndepărtată faţă de cele pe care le avem de înfruntat în viaţa de zi de zi.
Şi acestea sunt că mor oameni cu zile în spitale – mi se poate întâmpla mâine mie, ţie sau cuiva din familiile noastre – că nu mai poţi merge în anumite zone ale oraşului fără să rişti un ciomag în cap, că ni s-a umplut ţara de rable care fac accidente pe bandă rulantă, că de Botoşani la Oradea faci 500 km în două zile, fie că mergi cu trenul, cu avionul sau cu maşina, fiindcă nu avem nici drumuri, nici căi ferate şi nici flotă aeriană pentru intern, că Guvernul a înşfăcat banii de dezvoltare din mai toate localităţile ţării pentru a-i risipi pe mită electorală, că au crescut usturător cheltuielile de întreţinere, că s-au scumpit mâncarea şi benzina şi încă un noian de probleme care acum un an nu erau atât de acute sau nici măcar nu existau. Cam asta am primit în ultimele 12 luni, după aplicarea, încă parţială, a programului din scoarţă în scoarţă. Cum mutilarea Justiţiei sau ciuntirea bugetelor locale nu figurau nici măcar aluziv în acel program, este limpede că suntem victimele unui abuz de putere, fiindcă oamenii, chiar alegătorii învingătorilor, nu asta au votat.
Toate hoţiile şi golăniile de la vârf se întorc cu asupra de măsură asupra noastră. De aceea mă întorc şi eu, iar şi iar, la a interpreta mai mult decât ceea ce vedem în presă, mai ales televiziune, şi pe reţelele sociale, care au ajuns un fel de tribune de dezbateri naţionale. False, fiindcă sunt sufocate de manipulări şi minciuni dar, deocamdată, singurele instanţe de dezbatere publică. Constat la mulţi dintre compatrioţii mei, mai ales la cei din sfera puterii sau a simpatizanţilor ei, că sunt livreşti, ubicui (şi în ţară şi afară) şi… cam ipocriţi. Unii cu cărţile, cu zicerile literare, cu citatele, cu bunul simţ invocat mereu ca normă de convieţuire socială, ceilalţi cu injuriile, tupeul şi grosolănia, tot ca norme de convieţuire socială. „Obraznicul mănâncă praznicul, cumintele linge blidele” zice o vorbă populară veche, dar iată cât de actuală este şi în epoca smartphone-urilor.
Fapt confirmat nu numai de grosolăniile recente din Parlament sau Guvern ci şi de cele mai recente cercetări sociale, care arată o creştere îngrijorătoare a neîncrederii în orice, în instituţii, în vecini, în prieteni şi între rudenii. Întrebaţi asupra gradului de încredere în categoriile menţionate mai sus, 65% dintre români au declarat că nu au încredere şi dezaprobă acţiunile acestora dar, în acelaşi timp şi la altă întrebare, au spus despre ei înşişi că procedează întotdeauna corect şi potrivit normelor sociale şi legale. O majoritate covârşitoare crede că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, dar protestele nu adună pe străzi mai mult de câteva grupuleţe radicalizate. Aceleaşi cercetări arată că toată lumea vrea luptă anticorupţie la baionetă însă şi că nimeni nu ezită să pregătească şpaga atunci când vrea să obţină ceva ce nu i se cuvine sau, şi mai de neînţeles, un serviciu care i se cuvine. Păi şi atunci cum e, până la urmă?
România a fost după 1990 o democraţie second hand iar acum îşi întăreşte această poziţie. Agreată de alegătorii fără mari pretenţii, pentru care existenţa statului de drept nu e crucială şi pe care au legitimat-o prin vot fără mustrări de conştiinţă, democraţia iliberală este o versiune convenabilă a elitelor politice cu vederi autoritare, pentru care drepturile omului sunt mofturi, iar justiţia doar un instrument pentru menţinerea lor la putere. Iliberalismul – nouă tendinţă în Estul Europei – se extinde rapid şi face ravagii mai ales în statele lipsite de anticorpi. De la Marea Neagră la Marea Baltică, întreaga regiune a fost acaparată de politicieni pentru care principiile democratice sunt doar nişte accesorii bune de fluturat când vin emisarii marilor puteri occidentale în control.
Independenţa justiţiei s-a dus de unde a venit, organizaţiile neguvernamentale sunt monitorizate mai mult decât grupurile infracţionale, iniţiativa privată şi implicit clasa mijlocie sunt sugrumate în favoarea unei clase surogat, complet dependentă de stat şi de conducătorii lui, mass-media sunt dirijate într-o măsură tot mai mare pentru a fi folositoare propagandei puterii politice iar biserica a fost „încorporată” interesat, adică pe bani, pentru a netezi tot acest proces.
De ce le pasă de acei emisari? Fiindcă, deocamdată, doar de acolo vin banii şi protecţia militară, care înseamnă şi garanţii pentru investitori. Când nu vor mai veni, vom vedea ce se întâmplă. Este cazul Ungariei, prima avertizată de UE cu suspendarea dreptului de vot în PE şi, mai grav, cu suspendarea finanţării proiectelor. Premierul maghiar nu pare să se formalizeze de aceste ameninţări, cum nu s-au formalizat nici cel turc, grec, ceh sau polonez. Asta le dă aripi alor noştri. Dar nu spre independenţă de decizie, cum afirmă în gura mare, ci ca să-şi acopere şi absolve furăciunile. Asta este deosebirea esenţială şi motivul pentru care, indiferent de cum vor evolua evenimentele în Europa, soarta noastră va fi radical diferită, în rău, faţă de cea a vecinilor noştri.
