Virgil COSMA
jurnalist
O misiune de evaluare a politicilor fiscale româneşti, sosită la Bucureşti luna trecută, a constatat că Guvernul nu doreşte să ţină cont de recomandările pe care Comisia Europeană le-a făcut odată cu lansarea Procedurii Devierii Semnificative. Această procedură a fost decisă în iunie 2017 din cauză că România a deviat de la obiectivele bugetare pe termen mediu (celebrul MTO, invocat odată de Băsescu, dar din cu totul alte motive: nu ştia cum să scape de celebra ministreasă de la finanţe poreclită „domnişoara usturoi”). Comisia Europeană a transmis săptămâna trecută Consiliului European un raport care evaluează politicile fiscale promovate la Bucureşti. Potrivit documentului, ministrul Ionuţ Mişa şi guvernul ar ignora măsurile de echilibru şi consolidare sugerate de Bruxelles, pe motiv că acestea au fost transmise la Bucureşti „prea târziu”. Comisia de evaluare a trecut în raport opiniile referitoare la principalele măsuri anunţate de guvern, iar acestea nu sunt deloc favorabile cabinetelor Dragnea I şi II. Prima constatare: autorităţile române nu vor să urmeze recomandările europene. De altfel, răspunsul indirect al premierului Tudose, însoţit de al preşedintelui PSD, a fost un fel „ne doare-n cot de MTO, Europa să-şi vadă de necazurile ei şi să nu ne mai vorbească de rău”. Amândoi au dat asigurări că nu vom depăşi un deficit bugetar de 3% in 2017, deşi Eurostat a anunţat săptămâna trecută că România a înregistrat cel mai mare deficit din UE în trimestrul doi al acestui an, respectiv 4,1%. Mai trebuie spus că dacă depăşim cei 3%, conveniţi în Tratatul de la Maastricht, riscăm procedura de deficit excesiv. Guvernul nu are cum să oblige mediul privat să crească salariile brute. Şi atunci, intenţionează să trecă în totalitate în sarcina angajaţilor contribuţiile sociale pentru a putea atenua impactul Legii Salarizării Unitare. În privinţa pensiilor, Guvernul are în vedere o inversare a reformei din 2008, prin care s-a introdus Pilonul II de pensii. Autorităţile iau în calcul o reducere a transferului contribuţiilor sociale la cel de-al doilea pilon de pensii, care, conform normelor Sistemului European de Conturi (SEC), este clasificat în afara administraţiei publice. Raportul CE arată clar că această modificare ar putea afecta negativ viabilitatea sistemului de pensii şi dezvoltarea pieţelor de capital. Cât despre controversa split TVA, Misiunea CE a anunţat guvernul că obligarea firmelor să intre în acest sistem putea fi făcută doar în baza unei eventuale derogări de la Directiva TVA. Ce răspund românii? Ministrul român de Finanţe a contestat necesitatea obţinerii acestei derogări şi a susţinut că oficialii Comisiei Europene nu deţin informaţiile corecte legate de această măsură! Dar unde se duc banii? Fiindcă toate aceste probleme, pe care le cunoaştem atât de bine din timpul Cabinetelor Tăriceanu, vin pe fondul celei mai mare creşteri economice din UE, comparabilă exact cu perioada mai sus menţionată. Păi iată unde: în armata de sute de mii de beneficiari din umbră ai măririlor de salarii din domeniul bugetar. Cu mici excepţii, la stat se câştigă acum, în medie, salarii nete lunare de aproape o mie de euro. Fără a-i mai menţiona pe miniştri, secretari de stat, parlamentari, prefecţi, primari, directori din ministere, directori de deconcentrate din judeţe, directori din primării şi consilii judeţene, la ei este vorba despre venituri de la două mii de euro în sus. Lor li se adaugă sutele de agenţii guvernamentale, dar şi indemnizaţiile de şedinţă ale celor 40.067 de consilieri locali din comunele, oraşele şi municipiile României, care cresc proporţional cu salariul primarului. Odată cu creşterea uriaşă a salariilor directorilor de deconcentrate, a directorilor instituţiilor din cadrul primăriilor şi consiliilor judeţene au crescut şi indemnizaţiile de şedinţă ale celor peste 200.000 de membri ai consiliilor de administraţie, adică ale sinecuriştilor de partid. Adăugaţi cele aproape 450.000 de pensii speciale şi aveţi dimensiunea grozăviei cu care ne confruntăm. Practic, PSD şi-a asigurat o armată de fideli, de cel puţin 1,5 milioane de alegători, cărora li se adaugă pauperizaţii asistaţi social, cam tot pe atâţia, adică exact cât are nevoie ca să câştige din nou alegerile care vor urma. Pe partea cealaltă pe care marşează puterea, respectiv dărâmarea statu-quo-ului din Justiţie, s-a realizat cu ajutorul CCR-ului lui Dorneanu. Pârghiile legislative ale anchetatorilor au fost diminuate masiv, a fost mutilat până spre desfiinţare abuzul în serviciu, a fost impusă imunitatea miniştrilor pentru corupţie în legătură cu emiterea de ordonanţe, a fost impusă fixarea unui prag pentru abuzul în serviciu, a avut loc o graţiere masivă, adică trista ordonanţă 13, care a scos sute de mii de oameni în stradă, a fost refăcută, pas cu pas. Toate aceste înfrângeri au drept efect demobilizarea opiniei publice. Aproape nimeni nu înţelege „strategia” fiscală şi juridică a acestei adunături de habarnişti rău intenţionaţi. Ca atare, nimeni nu se revoltă. Majoritatea o va înţelege prea târziu, când ireparabilul se va fi produs: impostorii vor fi liberi, cu averile puse la adăpost şi cu electoratul fidelizat. Sentimentul generalizat de lehamite le va permite să ne scoată de pe orbita Europei şi a SUA, după care am tânjit atâta. Se prea poate ca locul nostru să nici nu fi fost vreodată acolo. Următoarea şansă va mai veni probabil peste vreo 100 ani, dacă ţara va mai exista până atunci aşa cum o ştim noi astăzi.
