Lucia OLARU NENATI
scriitor
Un eveniment care a suscitat participarea publică şi, respectiv, atenţia sporită, a fost pelerinajul din acest an la Iaşi de ziua Sfintei Parascheva, eveniment despre care evaluatorii, dar şi impresia directă a fiecărui privitor la imaginea copleşitoare a mulţimii etanşe, susţin că numărul participanţilor a fost acum cu mult mai mare decât oricând. Iar această realitate a fost observată şi de către cei care îndeobşte ocolesc sau minimalizează această latură a existenţei noastre româneşti. Doar că, nemaiputând fi ignorată, s-a recurs la ironizarea ei constantă, de mare efect fiind găselniţa unui calambur ce anunţa lumea că în aceste zile la Iaşi „se circulă babă la babă”. Fireşte că formula a prins şi a stârnit zâmbete prin ingeniozitatea ei, căci românii sunt deopotrivă mari izvoditori de spirite umoristice, nu neapărat răuvoitoare – poate de aceea şi breasla epigramiştilor e una redutabilă, foarte productivă şi solidară, care chiar în zilele acestea poposeşte şi la Botoşani, atrasă de raza scânteiată din „Steaua Nordului”, precum sună numele respectivului proiect cultural. Nu degeaba se spune pe la noi „a face haz de necaz”, ceea ce luminează, scurt şi intens, una dintre laturile filozofiei existenţiale a neamului nostru, acel weltanschauung cum îi spun nemţii, dar şi filozofii, despre viziunea asupra lumii.
Dar în cazul de faţă este vorba despre cealaltă formă de supravieţuire românească despre care dă samă adevărata invazie a poporului la „pupatul moaştelor” (altă formulă ironică vehiculată în aceste zile şi vestejită în fel şi chip!). Nu-i nimic căci, ca în acea reclamă celebră despre coafura dată cu fixativ care nu se spulberă sub nici o intemperie, şi aici mulţimea a rezistat pe orice vreme. Iar această rezistenţă constituie faptul cel mai remarcabil şi uimitor din întreaga desfăşurare, căci ea se manifestă absolut impresionant şi înfrânge orice mod de-a fi pusă la încercare, fie acesta frigul, ploaia, foamea, oboseala, somnul, nerăbdarea sau chiar nevoile fiziologice omeneşti, dovedind incredibilul fapt că, sub acţiunea unei forţe speciale, omul îşi sporeşte exponenţial capacitatea de rezistenţă, tinzând spre fruntariile martiriului senin. Şi când te gândeşti că acest tip de „haştag rezist” nu a fost mobilizat prin nici un email sau SMS, ci doar prin imboldul sufletesc al fiecărui om ce a simţit că nu mai are nici o altă instanţă superioară pământească la care să se roage, să apeleze, de la care să spere şi să aştepte uşurarea vieţii sale! Şi ce e mai interesant este faptul că în şuvoiul acelui rând uriaş înarmat cu răbdare infinită nu se înşiruiau doar „babe”, adică acele femei în vârstă care, aşa cum a relevat un foarte citit text online, au dus pe umerii lor obosiţi întreaga istorie a vremii noastre, cu transformările şi obstacolele ei, cu bunele şi, mai ales, cu relele ei, fără să abandoneze, să se plângă sau să ceară răsplată. Acolo, în acea mulţime răbdătoare, se amestecau de-a valma femei şi bărbaţi, vârstnici şi tineri, oameni cu şcoală precară cu intelectuali şi titraţi, moldoveni cu ardeleni şi olteni, veniţi cu trenuri de noapte doar ca să poată fi prezenţi la Iaşi în zilele marii sărbători. Toate necazurile şi nevoile actuale, hemoragia dezastruoasă a forţei de muncă peste hotare, criza gravă a sistemului de sănătate, haosul, instabilitatea şi incompetenţa din mediul politic, lipsa de încredere în instanţele sociale superioare, inclusiv în cel de justiţie, mereu autodegradat prin erori, chiar şi disperarea conaţionalilor din nordul Bucovinei deposedaţi până şi de limba strămoşească, toate laolaltă se adunau în creuzetul eroicei lor rezistenţe, în intensitatea rugăciunii colective înălţate fără glas de acest imens cor de speranţă către singura instanţă spre care se poate îndrepta azi încrederea sa. Oare acest adevărat fenomen tulburător, observat cu uimire şi de către străinii peregrini prin preajmă, nu ar trebui să fie luat în seamă de către cei pe care destinul i-a învrednicit cu misiunea de a-şi face datoria faţă de acest popor atât de răbdător şi de-a diminua amploarea poverii pe care o poartă el în suflet în rugăciunile către limanurile sfinte?
