George LAZĂR
director
Pentru că interesele sunt foarte mari, parlamentul se pregăteşte să scoată legea termoficării cu forţa, prin care orice apartament conectat deja la reţeaua centralizată să nu mai poată fi decuplat vreodată. Motivele sunt plauzibile, anume că sistemele orăşeneşti sunt mai eficiente decât centralele termice, adică poluează şi consumă mai puţin. Argumentul seamănă cu cel prin care transportul în comun este mai eficient, iar din acest motiv se va interzice cumpărarea de autoturisme. Dacă în cazul transportului public chiar aşa este, în cazul sistemelor centralizate de încălzire lucrurile sunt cu totul diferite. Centralele de apartament, în special cele cu condensare, au ajuns la o eficienţă ridicată. Sistemele individuale nu pierd apa fierbinte folosită ca agent termic în circuitul primar şi nici nu irosesc căldură prin zeci de kilometri de ţeavă, chiar şi bine izolată, îngropată sub pământ. Mai mult, o centrală de apartament nu necesită o armată de angajaţi ca să o întreţină, să intervină la avarii şi, mai ales, nu are nevoie de nici un director cu secretară şi şofer. Centrala de apartament funcţionează atât cât este nevoie şi fiecare este liber să îşi stabilească temperatura confortabilă dorită sau apa caldă de care are nevoie. Preţul este foarte clar, echivalat în metri cubi de gaz metan, iar neplata duce imediat la întreruperea furnizării. Aceste avantaje sunt imposibil de obţinut la sistemele centralizate unde, spre exemplu, un singur bun platnic poate bloca o intervenţie cu întreruperea furnizării serviciului pentru tot blocul.
Este adevărat, sistemele centralizate moderne pot produce energie electrică prin cogenerare. Însă acest lucru se poate face eficient doar iarna, când nevoia de căldură este ridicată. Dar cu puzderia de centrale eoliene şi solare nou apărute, foamea de energie a scăzut, iar preţul plătit pentru curentul electric astfel produs este infim.
În ce priveşte municipiul Botoşani, subvenţia anuală a celor circa zece mii de apartamente încă racordate la sistemul centralizat este de zece milioane de lei (bani cu care s-ar putea reabilita la costuri chibzuite teatrul, aşa cum deja a anunţat primarul Flutur că are de gând să facă), ceea ce înseamnă câte un cadou de o mie de lei de familie. Privit dinspre partea celorlalte peste treizeci de mii de familii care se încălzesc cu centrale, înseamnă câte trei sute de lei care le sunt luaţi haiduceşte pentru a menţine un sistem la care ei au renunţat. Tot haiduceşte sunt redistribuite şi sumele pentru miile de ajutoare de încălzire date persoanelor nevoiaşe.
Dacă cei racordaţi la termoficare ar plăti preţul întreg, ar însemna să dea pe căldură, în medie, cu o sută cincizeci de lei lunar în plus, aşa cum se intenţionează de anul viitor, când UE cică vrea să oprească această practică. În această situaţie sistemul centralizat ar deveni cu mult mai scump şi tocmai cei care nu şi-au putut permite centrale individuale ar fi primii afectaţi. Gradul de neplată ar creşte vertiginos şi, la fel ca bulgărele de zăpadă care provoacă avalanşa, firma de termoficare ar rămâne rapid fără resurse financiare şi ar fi nevoită să închidă.
În acest moment, municipalitatea se confruntă cu problema finanţării sistemului centralizat. Când nu va mai avea cum să îl subvenţioneze, această problemă se va multiplica de zece mii de ori, câţi abonaţi vor rămâne fără căldură iarna. Culmea e că numai cu banii arşi pe subvenţie în doi ani toţi aceşti oameni ar fi putut fi împrumutaţi să-şi cumpere centrale de apartament.
Poate că problema nu este Termica, ci la Termica. Valeriu Iftime, directorul general al Elsaco, firmă care a lucrat mult pentru Termica, a spus că jumătate dintre angajaţi ar trebui concediaţi, caz în care preţul încălzirii apartamentelor botoşănenilor ar scădea simţitor, poate sub preţul obţinut cu centrale individuale şi probabil are dreptate. Termica a devenit de-a lungul mandatelor diferitor primari un soi de cimitir al elefanţilor. S-au aciuat acolo nenumăraţi foşti consilieri locali, rude de-ale lor şi prieteni politici care, în acest moment, constituie o încrengătură de care se poate scăpa foarte greu. Nu este vorba aici de personalul tehnic, de meşterii care umblă iarna sau vara, ziua sau noaptea, să repare avarii, ci de cei cu funcţii călduţe, de utilitate discutabilă, oploşiţi în birouri, aşteptând ziua de leafă sau perspectiva pensiei. Sau de funcţionari cu funcţii de conducere, dornici ca pe lângă salariile mari să mai câştige câte ceva sugând de la încă o ţâţă, vreo firmă care, de regulă, face afaceri cu termoficarea la care sunt angajaţi. Iar situaţia este generalizată în ţară.
Prin urmare, dacă subvenţia pentru Termica nu se mai poate acorda, iar surplusul de personal nu poate fi concediat, căldura centralizată se va închide într-un timp scurt, fără şansa de a se mai redeschide vreodată, iar Botoşaniul s-ar înscrie şi el în rândul tot mai numeroaselor oraşe care au renunţat la termoficare.
Poate că singura soluţie ar fi privatizarea, dacă s-ar găsi un investitor suficient de puternic financiar să preia acest colos şi, mai ales, suficient de curajos pentru a face cuvenitele schimbări. Dar pentru asta este nevoie de voinţă politică şi tocmai asta lipseşte, a lipsit şi va lipsi după cum se pare, pentru că pe Termica au pus stăpânire politicienii mai vechi sau mai noi şi ar fi culmea ca tocmai ei să plece la un moment dat de bună voie, măcar aşa cum se desprind căpuşele când sunt sătule de sângele gazdei pe care au parazitat-o atâta vreme.
