Virgil COSMA
jurnalist
A şocat, în timpul negocierilor fulger pentru majoritate la moţiunea PSD împotriva propriului guvern, atitudinea aparent de un tupeu neaşteptat a UDMR în raport cu puterea. Toată românimea a sărit ca friptă: i-auzi dom’le ce vor ăştia! În realitate, la negocierile PSD-UDMR nu s-a pus la cale nicio vânzare de ţară. Uniunea condusă de Kelemen Hunor a încercat să profite abil de o oportunitate nesperată. Tot ceea ce a cerut în aceste zile, era înscris în protocoalele pe care UDMR le-a semnat de-a lungul timpului cu toate partidele.
Statutul minorităţilor naţionale zace în Parlament, fără nicio soluţie, de mai mult de zece ani. Aproape tot ce a pus pe masa negocierilor este cuprins în instrumente juridice internaţionale intrate în vigoare în România. Dar în aceste ultimele două zile, ce a ridicat tensiunea în dezbaterea publică a fost cererea UDMR prin care ziua de 15 martie să fie ziua comunităţii maghiare, pe modelul zilei minorităţii tătare sau rrome. Era într-adevăr prea mult, fiindcă pentru noi aceeaşi zi însemna pierderea teritorială a Ardealului, şi aici maghiarii au meritat să fie puşi la punct. Însă toată această cavalcadă ar fi trebuit să fie rodul unor negocieri calme, ale cărei rezultate să fie pe deplin acceptate şi asumate de toate comunităţile care fac obiectul ei. Nu noaptea ca hoţii, nu în grabă şi nu la şantaj. De aceea, afirm apăsat că PSD s-a acoperit de ruşine şi de ridicol, nu fiindcă nu a „cedat” – într-un eventual aşa zis spirit european, măcar de faţadă – ci fiindcă a ajuns într-o asemenea situaţie fără să fi fost înghesuit de către adversarii politici sau de vreo conjunctură internaţională nefavorabilă.
Cum de ridicol s-au acoperit şi ministeriabilii săi, care a doua zi după moţiune, în care au votat cu două mâini să fie daţi afară, s-au prezentat în păr la serviciu, cu o cerere copiată agramat în 20 exemplare, cerând să fie reprimiţi la muncă! Complet ilegal, în afara regulamentelor de funcţionare a Guvernului, împotriva Constituţiei şi mai ales împotriva bunului simţ. Muppets show în toată regula, numai că este vorba despre Guvernul României şi asta ne afectează grav pe toţi, vezi scumpirea peste noapte a ratelor (doar un exemplu), urmare a devalorizării leului.
În realitate, erau oricum obligaţi să o facă, în virtutea preavizului de 15 zile şi numai după ce instituţia prezidenţială ar fi luat act de demisiile respective. Or, premierul încă în funcţie a trimis la Cotroceni doar două dintre demisii. Am ajuns să vedem şi auzim declaraţii de un tragi-comic fără seamăn, între care şi o fractură logică descalificantă pentru cei care au emis-o: ambele tabere (prin vocile lui Sorin Grindeanu şi Olguţa Vasilescu) s-au acuzat reciproc cum că unii miniştri ar fi fost hoţi şi/sau leneşi, pe de altă parte ambii susţin că guvernul a performat admirabil în primele şase luni. Păi cum e fraţilor, a performat sau a furat?
Oricare ar fi luptele interne în coaliţia de la putere, nu am să detaliez, fiindcă oricum în mai puţin de o lună nimeni nu va mai ţine minte ce a declarat sau intenţionat nu ştiu care şef de partid, ministeriabil, baron local sau combinagiu politic. Ceea ce contează sunt faptele, iar ele arată aşa: în prima conferinţă de după trecerea moţiunii de cenzură, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a vorbit şi despre programul de guvernare, care urmează să sufere „câteva modificări”. Responsabil cu modificările va fi – ce să vezi? – tot persoana care a lucrat şi documentul iniţial, cel care l-a „evaluat” pe Grindeanu, respectiv unicul şi irepetabilul Darius Vîlcov, fără de care Dragnea pare complet neputicios. Ca să capete oarecare alură oficială, Dragnea l-a angajat pe fostul ministru de finanţe la Parlament, consilier al grupului parlamentar PSD. Mai trebuie să reamintesc că Vâlcov este aproape dovedit (cu filmări, înregistrări şi martori) luând mită şi că între acest personaj şi închisoare mai stau doar câteva termene procesuale?
Totuşi trebuie să menţionez măcar două dintre numele vehiculate, măcar pentru a şti la ce pot să se aştepte cei care chiar mai aşteaptă ceva: Mihai Fifor şi Florin Georgescu. Cele două nume reprezintă două variante complet opuse: Fifor ar fi, fără îndoială, al doilea Grindeanu, o marionetă, pusă acolo doar ca să semneze ceea ce i se transmite de la Dragnea şi să parafeze distribuirea bănetului de către Sevil Shaidehh. Numirea lui Florin Georgescu înseamnă, tot fără îndoială, o cedare, fiindcă ea ar parafa pierderea aproape ireversibilă a pârghiilor de putere pentru Dragnea. Om din garda veche a PSD, tovarăş cu Iliescu, Năstase şi ceilalţi dinozauri ai partidului, Georgescu nu dă o ceapă degerată pe actualul şef al PSD şi nici pe aiureala de program de guvernare al lui Vâlcov. Mai mult ca sigur, omul ar veni cu agenda proprie, cu oamenii lui, iar lui Dragnea i-ar rămâne doar să se bată cu Justiţia, având oarece sprijin de la Palatul Victoria şi din Parlament.
Cheia rămâne tot la preşedintele Johannis, care nu a ezitat să ameninţe discret coaliţia majoritară. El a afirmat, altfel perfect firesc şi democratic, că va numi orice om integru din partea celor care pot dovedi o majoritate în Parlament. Subînţelesul este evident acela că acea majoritate nu trebuie să fie formată neapărat din PSD şi ALDE. Cum nu există nicio garanţie că succesul de la moţiunea de cenzură ar putea fi repetat în cazul unei eventuale tentative de suspendare a preşedintelui, acesta din urmă are acum toate atu-urile în mână pentru a repune ţara pe un făgaş cât de cât normal şi stabil.
