Virgil COSMA
jurnalist
Încurajată de succesul electoral consistent, obţinut în baza argumentării abile a unui program care promitea numai lapte şi miere, alianţa de guvernare scoate acum la iveală şi broscoiul râios pe care trebuie să-l înghiţim odată cu bunătăţile promise: creşteri mici la venituri mici şi creşteri mari la veniturile mari precum şi devalorizarea leului, urmată imediat de scumpiri în cascadă la energie şi alimente. care înghit deja bruma de lei în plus pe cuponul de pensie. Toate sunt cuprinse într-un buget fantezist, bazat pe o creştere invocată doar atât cât să justifice aberaţiile.
Comisia Europeană estimează în prognoza de iarnă o creştere economică pentru noi de 4.4% în 2017, mai mică decât cea luată în considerare de guvernul nostru la construirea bugetului actual, de 5,2%. Ceea ce înseamnă că la prima rectificare de buget, care va deveni obligatorie după nerealizările din primele 2 trimestre, o să apară tăieri drastice. De unde? Iarăşi de la drumuri, sănătate, învăţământ şi cultură, ca de fiecare dată? Curtea de Conturi spune ca veniturile, în special din fonduri UE, au fost supraestimate în 2015 şi 2016. Noul buget estimează venituri din fonduri UE de aproximativ 22 miliarde lei în 2017, practic imposibil de realizat în baza proiectelor deja înaintate şi aprobate. Nu vreau să intru în detalii tehnice, dar construcţia bugetară prezentată preşedintelui pentru promulgare arată un deficit bugetar încadrat în limita de mai puţin de 3% din PIB în baza unor încasări evident mai mici şi cheltuieli evident mai mari decât cele din anii trecuţi.
Cum se poate una ca asta? Păi e simplu, prin împrumuturi. Guvernul arată că va apela la credite de angajament de peste 54 miliarde lei, ceea ce va duce gradul de îndatorare la peste 40% din PIB (acum este de 39%). Nimic grav, veţi spune, numai că aşa au spus şi grecii înainte de a se prăbuşi în hăul falimentului întregii economii naţionale cam prin aceleaşi metode: creşteri de venituri nejustificate de vreun avans tehnologic sau de creşterea productivităţii şi împrumuturi interne şi externe de-a valma, toate pe fondul unei corupţii comparabilă cu cea de la noi.
Dar merităm banii aceştia! Aşa este, însă măririle trebuie făcute cu mare grijă pentru corelarea efectelor. Altfel, se ajunge la paradoxuri ca acesta: în multe spitale bugetul de salarii, după ultima creştere, depăşeşte bugetul total al unităţii, raportat la anul trecut. Adică actul medical se decontează la aceleaşi sume ca în 2016 dar cheltuielile sunt mai mari din cauza salariilor. Spitalele vor avea bugete negociate şi parafate abia prin mai-iunie, timp în care nu se va plăti nimic la furnizori şi utilităţi, pentru că nu sunt bani. Prin noile contracte, decontările vor trebui majorate şi atunci ori spitalul va raporta cazuri medicale false, ori îşi va suprasolicita până la epuizare personalul, ori va tăia din cheltuieli, respectiv din medicamente şi dotări. În final, singura soluţie va fi scumpirea serviciilor medicale. Este limpede că, indiferent de modalitate, tot noi le vom plăti, fie că Guvernul se va împrumuta (da, şi în numele meu!) fie că va tăia de pe listă investiţii în alte domenii la fel de importante, aşa cum am arătat mai sus.
Tot aici intră şi ceea ce se profilează a deveni noua ţeapă a secolului, respectiv Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. Nu că nu ar fi util, în Norvegia un asemenea fond produce bunăstare la parametri maximali pentru populaţie. Dar… noi nu suntem norvegieni. După ce am văzut că prima grijă a noii puteri a fost să se autograţieze şi apoi să împartă un buget enorm al Ministerului Dezvoltării pe cumetrii politice, temerea utilizării tendenţioase a banilor Fondului devine pe deplin justificată. Nu este clar cum va fi înfiinţat acest fond însă, potrivit programului de guvernare, va fi alcătuit din companiile de stat profitabile, circa 200, cu o valoare de circa zece miliarde euro.
Fondul se va putea folosi de veniturile din dividende ale acestor companii, precum şi din veniturile provenite din emisiuni de obligaţiuni sau din vânzarea de active. În afară de asta, bunurile statului în companii ar urma să fie folosite drept garanţii pentru obţinerea de împrumuturi de la mari instituţii financiare. Cea mai mare problemă este că nu există vreo garanţie că banii chiar ar urma să fie folosiţi pentru investiţiile promise. Apoi, va apărea problema acoperirii împrumuturilor. Cum vor fi recuperate sumele în aşa fel încât să fie returnate imprumuturile? Cât va fi folosit pentru dezvoltarea companiilor puse gaj, cât pentru investiţii de altă natură şi cât se va pierde pe traseele întortocheate ale puterii?
Aş putea fi acuzat de proces de intenţie dacă nu aş avea la îndemână un precedent pe cât de scandalos pe atât de trist. Tot Tăriceanu, şi nu cred că este o coincidenţă, a înfiinţat un asemenea Fond Naţional de Investiţii, prin OUG 113/2006, potrivit căreia banii proveniţi din privatizări urma să fie folosiţi pentru investiţii. În cele din urmă, cei 11 miliarde de lei obtinuţi din privatizarea BCR şi a unor filiale din Electrica au fost folosiţi în 2007 şi 2008 pentru acoperirea deficitului bugetar rezultat din exact aceleaşi măsuri populiste pe care le aplică acum echipa Dragnea-Grindeanu.
Nu vreau să rezulte că sunt fi împotriva măririlor de venituri, ba chiar cred sunt bani care ni se cuvin, dar cred că acestea trebuie făcute cu măsura dată de puterile veniturilor ţării. Altfel suntem ca o familie care împrumută de la bancă, pradă banii pe consum şi apoi îşi pierde casa pusă gaj, dând vina pe oricine altcineva din univers în afara membrilor ei.
