A trecut şi dezbaterea publică privind OUG care au adus România – dacă e să admitem că un oportunist de teapa lui Călin Popescu Tăriceanu poate avea măcar în parte dreptate – în pragul unui război civil. Asta pentru a înţelege toată lumea de ce Dragnea şi simpatizanţii lui nu ies în stradă, nu răspund la procări josnice şi nu răspund cu aceleaşi arme. Printre altele Tăriceanu a mai precizat că România nu trebuie condusă după ce spune strada, care într-o zi spune alta dar a doua zi se răzgândeşte. Tăriceanu vorbeşte doar despre contramăsuri care trebuie să fie constituţionale.
Cu alte cuvinte, totul trebuie să fie legal. A trecut vremea când politicienii erau mai presus de lege. Acum, când legea ameninţă să-i înghesuie şi să-i trimită acolo unde cetăţeanul de rând ajunge dacă fură o găină, politicienii care se simt cu musca pe căciulă şi-au propus să moduleze legea în aşa fel încât să nu-i mai streseze.
Rolul dezbaterii publice de luni a fost acela de a asigura imaginea de legalitate şi democraţie pe marginea unui subiect care ne aduce pe picior de egalitate cu Vanuatu. Acolo unde preşedintele Parlamentului de la Port Vila, condamnat pentru corupţie, a profitat de faptul că preşedintele în funcţie era plecat peste hotare şi s-a autograţiat împreună cu treisprezece colegi de suferinţă „Pentru menţinerea stabilităţii în Guvernul Republicii Vanuatu. Vrem pace în Vanuatu, vrem unitate, vrem ca afacerile să prospere”. O justificare ce sună mult prea cunoscut pe meleagurile mioritice.
Ce-i drept, bucuria nu l-a ţinut prea mult deoarece, proaspăt revenit în ţară, preşedintele Baldwin Lonsdale a anulat graţierea. Fără consultări politice, fără manifestaţii. Fără alte explicaţii decât cele strict legale. La ei se poate. La noi încă nu.
La noi s-a organizat o consultare publică ce s-a dorit sabotată încă de la bun început. Cei care doreau să-şi dea cu părerea trebuiau să se înscrie pe o listă. Până aici nimic neobişnuit. Neobişnuitul apare în momentul în care această procedură a fost motivată de capacitatea mult prea mică a sălii unde erau programate discuţiile. Doar cincizeci de locuri. Asta în condiţiile în care subiectul e foarte sensibil iar locaţii care să permită un număr mai mare de participanţi erau cu duiumul. O sală de conferinţe de la un hotel, o sală de sport a unui liceu, una din numeroasele săli ale Parlamentului. Poate chiar biroul lui Tăriceanu, care se plângea că are timp să mănânce o pâine de la uşă până la fotoliul pe care-şi odihneşte oasele.
Dar, nu s-a ales o sală mică. Pentru început… Mai apoi trebuie avută în vedere calitatea multora dintre participanţii la dezbateri. Gigi Becali, vocal ca întotdeauna, a reuşit să ia faţa. Presa vorbeşte mai mult despre ce a spus Becali. El însuşi e prezent încă în faţa microfoanelor să spună ce şi cum. Nu toate ideile lui Becali sunt de lepădat dar trebuie să admitem că omul se pricepe să bată câmpii şi să consume timpul.
În primul rând de scaune, chiar sub ochii lui ochii lui Florin Iordache, s-au înfiinţat Mihai Costea şi Florin Scaletchi, chipurile lideri de ONG. Asta în condiţiile în care cei doi au fost condamnaţi definitiv pentru înşelăciune şi corupţie. Au reuşit să acopere vocile celor care au adus argumente de bun simţ pentru respingerea ordonanţelor.
Reprezentantul FACIAS, un ONG înfiinţat de Dan Voiculescu a venit la dezbateri cu ploşniţe şi gândaci culese de pe saltelele din penitenciare. Circ, vrăjeală de ochii lumii, telenovelă.
Dar s-a făcut consultanţă. Asta pentru că dă bine în ochii lumii, asigură o spoială de legalitate şi nu pentru că cineva chiar are de gând să ţină cont de ce anume s-a discutat acolo. Nici măcar de spusele lui Becali, luate şi reluate de televiziuni. Ministrul Justiţiei nu renunţă la cele două acte controversate şi, pentru a se asigura că nimeni nu-i va reproşa petele de pe mâini a sugerat că Guvernul şi-a putea asuma răspunderea în Parlament pentru ordonanţele incriminate. Aşa că mingea a zburat în alt teren, vedeţi ce rezolvaţi acolo. Chiar dacă i s-a cerut demisia, Florin Iordache nu pare deranjat. El oricum nu ascultă decât de Dragnea.
Privind la ce se întâmpla pe la noi şi prin Vanuatu mă întreb dacă n-ar fi mai sănătos să emigrăm toţi într-acolo. Sau mai degrabă să-i trimitem pe ei?
Ciprian MITOCEANU
scriitor
