Aş putea adăuga că şi ipocriţi…
Vorba dramaturgului „după lupte seculare care au durat…” s-a dat verdictul final şi în cazul fostului premier Victor Ponta. Care deocamdată a rămas fără titlul de doctor. Un titlu la care, într-o anume etapă a existenţei sale, era dispus să renunţe fără prea mari fasoane. „Sunt gata să renunţ şi la titlul de doctor, dacă e cazul”.
Da, frumoase cuvinte, menite să alunge orice urmă de suspiciune din ochii naivilor. Uşor de spus şi mai ales, care nu angajau cu nimic cât timp Ponta, din postura de premier, îşi aranjase deja apele şi o mulţime de somităţi erau în stare să jure că Ponta – şi nu numai el – n-au copiat nici măcar o iotă.
Am mai scris şi cu altă ocazie cum doctoratul şi studiile superioare au fost aruncate în desuet de către cei care păstoresc învăţământul românesc. Diplomele universitare nu mai impresionează cu nimic, au devenit doar un soi de tapet ceva mai pretenţios, e mai greu să obţii diploma de bac decât pe cea de licenţiat. Indivizi care se fălesc cu doctoratul şi care nu iau nici măcar nota doi sau trei la concursurile la care se prezintă au devenit o realitate jalnică, una de care nu mai râde nimeni, nici bancuri nu se mai fac cu aşa ceva.
Însă, aterizat nu foarte comod în realitatea de a cărei existenţă nu e foarte străin, doctorul Ponta a schimbat foaia. A depus contestaţie. Care a fost respinsă, de altfel. Şi, într-un final pe care nici măcar nu-l visa atunci când declara că nu are nicio problemă în a renunţa la titlul de doctor dacă se va dovedi că a plagiat, Ponta a fost deposedat de prestigiosul titlu în drept. Cât de prestigios mai e titlul de doctor am mai spus.
Interesant este că fostul prim-ministru pare să aibă dreptate, chiar dacă aparenţele sunt împotriva lui. Asta, deoarece, personal, nu mi-l pot închipui pe Victor Ponta pierzând timpul cu cartea în mână atâta vreme cât putea să-şi umple timpul cu activităţi mult mai interesante şi mai profitabile. Sau, având în vedere că şi Gabriel Oprea a fost luat în colimator de către Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, există cineva care dispune de suficient de multă imaginaţie încât să şi-l închipuie pe general studiind în faţa calculatorului, însăilând după metoda „ia de aici şi pune aici” sau – mai nou, numită „Copy-Paste”? Poate cineva să-şi imagineze că indivizi ca Petru Tobă, Neculai Onţanu, Bogdan Licu, Mihai Stănişoară şi mulţi alţii s-au coborât atât de jos încât să-şi redacteze singuri tezele de doctorat, în condiţiile în care titlul era ca şi acordat, având în vedere circumstanţele?
Foarte probabil, de însăilarea şi redactarea tezelor s-au ocupat nişte anonimi plătiţi cu trei lulele, trei surcele. Care s-au conformat şi au făcut ce s-au priceput. Adică au decupat dintr-o parte şi adăugat în alta. Şi, ca totul să meargă mai repede, au lucrat cu bucăţi mari, dornici să termine o treabă şi să se apuce de alta.
Practica aceasta e răspândită nu doar la nivel înalt, ci şi la baza societăţii, cine doreşte să scape de chinurile pe care le presupune o lucrare de licenţă apelează la specialist. Nici nu e mult, într-o vreme cineva mi-a spus că acceptă două sute de dolari pentru o licenţă (încă nu apăruse pe piaţă puternicul euro). O sumă derizorie, la prima vedere, însă dacă ne gândim că individul lucra după principiul „Cât dai, atâta face”, putem spune că era chiar o activitate profitabilă.
Cine ştie cine are de suportat acum reproşurile celor care se văd deposedaţi de titlurile sforăitoare. Nu-i compătimesc nici pe unii, nici pe alţii. Dar, dacă stăm şi ne gândim, doctorii care au de dat acum explicaţii sunt oameni cu stare. Chiar n-au găsit pe cineva care să se ocupe mai serios de doctoratele lor? Au apelat la ageamii, pentru că aceştia erau cei mai ieftini de pe piaţă, pentru că una e să lucrezi cu banul public şi alta e să-l scoţi din buzunar după ce ţi-a intrat.
Iar rezultatele le văd acum. Sunt curios dacă vreunul dintre scriitorii fantomă va fi reclamat de doctorul a cărui carieră a nenorocit-o. Am eu curiozitatea asta.
Ciprian MITOCEANU
– scriitor
