marți, aprilie 1, 2025
AcasăEconomicSute de lei în plus la facturile la gaz pentru „racordarea gratuită”...

Sute de lei în plus la facturile la gaz pentru „racordarea gratuită” a noilor clienți

Dumitru Chisăliţă, expert în sectorul gazelor şi preşedinte al Asociaţiei Energia Inteligentă, a analizat regulamentul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) privind racordarea gratuită a noilor clienți la reţelele de gaz și recuperarea cheltuielilor din facturile tuturor consumatorilor și a ajuns la concluzia că fiecare familie din România va plăti 200 de lei în plus pe an.

Statisticile arată că între anii 1990 şi 2020 a crescut numărul localităţilor racordate la gaze naturale cu 1.744 de noi localităţi, iar numărul consumatorilor de la 1,3 milioane, la 3,9 milioane de consumatori. În acelaşi timp, numărul de kilometri de reţea a crescut de aproape cinci ori, de la 10.725 de kilometri la peste 48.000 de kilometri. „Diferenţa de 38.000 de kilometri a fost realizată în mare parte pe banii oamenilor. Vom ajunge în situaţia ca şi următorii 30.000 sau 25.000 de kilometri să fie realizaţi pe banii aceloraşi oameni, aceiaşi care au plătit până acum pentru reţelele lor, vor plăti şi pentru alţii, în condiţiile în care costurile suplimentare se vor recupera prin tarifele de distribuţie în anii următori. Nu cred că este o abordare echitabilă”, a susţinut expertul.

“Fiecare familie va plăti circa 200 de lei pe an suplimentar”

Dacă se vor racorda încă 1.716 localităţi, adică s-ar ajunge la cei 2,1 milioane de noi consumatori, costurile suplimentare etapizate pe următorii 14 ani vor fi până la 14 lei pe MWh, adică undeva la 10%-12% din factura existentă. „Cu alte cuvinte, se va ajunge la situaţia în care fiecare familie va plăti circa 200 de lei pe an suplimentar ca alţi consumatori să beneficieze de gaze. Nu cred că este o abordare echitabilă şi cred că trebuie găsite alte soluţii de finanţare”, consideră Chisăliţă.

În plus, chiar dacă aceste racordări hei-rupiste chiar se vor realiza, nu toţi aceşti consumatori îşi vor permite plata facturilor. „Datele statistice arată că numărul celor care şi consumă, chiar dacă sunt racordaţi, este în anumite situaţii de sub 20%”, a conchis el.

În urmă cu o săptămână, ANRE a aprobat regulamentul care obligă distribuitorii să finanţele lucrările de racordare a reţea la clienţilor, urmând ca aceste costuri să fie recuperate ulterior, prin tarifele de distribuţie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
11.1 ° C
11.6 °
10 °
89 %
1.8kmh
65 %
mar
12 °
mie
11 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...