marți, aprilie 1, 2025
AcasăEconomicȘi ministrul Transporturilor este nemulțumit de întârzierile la Autostrada „Unirii”

Și ministrul Transporturilor este nemulțumit de întârzierile la Autostrada „Unirii”

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, s-a întâlnit cu o parte dintre factorii implicaţi în proiectul Autostrăzii A8, tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ, în special a revizuirii studiului de fezabilitate.

La finalul discuțiilor, ministrul a recunoscut că ritmul de lucru înregistrat la tronsonul autostrăzii A8, care ar lega Moldova de Transilvania, este destul de slab. „Vreau să subliniez că, în acest moment, atât stadiul investigaţiilor în teren, ca de altfel al întregului obiectiv amintit, nu este unul care să fie mulţumitor. Echipa managerială a CNAIR (n.r. – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) i-a transmis prestatorului că, în condiţiile în care lucrurile nu se schimbă, pot aplica penalităţi pentru toate întârzierile nejustificate. Chiar dacă direcţia este una bună, însă ritmul înregistrat este destul de slab, am încredere că în cea de a doua parte a anului 2021 execuţia acestui tronson de autostradă va fi scos la licitaţie”, le-a transmis ministrul celor prezenţi la întâlnire.

În ceea ce priveşte solicitările autorităţilor locale, Lucian Bode a dat asigurări că, acolo unde este posibil, autorităţile împreună cu antreprenorul vor găsi soluţii agreate de comun acord. Şeful de la Transporturi a subliniat că, pentru a avea o reţea extinsă şi interconectată de infrastructură rutieră rapidă de transport în România, proiectele de infrastructură sunt complementare şi absolut necesare.

Vă asigur că întreg portofoliul de proiecte de investiţii în infrastructura de transport (rutieră sau feroviară) din regiunea Moldovei, şi nu numai, beneficiază de toată susţinerea Guvernului”, a susţinut Bode.

CNAIR a lansat pe 1 septembrie licitația pentru completarea studiu de fezabilitate și proiect tehnic de execuție pentru Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni. Tronsonul de circa 100 de kilometri face parte din autostrada de circa 310 kilometri care ar trebui să lege Ungheni – Iași de Târgu Mureș, o autostradă cerută de două decenii pentru a lega Moldova de restul țării. Durata contractului este de 38 de luni, adică trei ani și două luni și, practic, după refacerea studiului de fezabilitate și proiectarea tronsonului, acesta va putea fi scos la licitație pentru execuție, care și aceea durează luni sau chiar mai mult de un an.

Până acum nu a fost scoasă la licitație nici execuția tronsonului mai greu, Târgu Mureș – Târgu Neamț, a cărei revizuire a studiului de fezabilitate a demarat anul trecut.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
11.1 ° C
11.6 °
10 °
89 %
1.8kmh
65 %
mar
12 °
mie
11 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...