Unul din trei (32%) locuitori ai Uniunii Europene și aproape unul din doi români nu putea face faţă în 2019 unor cheltuielii financiare neaşteptate, precum costul unei intervenţii chirurgicale, o înmormântare, înlocuirea unui automobil sau a unei maşini de spălat, arată datele Eurostat.
În rândul statelor membre UE, ponderea persoanelor care nu pot face faţă unor unor cheltuieli financiare neaşteptate este cea mai mare în Croaţia (52%), urmată de Letonia (50%), Grecia şi Cipru (ambele cu 48%), Lituania (47%) şi România (44%).
La polul opus, mai puţin de un sfert dintre locuitori nu pot face faţă unor unor cheltuieli financiare neaşteptate în ţări precum Danemarca (23%), Cehia şi Olanda (ambele cu 22%), Luxemburg, Austria şi Suedia (toate cu 20%) şi Malta (15%).
Cele mai grave situații se înregistrează în rândul gospodăriilor compuse dintr-o singură persoană, 40% din cei necăsătoriţi neputând face faţă unor cheltuieli financiare neaşteptate şi, în particular, 56% din persoanele necăsătorite cu copii. Ponderi mai mari se înregistrează, de asemenea, în rândul femeilor necăsătorite (43%), decât în rândul bărbaţilor necăsătoriţi (36%).
În contrast, cele mai mici ponderi se înregistrează în gospodăriile cu doi adulţi, doar 25% din acestea nu puteau face faţă unor cheltuieli financiare neaşteptate, o pondere care creşte la 28% în cazul gospodăriilor cu doi adulţi şi un copil dependent.
Pensia medie abia depășește 1.000 de lei
Aceste situații sunt agravate la nivelul județului Botoșani, care este una dintre cele mai sărace zone ale Europei. Aici se înregistrează cele mai mici pensii medii din țară, dar și printre cele mai mici venituri. Astfel, potrivit datelor Casei Județene de Pensii (CJP) Botoșani, pensia medie plătită în județ abia depășește pragul de 1.000 de lei.
În luna aprilie, în județul Botoșani erau în plată 93.659 de pensionari, care încasau în medie 1.013 lei, în timp ce pensia medie la nivel național se situează la 1.329 lei. Grav este că două treimi dintre pensionarii din Botoșani încasează lunar sub 1.265 de lei, cât este valoarea punctului de pensie, iar 50.411 persoane au avut în această lună pensii mai mici de o mie de lei. Cea mai mare parte dintre acestea, 37.468, sunt din mediul rural, în timp ce 12.943 sunt din mediul urban. Aproape 13.000 de vârstnici au pensii cuprinse între 1.000 și 1.265 de lei. 7.205 dintre aceștia trăiesc în municipiile și orașele județului, în timp ce 5.711 în mediul rural.
Printre cele mai mici salarii medii din țară
Situația nu este mai roz nici la nivelul salariaților. Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Botoșani, la sfârșitul anului trecut, salariul mediu brut la nivel de județ a fost mai mic decât media națională cu peste 1.100 de lei. Astfel, la Botoșani acesta era de 4.346 de lei, față de 5.465 de le cât a fost media națională. În consecință și banii cu care plecau, în medie, acasă botoșănenii erau mai puțini 2.638 lei, față de 3.340 de lei.
Ramura economică din Botoșani în care erau salariile bute cele mai mari a fost cea a serviciilor. Aici, media veniturilor a fost de 4.886 lei (n.r. – 2.904 lei net). Cele mai mici salarii s-au câștigat în agricultură, silvicultură și pescuită – 3.317 lei (n.r. – 1.999 lei net), respectiv construcții și industrie – 3.437 lei (n.r. – 2.201 lei net).