Ministerul Agriculturii analizează adoptarea unor măsuri care să ducă la limitarea creşterii preţului la produsele de bază. În plus, Ministerul Agriculturii a sesizat la finalul lunii noiembrie Consiliul Concurenţei cu privire la creşterea preţurilor produse de panificaţie şi patiserie, scrie G4Media.
„Ministerul Agriculturii analizează măsurile luate de alte state, cum ar de Franţa, pentru limitarea creşterii exagerate a preţurilor unor produse de bază, care să dezechilibreze piaţa naţională, în vederea adoptării de măsuri similare, dar care să nu afecteze consumatorul”, se arată într-un răspuns oficial dat de ministrul Agriculturii, Petre Daea, unui parlamentar.
Ministerul Agriculturii nu precizează ce înseamnă „creştere exagerată a preţurilor” şi nici ce înţelege prin alimente de bază. Cert este, însă, că Ministerul Agriculturii leagă această analiză de controalele efectuate de Direcţia Monitorizare Inspecţii Verificare şi Control pe piaţa produselor de panificaţie şi patiserie. „Noi am monitorizat creşterile la produsele de panificaţie. Am constatat că preţul pâinii a crescut la raft cu 15-20%. Preţul franzelei a crescut de la 90 de bani la un leu sau de la un leu la un leu şi 15-20 de bani”, a declarat pentru G4Media.ro un oficial din cadrul ministerului Agriculturii.
„Dacă se scumpeşte gazul, energia electrică, materia primă şi cresc salariile, ce face un agent economic, care lucrează pe principiul de eficienţă economică, atunci când are costurile mai mari decât preţul la care vinde? Nu a fost o creştere la nivelul întregii pieţii. Unii au majorat preţul produselor, au pus în acord preţul de vânzare cu cel de producţie, alţii au amânat majorarea după 1 ianuarie”, a declarat, pentru G4Media.ro Aurel Popescu, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN).
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în ultima perioadă produse de panificaţie şi morărit s-au majorat, în medie, nesemnificativ de la o lună la alta. Creşteri mai mari observăm doar dacă ne raportăm la luna decembrie a anului trecut. Astfel, pâinea, produsele de franzelărie şi alte specialităţi au costat în noiembrie cu 4,22% mai mult faţă de decembrie 2017, în condiţiile în care gazele s-au scumpit în acest interval cu 16,61%, iar combustibilul cu 7,18%.
Ce se întâmplă în Franţa
Franţa a adoptat în octombrie, din a doua încercare, o nouă lege a agriculturii, care îşi propune să rezolve dezechilibrul de putere apărut în lanţul de aprovizionare. Potrivit Le Figaro, fostul ministrul francez pentru alimentaţie şi agricultură, Stéphane Travert, în mandatul căruia a fost iniţiat proiectul de lege, a declarat în repetate rânduri că prin noul act normativ se urmăreşte oferirea unui preţ echitabil agricultorilor pentru produsele lor. Astfel, noua lege prevede că baza pentru construirea preţurilor o vor reprezenta costurile de producţie pe care le înregistrează agricultorii.
De asemenea, noua lege interzice supermarketurilor să mai facă discounturi mai mari de 34%, dar şi să vândă un produs la un preţ mai mic decât costul plătit furnizorului plus 10%. Unii retailerii au avertizat că actul normativ ar putea aduce scumpiri de până la 10% la circa 3.000 de produse, lucru negat în repetate rânduri de autorităţile franceze.
Aplicarea noii legi a fost amânată ca urmare a protestelor violente ale „vestelor galbene”, francezi nemulţumiţi de creşterea costului vieţii.