Hotărârea de guvern prin care salariul minim pe economie va fi diferenţiat în funcţie de nivelul de studii sau de vechimea în muncă ar putea fi adoptată în decembrie sau ianuarie. „În niciun caz la 1 noiembrie. Am discutat cu sindicatele şi patronatele, vom vedea când este oportun – 1 decembrie sau 1 ianuarie”, a anunţat ieri premierul Viorica Dăncilă. Aceasta crede că salariul minim diferenţiat „nu este o măsură discriminatorie, se aplică şi în alte state membre”.
Majorarea salariului minim, va duce la o creştere exponenţială a lefurilor din administraţia publică locală. „Indemnizaţiile lunare ale personalului care ocupă funcţii de demnitate publică se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor din anexa nr. IX cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată”, se arată în articolul 38 al Legii salarizării unitare. Coeficienţii sunt următorii: primarul general al Capitalei – 10,00, viceprimarii Capitalei, preşedinţii de consilii judeţene, preşedinţii de consilii judeţene – 9,00, viceprimarii de comune – între 3,5 şi 4,00.
În ceea ce priveşte posibilitatea îngheţării salariilor în mediul bugetar, şeful Executivului a arătat că nu este de acord cu această măsură.