Carburanţii se vor scumpi cu cel puţin zece bani pe litru la 1 ianuarie, din cauza creşterii componentei bio, scrie economica.net.
Guvernul va impune, de la 1 ianuarie 2019, carburanţi cu un conţinut ridicat de biocombustibil, măsură care trebuia să intre în vigoare încă de la începutul acestui an, dar care a fost amânată. De atunci, benzina va trebui să conţină bioetanol în proporţie de 8%, faţă de 4,5% cât este acum, iar motorina 6,5% biodiesel, faţă de 5% cât este acum.
România a amânat cu un an introducerea acestei prevederi, dar, potrivit unor surse apropiate situaţiei, de la 1 ianuarie vor intra în vigoare noile praguri. Un proiect de ordonanţă de urgenţă pe această temă a fost deja redactat la jumătatea anului. Amânarea nu prea mai este posibilă şi din cauza faptului că împotriva României şi a altor opt state membre Comisia Europeană a demarat procedurile de infrigement pentru că nu au transpus în legislaţia naţională directiva europeană privind calitatea benzinei şi motorinei.