Campania de strângere de semnături în sprijinul construirii autostrăzilor A7 (Siret – Suceava – Ploieşti) şi A8 (Ungheni – Iaşi – Tg. Mureş) a adunat mii de adeziuni în primele două zile de la start. Intitulată „Acţiunea Moldova”, campania a debutat la începutul săptămânii pe Pietonalul Ştefan cel Mare Iaşi – unde, în câteva ore, 2.100 de persoane au semnat pentru autostrăzi. Oameni de toate vârstele au ţinut să sprijine cu o semnătură realizarea celor două proiecte, scrie Ziarul de Iaşi.
Şase luni de campanie
„Acţiunea Moldova“, care vine în continuarea altor manifestări pro-autostradă (marşuri, mitinguri, discuţii la Bucureşti şi Bruxelles cu responsabili ai Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR şi Guvernului, respectiv cu reprezentanţi ai Parlamentului European şi cu comisari europeni), se va desfăşura pe parcursul a şase luni, respectiv până pe 15 aprilie 2019. „Până atunci suntem convinşi că vom strânge milioane de români în jurul acestui proiect!”, se menţionează pe paginile de Facebook ale celor două asociaţii civice care militează pentru cele două proiecte, „Împreună pentru A8” şi „Moldova Vrea Autostradă”.
Campania se va desfăşura în toată Moldova, dar şi în celelalte regiuni româneşti. Organizatorii urmează să pună la punct şi o procedură online prin care cei plecaţi din ţară şi cei care nu reuşesc „să prindă” caravanele pro-autostradă să-şi poată înscrie numele pe listele susţinătorilor proiectelor.
Guvernul a refuzat banii europeni pentru autostradă
Recent, Comisarul european pentru pentru Politici Regionale, Corina Creţu, susţinea, într-un interviu că reprezentaţii Bruxelles-ul au vrut să-şi asume proiectul autostrăzii dintre Moldova şi Ardeal, dar actualul Guvern a impus varianta unui parteneriat-public privat. Oficialul a mai afirmat şi că trecerea de la finanţarea prin fonduri europene a Autostrăzii Montana (Târgu Mureş – Iaşi) la formula parteneriatului public-privat reprezintă o deprioritizare a proiectului. „În legătură cu Autostrăzii Montana (Târgu Mureş – Iaşi) noi ne-am oferit, la Comisie să finanţăm studiul de fezabilitate, iar construcţia să înceapă în 2021. Noi la Comisie nu suntem confortabili cu un alt mod de finanţare, pentru că s-a realizat master planul de transport, unde există printre priorităţi această autostradă”, a afirmat Corina Creţu. Aceasta a ţinut să precizeze că „este dreptul suveran al oricărei ţări să realizeze în ce mod doreşte, Comisia nu este confortabilă cu această abordare, pentru că din punctul nostru de vedere, aceasta înseamnă o deprioritizare a investiţiei”.
Autostrada A8 stă în pixul unui teolog şi în voinţa camarilei PSD
Pe reţelele de socializare a fost publicată, într-o formă mult mai transparentă decât pe site-ul cnadnr.ro, componenţa CNAIR, componenţă verificată apoi, nume cu nume, de „Ziarul de Iaşi“.
Şeful Consiliului de Administraţie (CA), Costin Mihalache, este absolvent al Academiei de Poliţie şi funcţionar cu vechime în toate guvernele PSD, iar acum şi consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului Viorica Dăncilă. Pe parcursul anului trecut a fost angajat la CFR Electrificare şi la Grampet SA, joburi care i-au adus un venit de 123.674 lei.
Ciprian Pandea este preşedintele Organizaţiei PSD Călăraşi, licenţiat în Teologie şi secretar de stat în Guvernul Dăncilă.
Georgeta Bumbac este director general al Direcţiei Buget şi Contabilitate din Ministerul Sănătăţii (venit declarat pe anul 2017: 133.368 de lei). Prietenă cu Felix Stroe, fostul ministru al Transporturilor, Georgeta Bumbac s-a aflat în atenţia procurorilor, printre altele, pentru oferirea de contracte fără licitaţie.
„Meritul” principal al lui Adrian Mlădinoiu, alt membru al CA al CNAIR, este că a fost şofer al şefului PSD Liviu Dragnea, dar şi asociat cu fiul acestuia. Mlădinoiu este şi secretar de stat în Cabinetul Dăncilă (la Secretariatul General al Guvernului).
Tot Felix Stroe a numit-o pe Anişoara Cornilă în funcţia de director al Direcţiei juridice din Ministerul Transporturilor. Acelaşi fost ministru a impus-o în CA de la CNAIR, după ce presa a scris că a generat haos la Romatsa şi Tarom. A urcat în ierarhie de la calitatea de gestionară a unui duty free din Vama Giurgiu până la doctoratul susţinut în 2009 la Academia de Poliţie „Al.I. Cuza”, unde l-a avut coordonator pe cuscrul său, Alexandru Ţiclea.
„Aşa funcţionează PSD. Din banii noştri. Între timp, infrastructura rutieră din România este o catastrofă”, încheie „manifestul «PSD SRL»”, cel care a publicat iniţial lista de mai sus.