joi, aprilie 3, 2025
AcasăEconomicSe prăbuşesc bursele în întreaga lume

Se prăbuşesc bursele în întreaga lume

Pieţele asiatice au deschis ieri în scădere, influenţate de Wall Street, care a închis şedinţa de miercuri la cel mai scăzut nivel din februarie.

Indicele japonez Nikkei a scăzut cu 3,9%, cea mai mare cădere din martie, iar indicele chinez Shanghai Composite a ajuns la cea mai redusă valoare din 2014, cu 3,9% mai puţin. În Coreea de Sud indicatorul Kospi a pierdut 3,4%, iar indicele australian S&P/ASX 200 a scăzut cu 2,4%.

Piaţa americană a suferit o cădere puternică la închiderea de miercuri, generată de temerile legate de inflaţie, tensiuni comerciale, randamentele titlurilor de stat şi evoluţia dobânzilor, astfel încât indicele S&P a căzut cu 3,29%, cea mai mare depreciere din februarie. „Este, probabil, începutul unei corecţii”, spune Oliver Pursche, vicepreşedinte şi strateg şef la Bruderman Asset Management în New York.

Cea mai mare cădere au suferit-o companiile din tehnologie, indicele S&P tehnologic înregistrând o depreciere de 4,77%, cea mai mare din 2011.

Preşedintele Donald Trump, care a marcat prin mesaje pe Twitter ascensiunea fulminantă a pieţelor din acest an, a învinovăţit Rezerva Federală (Fed) şi creşterea dobânzilor. „Este o corecţie pe care o aşteptăm de mult timp, dar chiar nu sunt de acord cu ceea ce Fed face”, a spus Trump reporterilor înaintea unei întâlniri politice în Pennsylvania.

„Este ceva normal pentru luna octombrie. Dar cu o cădere de 3,25 procente, unde de fapt credem că ar trebui să şi fie cotaţiile, pieţele trebuie să digere măsura privind dobânda cheie”, explică Ross Gerber, CEO la Gerber Kawasaki. Piaţa de capital din Statele Unite a suferit un declin destul de brutal în şedinţa de tranzacţionare de miercuri seară din cauza creşterii ratelor de dobândă la obligaţiuni.

Bursa americană se află în cea mai îndelungată perioadă de creştere pe care a avut-o vreodată, începută în martie 2009. De atunci indicele S&P a crescut de patru ori, ceea ce face ca mulţi investitori să se întrebe când se va sfârşi această cursă.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
8.9 ° C
9.6 °
7.8 °
98 %
4.5kmh
100 %
mie
9 °
J
10 °
vin
16 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...