Ieri s-au împlinit trei decenii de la evenimentele din decembrie 1989, prilej de aducere aminte că Botoşaniul are zeci de revoluţionari, doar că nu a avut şi revoluţie.
Ca şi în alte oraşe ale ţării, în dimineaţa zilei de 22 decembrie, în faţa judeţenei de partid şi a teatrului s-au adunat suite de muncitori, în special de la Electrocontact. Aici, totul a decurs paşnic, cu discursuri din două puncte apropiate, mai întâi de la teatru, iar apoi, în concurenţă, din balconul judeţenei de partid, a Prefecturii de astăzi.
„Eu am deschis porţile de la Electrocontact, iar oamenii au pornit spre judeţeană. Fiecare cu plasele de pânză în mână, aşa cum veniseră la muncă. În balcon la teatru, actorul Constantin Ghiniţă a scos boxele şi a început să vorbească la microfon. Ulterior i s-a alăturat şi Marius Rogojinschi. La scurt timp, au apărut o staţie şi boxe şi la sediul judeţenei şi un timp a fost ca un fel de concurenţă”, a declarat Florentin Florescu, unul dintre participanţii activi la evenimentele din ’89 de la Botoşani.
Cu toate acestea, jurnalistul nu a cerut niciodată vreo hârtie că ar fi fost participant la Revoluţie. „Nu a fost o Revoluţie, ci a fost o mişcare populară. Au tăbărât toţi în judeţeana de partid, iar unii au furat tot ce se mai putea, mai un stilou de aur, mai o haină de blană a Elenei Nae. Nu am cerut nimic, pentru că nu merit. Am apărut a doua zi în «Clopotul» cum am urcat la teatru, deci puteam să cer certificat de revoluţionar, dar am considerat că nu merit. La cei care au fost acolo ar fi trebuit să le dea doar diplome de participare, fără avantaje materiale”, a mai spus Florentin Florescu.
Cu toate acestea, la Botoşani avem zeci de revoluţionari care primesc avantaje materiale, unii chiar câte două indemnizaţii. 20 de persoane primesc indemnizaţii „reparatorii” de 2.200 de lei lunar, iar alţi 29 indemnizaţii lunare de 1.102 lei. Unii le cumulează pe amândouă. Este cazul unei fete care primeşte o indemnizaţie 3.302 lei de pe urma tatălui său, erou martir, mare mutilat. Doar că acesta a fost erou la Timişoara şi s-a mutat ulterior la Botoşani.
Revoluţionarii au tot felul de avantaje pe lângă aceste indemnizaţii. Revoluţionarul are prioritate la primirea unei case din fondul de locuinţe sociale, cu plata celei mai mici chirii prevăzute în lege. Luptătorii pot cumpăra sau închiria cu prioritate, fără licitaţie, un spaţiu comercial cu o suprafaţă de până la 100 de metri pătraţi şi pot primi în proprietate 10.000 de metri pătraţi de teren în extravilan şi 500 de metri pătraţi în intravilan. Transportul în comun, urban, este gratuit şi tot gratuit pot face 12 călătorii dus întors cu trenul, pe an. Revoluţionarii sunt scutiţi de la plata taxelor şi impozitelor pentru o locuinţă şi terenul aferent acesteia şi se pot pensiona cu cinci ani înainte de împlinirea vârstei, dacă are stagiul de cotizare atins. Şi la Botoşani este un astfel de caz, care s-a pensionat înainte de împlinirea vârstei standard.
Trei decenii pierdute
Mult dorita schimbare de regim nu a adus românilor prosperitatea şi normalitatea pe care o aşteptau. România nu a devenit peste noapte o ţară ca afară, ci din contră, este departe de standardele democratice. Motivele sunt multe, doar toate pleacă din tulburii ani ’90. Ion Iliescu şi clica de neocomunişti care au „domnit” peste România până în 1996 au dorit de fapt să menţină ţara într-un aşa numit „comunism cu faţă umană”, nu odată făcând referire la „socialismul suedez”, doar că ceea ce făceau ei în România era departe de ceea ce se întâmpla în ţara scandinavă.
O lovitură pentru imaginea României, dar şi pentru evoluţia ei ca stat democratic au fost mineriadele, care au avut ca ţintă tinerii care înţelegeau democraţia în cu totul şi cu totul alt mod decât Ion Iliescu şi acoliţii lui. Doar că aceşti tineri au căzut victime acţiunilor paramilitare ale minerilor care răspundeau prompt la chemările lui Ion Iliescu în capitală, ori de câte ori se simţea ameninţat.
În 1996, forţele proclamate de dreapta s-au unit în cadrul Convenţiei Democratice din România (CDR) şi au câştigat puterea. Românii şi-au legat speranţa de cei „14.000 de specialişti” promişi în campania electorală de CDR, dar au fost crunt dezamăgiţi. Luptele dintre partidele şi asociaţiile componente ale CDR au sabotat încrederea românilor în forţele de dreapta, iar pe plan economic, privatizările „pe un leu”, măsurile haotice, dar mai ales lipsa de viziune economică şi devalizarea statului au făcut ca inflaţia şi şomajul să atingă niveluri record, de două cifre, ca bănci de stat să se prăbuşească, ca mari întreprinderi cu pieţe importante externe să-şi închidă porţile, în paralel cu „explozia” unor oameni de afaceri care au ştiut ce şi unde să acţioneze. Guvernarea a fost fatală ţărăniştilor care au devenit istorie.
Începutul anilor 2000 i-au readus pe social-democraţi la putere, iar practicile nedemocratice au continuat, motiv pentru care patru ani mai târziu, noua dreaptă, formată din liberali şi democraţii lui Traian Băsescu, preiau din nou puterea şi urmează ani de lupte intestine, retrocedării frauduloase şi încălcări ale statului de drept. Justiţia a început să condamne corupţi, dar a făcut-o selectiv, ca şi cum cineva îi dicta ce şi cum să o facă. Cu toate acestea, democraţii convertiţi la liberalism şi apoi la populari continuă să se menţină la putere până în 2011, când, liberalii şi social-democraţii au făcut o alianţă contra naturii doar pentru a câştiga alegerile. Într-o formă sau alta, cele două partide s-au aflat în ultimii ani la putere, iar rezultatele şi scopul au fost aceleaşi: România nu a scăpat de MCV, nu a fost primită în Schengen, nici în Programul Visa Waiver, corupţia e la un nivel foarte înalt încă, instituţiile publice sunt politizate la maxim, iar milioane de români au plecat să-şi caute un trai mai bun în străinătate, ţara fiind puternic depopulată.
