Eugeniu Iordăchescu, un inginer vizionar şi inventiv, care a găsit soluţia pentru salvarea clădirilor de patrimoniu din faţa furiei buldozerelor, a murit la 89 de ani.
Inginerul Eugeniu Iordăchescu, cel care a salvat prin translare mai multe biserici ce urmau sa fie demolate din ordinul lui Nicolae Ceauşescu în anii ’80, a murit pe 4 ianuarie, la vârsta de 89 ani. În urmă cu doi ani, Eugeniu Iordăchescu a fost recompensat de Biserica Ortodoxă Română cu distincţia „Crucea patriarhală pentru mireni”.
Schitul Maicilor, primul imobil mutat
Zeci de ani, în perioada comunismului, începând cu anul 1974, au căzut sute de monumente arhitectonice, clădiri de patrimoniu şi biserici, sub lamele buldozerelor care acţionau în planul lui Nicolae Ceauşescu de sistematizare. Acesta era numele atribuit programului iniţiat de dictatorul comunist în vederea „urbanizării, reorganizării şi uniformizării localităţilor urbane şi rurale”. În acest scop, Marea Adunare Naţională a adoptat Legea nr. 58/1974 „privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale”. În practică programul a constat în demolarea parţială sau totală a satelor şi oraşelor în configuraţia lor de până la acea dată, şi reconstruirea după principii comuniste de „dezvoltare socială multilaterală” a României.
Acea perioadă de tristă amintire a avut şi un erou în adevăratul sens al cuvântului. Este vorba de inginerul Eugeniu Iordăchescu a coordonat în anii ’80 mutarea a zeci de clădiri din Bucureşti şi provincie, printre care şi numeroase biserici şi mânăstiri pe care le-a salvat efectiv de la demolare. Meritele inginerului au fost recunoscute prin brevetul „Procedeu şi instalaţie pentru ridicarea şi deplasarea construcţiilor”.
În urmă cu ceva ani, Eugeniu Iordăchescu povestea că „acţiunea de demolare a Bucureştiului” era prezentată zilnic în paginile ziarelor din acea vreme. „S-a întocmit o machetă de 400 de metri pătraţi cu zona cuprinsă în sistematizare şi s-a expus la Sala de Sport din Giuleşti. Noi, proiectanţii, trebuia să identificăm ce urma să se dărâme pentru a se construi ansambluri pentru stat şi populaţie”, îşi aminteşte inginerul Eugen Iordăchescu, cel care a implementat sistemul de translatare a clădirilor.
Analizând proiectul, inginerul a observat că, pentru a se construi Casa Poporului, urma să fie demolat Schitul Maicilor, o construcţie din secolul al XVII-lea. Pe suprafaţa de 50 de hectare era o serie de monumente de patrimoniu, dar şi biserici. Astfel, a depistat ce urma să fie ras de pe acel teren şi a făcut propunerea de a le salva, care la început a fost respinsă. Până la urmă, ideea sa a ajuns la urechile familiei Ceauşescu, dar care cu greu au acceptat-o. Astfel, a început acţiunea de mutare a schitului, care cântărea 750 de tone. A avut cinci mişcări în spaţiu, pe o distanţă de 245 de metri, şi a fost ridicată de la pământ la 1,60 de metri.
Cuplu Ceauşescu, impresionat de realizare
Prima realizare a inginerului Eugeniu Iordăchescu avea să stârnească uimirea celor doi tovarăşi ai ţării. Inginerul mai povestea că ideea de a salva astfel clădirile i-a venit luând drept exemplu un chelner cu o tavă plină de pahare în mână. „M-am gândit cum ţine în mână tava cu pahare fără ca acestea să se mişte, deşi el şerpuieşte printre mese. Mi-am dat seama că, dacă baza este stabilă, ce se află deasupra nu are cum să se mişte”, explica inginerul.
Pe baza acestui principiu, inginerul a creat o dală groasă de beton armat pe care să stea clădirea fără să se demonteze şi în rest, a apelat la tot felul de dispozitive metalice, şine de cale ferată, boghiuri, prese şi utilaje comune activităţilor de construcţii.
Bloc mutat cu oamenii în el
Palatul Sinodal de la Mănăstirea Antim a fost cea mai grea clădire mutată de inginerul Eugeniu Iordăchescu. „Are 9.000 de tone. Nu-i uşor însă, la nicio lucrare din câte am făcut nu am avut parte de nicio defecţiune, de niciun accident. Cea mai mare bucurie era să stai sub o clădire ridicată, să ai curaj şi să fii sigur că nu se întâmplă nimic”, mai povestea inginerul. Alte biserici din Capitală mutate au fost Olari, Sfântul Ioan Nou, Ilie Rahova, Capra, Sfântul Ştefan şi Mihai Vodă.
De asemenea, au fost salvate şi trei blocuri din calea noilor proiecte: un bloc din zona Ştefan cel Mare, unul de pe Bulevardul Ferdinand şi unul de la Aurel Vlaicu. Într-unul dintre blocurile mutate, cel de pe Strada Ştefan cel Mare, oamenii au stat în apartamente în timpul operaţiunii. Blocul a fost mutat 14,40 metri, iar distanţa a fost străbătută în şapte ore şi 37 de minute. Lucrările de pregătire au început în februarie 1983, rezemarea pe fundaţia definitivă a fost realizată în iunie 1983.
Blocul a fost mutat fără ca locatarii să fie mutaţi, cu excepţia celor de la parter. Mai mult, locatarii au beneficiat pe durata deplasării de toate condiţiile: apă curentă, canalizare, energie electrică, gaze, ascensor şi telefon, asigurându-se conectarea la reţelele edilitare prin racorduri elastice.
Ulterior au mai fost mutate şi celelalte două blocuri, unul cu şapte nivele, de 4.000 de tone, şi celălalt cu cinci nivele, 2.400 de tone.
Bloc din Alba Iulia, secţionat şi mutat
Una dintre cele mai complexe translaţii a fost mutarea blocului A2 din Alba Iulia, pentru a face loc Bulevardului Transilvaniei, pe direcţia căruia acesta era construit. Blocul mutat avea 80 de apartamente, o greutate de 7.600 de tone, lungimea de 100 de metri, înălţimea de 17 metri şi lăţimea de 12 metri.
Operaţiunea de mutare a avut loc pe 27 mai 1987, iar procesul a fost mai complex, constând din secţionarea în două a blocului şi mutarea pe diagonală prin translaţie a ambelor tronsoane, pe o axă înclinată de 33º50’40”. Procesul de mutare a durat cinci ore şi 40 de minute şi a fost realizat fără a evacua locatarii din casele lor, iar în urma mutării celor două tronsoane ale blocului, distanţa dintre ele a devenit de 55,75 metri. Mutarea a fost o alternativă pentru demolare.
Nu a fost singura clădire din provincie mutată, printre ele numărându-se Spitalul din Craiova, Banca Naţională din Miercurea Ciuc, mutată 142 de metri şi Casa Anton Pann din Râmnicu Vâlcea. În 1982, o arteră de circulaţie din Râmnicu-Vâlcea trebuia lărgită pentru a se asigura legătura cu staţiunea Olăneşti, aşa încât casa memorială a lui Anton Pann a fost şi ea mutată, evitându-se, astfel, demolarea sa.
