Pedagog, ziarist, scriitor, folclorist, susținător al Marii Uniri, Tiberiu Crudu este unul dintre botoşănenii care a reuşit să imprime în cugetele discipolilor săi modelul său moral şi cultural.
Dr. Lucia OLARU NENATI
Mișcarea culturală a perioadei de avânt de după Marea Unire a fost una deosebit de energică, în ton cu întreaga stare de spirit a țării unite. Așa cum am relevat până acum, la Botoșani s-au manifestat atunci o serie de personalități culturale, printre care efigia lui Tiberiu Crudu este una dintre cele mai luminoase și reprezentative. Palmaresul faptelor sale ocupă un amplu spațiu documentar din care în prezentul articol încerc să cuprind doar un prim tronson al biografiei și al activității pedagogice. Iată diagrama succintă a acesteia. S-a născut în satul botoșănean Tudora, la 22 iunie 1882, ca fiu al preotului Vasile şi al Mariei Crudu, și a început pregătirea şcolară în satul natal, urmând apoi cursurile Liceului Laurian din Botoşani. După ce funcţionează ca pedagog la Institutele Unite din Iaşi, frecventează cursurile facultăţilor de istorie şi drept ale Universităţii din Iaşi, avându-l printre profesori și pe A.D.Xenopol. În 1908 primeşte diploma de licenţă în istorie „Magna cum laude” şi-şi începe cariera didactică la Gimnaziul din Dorohoi, unde se remarcă repede şi, ca atare, obţine din partea lui Spiru Haret – ministrul proverbial atent la prezența oamenilor de valoare – o bursă de specializare la Paris. Aici audiază cursuri la Sorbona şi Collège de France şi se documentază la Bibliothèque Nationale şi Sainte Geneviève, frecventează în interes pedagogic liceele „Louis le Grand” şi „Henri IV”. Întors în ţară, participă la campania din Bulgaria fiind comandant de pluton, obţinând apoi medalia „Avântul ţării”. După o scurtă întoarcere la Paris, revine la Tudora, unde se va căsători cu institutoarea pariziană Marguerite Comparot de Bercenay, pe care o aduce să trăiască în România, continuându-şi apoi activitatea didactică la Dorohoi. Din 1916 până în 1918 ia parte, în calitate de comandant de regiment, la războiul pentru întregirea neamului, fiind rănit şi apoi decorat cu medalia „Victoria” şi „Crucea comemorativă a Războiului 1916-1918” cu barete. După o strădanie deosebită dedicată înființării Școlii Normale din Botoșani, numită, firește, „Mihai Eminescu”, el devine profesor şi director al acesteia, funcţie pe care o va exercita cu o dăruire exemplară timp de 15 ani, obţinând recunoaşteri oficiale şi în această calitate (Medalia „Răsplata muncii pentru învăţământ” în 1923 şi „Coroana României” în 1922). După desfiinţarea – din complicate motive – a Şcolii Normale, Tiberiu Crudu predă în alte şcoli la Botoşani şi Dorohoi, iar în 1935 este detaşat în calitate de comandant al centrului străjeresc de la Breaza, apoi devine inspector general în „Straja ţării” şi comandant al ţinutului Prut. La pensionarea din 1942 a fost sărbătorit în chip omagial de toți cei l-au cunoscut și prețuit și, în primul rând, de foștii săi elevi, cei care nu l-au uitat nicicând și au realizat din fonduri proprii și o statuie a sa din bronz ce i-a străjuit mult timp somnul de veci în cimitirul Eternitatea.
De-a lungul activităţii sale, el a depus o energie impresionantă pentru înfiinţarea şi consolidarea Şcolii Normale din Botoşani, respectiv a învățământului pegagogic, pentru formarea generaţiilor de învăţători conform prototipului de luminători ai poporului, promovat de marii „învăţători ai neamului”, Spiru Haret şi Nicolae Iorga, fiind „unul dintre cei mai buni pedagogi din învăţământul secundar interbelic”. A desfăşurat, de asemenea, şi o susţinută activitate cultural-socială obştească, în numeroase organizaţii culturale, fiind ales preşedintele Ligii Culturale „Nicolae Iorga” din Botoşani, al cercului învăţătoresc, a editat revista „Îndemnul vremii”, militând printre primii în mod eficient pentru constituirea unui aşezământ memorialistic eminescian la Botoşani şi contribuind decisiv la editarea monografiei „Botoşanii în 1932”. Mari realizări au fost intemeierea și conducerea publicației „Revista Moldovei”, ca și studiile sale de folclor, precum și activitatea sa prestigioasă de scriitor. Pentru meritele sale a fost distins cu „Meritul cultural”, clasa I-a.
Admirator constant al lui N. Iorga, Tiberiu Crudu este, prin activitatea sa, un exemplu de iradiere din treaptă în treaptă a idealului cultural şi naţional propagat de puternice personalităţi energetice în rândul colectivităţii, întru formarea acelei infrastructuri educaţionale a pedagogilor apostoli care au avut, după Marea Unire, un rol covârşitor în ridicarea societăţii româneşti la nivelul cultural, social şi de conştiinţă pe la care l-a atins în epoca interbelică.
Mesajul său a fost preluat de generaţii întregi de elevi care l-au pus în operă în locurile unde au plecat să ducă lumina primită de la dascălul lor. Pentru a releva forţa acestui mesaj redăm în continuare îndemnul adresat de el seriei de învăţători din 1923, considerat antologic pentru întreaga pedagogie naţională și care credem că merită să stea pe frontispiciul oricărui liceu pedagogic românesc.
„Dragi elevi de ieri şi scumpi tovarăşi de muncă şi de jertfă a zilei de mâine,
Mă îndrept către voi, pentru cea din urmă oară, în calitate de director şi vă zic: Aţi venit de la sate către şcoala noastră, setoşi de lumină şi astăzi a venit vremea să vă întoarceţi iar la sate. Vă sfătuiesc să nu intraţi în ele ca nişte răsfăţaţi ai cărţii şi străini ai vieţii! Fiţi respectuoşi faţă de părinţi, iubitori faţă de prieteni, cu tragere de inimă şi dragoste faţă de sat şi copiii lui. Nu fiţi mândri cu cei ce au fost totdeauna umiliţi şi călcaţi în picioare. Aduceţi-vă aminte că pomul, cu cât e mai încărcat cu atât mai mult se pleacă spre pământul care-l trimite să facă rod. Aveţi un suflet de ţară pe care l-aţi împodobit la oraş, întorşi acasă, căutaţi să vă realipiţi la marele suflet sătesc din care v-aţi rupt câţiva ani. Luminaţi acolo unde este întuneric! Mângâiaţi acolo unde este durere şi ridicaţi acolo unde ştiţi că este cădere! Respectaţi datinile şi obiceiurile pe care alţii le defăimază şi le dispreţuiesc! Vorbiţi graiul curat al strămoşilor şi nu vă strâmbaţi în faţa celor ce n-au schimbat o cirtă din podoaba limbii străbune. Nu ocoliţi portul naţional pe care nu suntem vrednici a-l păstra, după câtă frumuseţe şi artă este în el! Cântaţi-vă jocurile şi spuneţi-vă poveştile pe care le-aţi auzit şi învăţat de mititei! Nu vă duceţi în sat ca robi ai păcatului şi demoni ai ispitei, ci ca smerite slugi ale virtuţii.
Sunteţi fii unor părinţi, elevii unei şcoli, cetăţenii unui stat, membrii unui neam şi nu uitaţi că părinţii, şcoala, statul, neamul aşteaptă totul de la voi.”
Dar despre modul cum a reuşit Tiberiu Crudu – pedagogul, ziaristul, scriitorul, folcloristul, omul de cultură, susținătorul Marii Uniri, să imprime în cugetele discipolilor săi modelul său moral şi cultural, despre imaginea persoanei sale reflectată în oglinda receptării lor, un adevărat portret complex al său realizat de cei care l-au cunoscut îndeaproape un timp îndelungat, stă mărturie numărul festiv, suplimentar, al „Revistei Şcolii”, (la care vom reveni) pe care foştii săi elevi şi colegi de muncă i-l dedică în întregime lui cu prilejul ieşirii la pensie, în 1942 și în care aceștia un s-au sfiit să-l considere „un al doilea Pestalozzi”.
