Printre valorile naţionale remarcate după Marea Unire este şi Alexandru Voevidca, un profesor care este autorul unei colecții folclorice de tezaur.
Una dintre preocupările lui Constantin Iordăchescu a fost aceea de propagator, sprijinitor și militant pentru cunoașterea valorilor naționale din ținuturile de curând recuperate prin Marea Unire. În acest scop el a publicat mult în revistele unde a colaborat, în special în revista botoșăneană “Junimea Moldovei de Nord”, pe care o conduce de la un moment dat, întru apropierea faptică a acestor ținuturi de țară. Spre exemplu, el scrie, la fel ca și ceilalți confrați de condei și de misiune unionistă, recenzii de cărţi, prezentări de evenimente, articole de popularizare ș.a, pentru a face cunoscute istoria și cultura acestor ținuturi, în scopul de-a se realiza şi pe această cale, informaţională, apropierea lor de restul ţării.
În acest context am considerat că merită prelevat un exemplu deosebit și anume atenția specială acordată de Iordăchescu folcloristului cernăuțean Alexandru Voevidca, tatăl poetului George Voevidca – prima voce lirică bucovineană răsunată după Marea Unire și promovată cu strălucire în revista de la Botoșani. Dar asupra fiului vom reveni altădată, spre a releva acum succint o informație importantă referitoare la tată. Acesta a fost un profesor de muzică dotat cu auz absolut, școlit înalt la Cernăuți, remarcat de autoritatea vieneză și însărcinat cu prelevarea de folclor din Bucovina pentru arhiva imperială și autor al unei colecții folclorice unice, culese cu text și partituri, considerată de cunoscători a fi o inestimabilă piesă de tezaur național. La el se referă C. Iordăchescu anunțând rezultatul unui concurs promovat de el în “Junimea” botoșăneană, în cele ce urmează:
“Primim de la dl. Alex Voevidca, diriginte şcolar din Boian (Bucovina), o adresă din care extragem următoarele: «Ca unul care din fragedă tinereţe m-am ocupat cu muzica, era firesc să-mi îndrept atenţiunea şi asupra cântecului nostru popular. Astfel, găsind de cuviinţă să întreprind şi studiul acestei importante specii muzicale, m-am hotărât să adun ariile populare din provincia noastră. În acest scop am călătorit din comună în comună: din 1907 până în 1916 şi am colectat totalul melodiilor româneşti cântate în Bucovina. (s.n). Colecţiunea cuprinde 2.300 piese naţionale de diferit caracter: doine, hori, danţuri, bocete etc. Toate piesele sunt originale şi scrise după auz, întocmai cum au fost cântate. Cele mai multe au fost executate cu voacea: iar cam vreo 200 de bucăţi au fost reproduse cu instrumentele uzitate în popor: vioara, fluer, trişcă etc. Nici o bucată nu e armonizată pentru cor sau orchestră populară. Nu m-am gândit la lucrul acesta, cu toate că n-ar fi nici o greutate. Cu întreprinderea mea, în scopul colectării cântecelor populare, am fost condus de principiul că melodiile de prezent cântate să le fixez pe vecie în originalitatea lor». Dl.Voevidca pune această colecţie la dispoziţia noastră. Sperăm că gestul dsale va încuraja şi pe alţi culegători de melodii să iasă la iveală”.
Această colecţie este considerată azi printre cele mai valoroase din ţară şi din Europa. Traiectoria ei a fost sinuoasă, devenind o legendă pentru cunoscători, dar ea s-a pierdut parțial în iureşul războiului. La apariţia ei în volum, în 1940, s-au publicat în presa culturală numeroase elogii al căror numitor comun a fost desemnarea sa drept “un mare eveniment cultural”, fiind ”cea mai completă şi mai desăvârşită operă a culegerii muzicii populare.”1 Profesioniștii folcorului, precum maestrul Ioan Cobâlă, cunosc și apreciază această colecție, cu ajutorul căreia am realizat și noi odinioară reconstituirea cântecelor interpretate de Eminescu.
Găsirea şi publicarea integrală a acestei colecţii ar fi un eveniment major şi în cultura românească, iar informaţia entuziastă a lui Iordăchescu din “Junimea Moldovei de Nord” prin care se confirmă primirea acestei colecţii îndreptăţeşte speranţele că poate, cândva, ea va putea fi descoperită chiar la Botoşani, înfăptuindu-se astfel scopul vizat la iniţierea acelui concurs de a se “fixa pe hârtie pentru generaţiile viitoare melodiile populare care pier cu-ncetul, înăbuşite de cântecele de flaşnetă şi de gramofon”. De menţionat că această consemnare în “Junimea…” a bogatei Colecţii Voevidca ce n-avea să se tipărească vreodată integral până în prezent, este prima atestare publicistică a existenţei acestui inestimabil patrimoniu, fiind astfel remarcată, oricum, cu 21 de ani înaintea publicării ei fragmentare în volum. Iar textul explicativ al lui Alexandru Voevidca este un prim demers de prezentare a colecţiei, a intenţiilor colegătorului ei şi a modalităţilor ei de realizare, adică o declaraţie a autorului ei, de o valoare documentară şi memorialistică unică. Premierea acestei colecţii de către “Junimea Moldovei de Nord”, care se zbătea în greutăţi finaniare şi-şi asigura cu greu subzistenţa, este o dovadă elocventă a capacităţii acelor ”oameni ai energiilor luminate” de-a sesiza şi preţui valoarea autentică din toate ținuturile românești, în cazul acesta, valoarea unui adevărat tezaur naţional ce-avea să adune aprecieri entuziaste de la nume de marcă ale culturii române.
Dr. Lucia OLARU NENATI
ALEXANDRU VOEVIDCA
George Ponetti, în Glasul Bucovinei, nr.354, 18 februarie,1940, Cernăuţi
