Cea dintâi revistă care a apărut la Botoşani, imediat după Primul Răpzboi Mondial, a fost “Junimea Moldovei de Nord”.
Dr. Lucia OLARU NENATI
După încheierea războiului şi împlinirea Marii Uniri, viaţa literară manifestată prin reviste va concentra în centrul ei forţele intelectuale ale locului, cu rezultate adesea remarcabile, precum vom încerca să demonstrăm în cele ce urmează.
Cea dintâi revistă care apare la Botoşani, imediat după război, chiar pe 5 ianuarie 1919, este “Junimea Moldovei de Nord”. Aceasta dată denotă faptul că apariţia acestei reviste, cu tot ce presupune o asemenea înfăptuire, a fost pregătită din vreme, poate chiar dinainte de împlinirea miracolului Marii Uniri, căci ştim că organizarea unei publicaţii noi nu se face bătând din palme. Oricum, toată configuraţia şi atitudinea ei a fost puternic şi evident marcată de acest eveniment şi dedicată în chip conştient şi deliberat consolidării prin cultură a acestei epocale realizări şi adaptării societăţii la noua stare de lucruri.
Intenţiile şi scopul editării acestei reviste sunt învederate în primul ei număr, în articolul-program, intitulat “La muncă”, rod al cooperării unor tineri “cu ochi luminaţi” care şi-au adunat energiile spre a fonda această revistă. De remarcat că, până către sfârşitul anului de apariţie a acesteia, nu apare pe frontispiciul său nici un nume, în calitate de lider ca şi cum s-ar fi dorit a se evidenţia deplina frăţietate a tuturor. Nici măcar articolul-program nu poartă vreo semnătură, dar este foarte elocventă orientarea sa.
În acel articol se pune în evidenţă intenţia revistei nou apărute de-a se situa în contextul stării “de lucruri nou creată în ţara noastră şi în special aici, în partea nordică a Moldovei”, prin modificarea geografică a graniţelor ţării când, “prin unirea Basarabiei şi Bucovinei, am ajuns din nou în hotarele vechii Moldove a lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare”. Aşadar, revista îşi propune din start să se racordeze la noua realitate istorico-geografică şi care ridică “o samă de noi probleme naţionale, economice, agricole, culturale” etc, pentru soluţionarea cărora “o grea muncă ne aşteaptă, la care cu toţii suntem datori să contribuim”.
Inventarul intenţiilor din articolul-program cuprinde: producţiuni literare, folclor, articole de critică literară, dări de samă, probleme pedagogice, articole de popularizare cu context ştiinţific, cronici ale problemelor financiare şi economice, agricole, industriale etc., nelimitându-se deci, doar în Botoşani, ci vizând ambiţios cuprinderea întregului topos nou creat, desemnat în titlul publicaţiei. În această propensiune către o arie mai largă de cuprindere constă primul element de noutate şi originalitate al acestei reviste botoşănene. La aceasta adăugându-se şi conotaţiile denumirii de “Junimea”, venind încărcată de tradiţie culturală şi de prestigiu din trecut, se configurează sfera intenţiilor ei. Ca atare, redacţia îşi propune să publice “corespondenţă asupra stărilor de lucruri din provinciile care până acum şi-au dus viaţa jub jugul apăsător al vrăjmaşului”, precum şi “descrieri de localităţi şi obiceiuri de prin aceste părţi”, pornind de la constatarea că acestea erau quasi-necunoscute până atunci, iar prezentarea realizărilor şi faptelor notabile de acolo “ar aduce atâta folos, introduse şi în părţile noastre”. Aşadar, nu intenţia de-a dăscăli superior, ci de-a face un schimb real şi avantajos de informaţii şi realităţi.
Prin articole privitoare la probleme sociale şi politice, editorii îşi propun să servească “în mod cinstit de călăuză sătenilor”, spre a nu fi speculaţi de demagogi, urmărindu-se a se crea un “curent sănătos în rândurile vigurosului nostru popor”. Dorindu-se racordarea cu realitatea generală a ţării, se propune publicarea constantă a unei “reviste a presei privind evenimentele externe şi interne, dând prin aceasta o idee generală de tot ce se petrece în regat şi în afară, mai ales pentru cei care nu au permanent la îndemână ziarele”. În mod concluziv articolul declară ca scop al revistei “slujirea intereselor Moldovei de Nord”, cele privitoare la educarea socială şi naţională, ceea ce se poate face numai prin “muncă cinstită şi harnică pentru propăşirea neamului nostru românesc”.[1]
În acest articol programatic, care în bună măsură a fost aplicat în scurta dar eficienta existenţă a revistei, este vizibilă şi influenţa ideilor sămănătoriste ale lui Nicolae Iorga, dar mai ales, cele despre “ridicare prin cultură” şi iluminare, care – reluând o idee de forţă din gândirea eminesciană – vizează în mod sintetic ajungerea la unitate naţională prin cultură organică, ceea ce, s-a spus pe bună dreptate, a fost un obiectiv esenţial din programul energetist de inspiraţie pur autohtonă al lui Iorga.
Aşadar revista botoşăneană îşi propunea implicit prin titlu şi explicit prin program, să reitereze, mutatis mutandis, şi conotaţiile notorii ale vechii “Junimi”, dar în primul rând, să devină un pol dinamic cultural-social al întregului nord moldav reîntregit prin marea Unire, în care judeţul nostru nu mai era unul marginal, deci consolidarea culturală a unirii teritoriale.
Ea va reuşi să obţină în relativ scurta ei existenţă adevărate şi uimitoare performanţe asupra cărora vom reveni.
Emil Diaconescu – un performer intelectual demn de neuitare
Se cuvine relevat faptul că autorul acestui articol-program ca şi al altor numeroase texte publicate în acea perioadă a fost Emil Diaconescu, un personaj discret şi modest, în ciuda valorii sale excepţionale ce se va manifesta constant de-a lungul vieţii sale, calitate prin care se va dovedi că şi el face parte din acea categorie a ”oamenilor energiilor luminate” sub semnul căreia intreprindem acest demers. Să-l prezentăm, aşadar!
Acest jurnalist al tinerei “Junimi…” botoşănene, născut la Mănăstireni-Botoşani, era pe atunci profesor secundar de istorie şi geografie la Liceul Laurian din Botoşani (nota bene! încă un membru din acea falangă remarcabilă a Laurienilor ce merită toată preţuirea!) în calitate de absolvent al secţiei de istorie şi geografie a Facultăţii de litere şi filozofie din cadrul Universităţii Bucureşti, absolvită în 1913. Ca atâţia alţi dascăli, va lupta şi el pe frontul marelui război al întregirii primind, în 1914, gradul de sublocotenent şi aflându-se sub arme până la sfârşitul războiului, experienţă la care se va referi într-o emisiune radiofonică. Mai târziu se va transfera la Iaşi unde va funcţiona mai întâi ca profesor la Liceul Internat apoi va urca în ierarhia universitară. În devenirea sa se înscrie şi o specializare la Paris, unde a asistat la cursurile celebrei Sorbona, frecventându-le pe cele ale unor iluştri profesori precum marele istoric francez Gabriel Hanoteaux sau geograful Emanuel de Martonne în faţa cărora s-a făcut remarcat, de vreme ce în arhive şi biblioteci pot fi aflate scrisori primite de el mai târziu de la unii dintre aceşti magiştri. Neodihna lui întru devenire intelectuală şi performanţă îi va aduce un titlu de doctor docent pentru geografie istorică şi politică, iar de la 1 martie 1926 începe o strălucită carieră universitară la Iaşi. Mai întâi în calitate de conferenţiar şi apoi ca profesor universitar şi, nu în ultimul rând, ca un eminent cercetător şi cunoscător al istoriei naţionale şi reputat autor a foarte numeroase studii, cărţi şi manuale şcolare şi redutabil colaborator la reviste de specialitate. În cercetările sale se va dedica, mai ales, studiului situaţiei internaţionale a României şi politicii marilor puteri europene în sud-estul Europei, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, până la izbucnirea Primului Război Mondial. Începând cu anul 1957, a fost cercetător ştiinţific la Institutul de istorie din Iaşi. Deşi prin plecarea la Iaşi activitatea sa publicistică la “Junimea…” va înceta, din păcate, Emil Diaconescu va rămâne în bune relaţii de colaborare culturală cu acest oraş, de vreme ce participarea sa la sesiuni de comunicări ale muzeului botoşănean de istorie va fi întâlnită şi în anii’70, când l-am cunoscut şi eu cu un astfel de prilej. El se stinge din viaţă la 1 octombrie 1978 la Iaşi, lăsând în urmă o adevărată bibliotecă ştiinţifică de mare preţ.
