Apocalipsa economică a Europei se apropie, care sunt factorii și cauzele

Stagnare, competitivitate în scădere, Donald Trump. Continentul se confruntă cu “o provocare existențială” și Europa rămâne fără timp, scriu jurnaliștii de la Politico.

Cu Donald Trump pregătit să revină la Casa Albă în câteva săptămâni și economia continentului într-o criză tot mai profundă, fundamentul pe care se bazează prosperitatea regiunii nu doar că dezvoltă fisuri, ci riscă să se prăbușească.

Economia Europei s-a dovedit remarcabil de rezistentă în ultimele decenii, datorită extinderii blocului spre est și cererii puternice pentru produsele sale din Asia și Statele Unite. Însă, pe măsură ce boom-ul de lungă durată al Chinei se încheie și tensiunile comerciale cu Washingtonul încețoșează relațiile comerciale transatlantice, zilele bune sunt, fără îndoială, în trecut.

Vânturile economice care străbat continentul amenință să se transforme într-o furtună perfectă în anul următor, pe măsură ce un Trump dezlănțuit își îndreaptă atenția spre Europa. În plus față de impunerea unor noi tarife pe tot, de la Bordeaux la Brioni (producătorul italian de costume preferat al președintelui ales), viitorul lider al lumii libere este aproape sigur că va întări cererea ca țările NATO să contribuie mai mult financiar pentru propria apărare sau să piardă protecția americană.

Acest lucru înseamnă că capitalele europene, care deja se luptă să controleze deficitele în creștere pe fondul diminuării veniturilor din taxe, vor fi supuse unor presiuni financiare și mai mari, ceea ce ar putea declanșa noi tulburări politice și sociale.

Recesiunile și războaiele comerciale vin și pleacă, dar ceea ce face acest moment atât de periculos pentru prosperitatea continentului este legat de cel mai mare adevăr inconfortabil: UE a devenit un „deșert al inovației”.

Deși Europa are o istorie bogată de invenții spectaculoase, inclusiv descoperiri științifice care au adus lumii totul, de la automobil la telefon, radio, televiziune și produse farmaceutice, ea a involuat într-un jucător de rang secund.

Odată sinonimă cu tehnologia auto de vârf, Europa de astăzi nu are nicio prezență printre cele mai bine vândute 15 vehicule electrice. După cum a remarcat fostul prim-ministru italian și bancher central Mario Draghi în raportul său recent despre scăderea competitivității Europei, doar patru dintre cele mai importante 50 de companii tehnologice din lume sunt europene.

Dacă Europa va rămâne pe actuala traiectorie, viitorul său va fi și el italian: acela al unui muzeu în aer liber, frumos, dar în declin, împovărat de datorii, destinat turiștilor americani și chinezi.

„Trăim o perioadă de schimbări tehnologice rapide, generate în special de progresele în inovația digitală, iar, spre deosebire de trecut, Europa nu mai este în fruntea progresului,” a declarat președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, în noiembrie.

Vorbind la Collège des Bernardins din Paris, Lagarde a avertizat că modelul social lăudat al Europei va fi în pericol dacă nu își schimbă rapid direcția. „În caz contrar, nu vom putea genera bogăția de care vom avea nevoie pentru a face față creșterii cheltuielilor necesare pentru a ne asigura securitatea, a combate schimbările climatice și a proteja mediul,” a spus ea.

Draghi, care și-a prezentat raportul Comisiei Europene în septembrie, a fost mai direct: „Aceasta este o provocare existențială.”

Infrastructură precară

Din păcate, repararea infrastructurii economice a Europei este mai ușor de spus decât de făcut.  Cu Donald Trump la Casa Albă și cu republicanii săi controlând ambele camere ale Congresului, Europa nu a fost niciodată mai expusă capriciilor politicii comerciale americane.

Dacă Trump își respectă amenințarea de a impune tarife de până la 20% pentru importurile de pe continent, industria europeană ar suferi o lovitură gravă. Cu exporturi anuale de peste 500 de miliarde de euro către SUA, America este de departe cea mai importantă destinație pentru bunurile europene.

Dintr-un motiv sau altul, Europa pare să fi făcut puțin pentru a se pregăti pentru revenirea lui Trump. Prima reacție a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la realegerea sa, a fost să sugereze ca Europa să achiziționeze mai mult gaz natural lichefiat (GNL) din SUA. Aceasta ar putea să-l mulțumească pe Trump pentru o vreme, dar cu siguranță nu este o strategie.

„Eșecul liderilor europeni de a învăța lecțiile din prima președinție a lui Trump acum se întoarce împotriva noastră,” spune Clemens Fuest, președintele Institutului Ifo din München, un important think tank economic.

Fuest avertizează că Trump ar putea să nu fie doar o veste proastă pentru UE. Dacă, de exemplu, își pune în aplicare planurile de a reînnoi reducerile masive de taxe pentru cei bogați și de a impune noi tarife, inflația din SUA ar putea crește, forțând o majorare a ratelor dobânzilor. Acest lucru ar întări dolarul, ceea ce ar fi benefic pentru exportatorii europeni atunci când își convertesc veniturile din SUA în euro.

Cu toate acestea, sentimentul general din industria europeană față de viitorul președinte este unul de neliniște, în mare parte deoarece directorii executivi au o memorie bună. În 2018, Trump a impus tarife pe oțelul și aluminiul european, care rămân încă în vigoare. Președintele SUA, Joe Biden, a fost de acord să suspende aceste tarife până în martie 2025, pregătind scena pentru o nouă confruntare cu Trump în primele săptămâni ale noii sale administrații. Bancherii centrali europeni avertizează deja că o nouă rundă de tarife ar putea reaprinde inflația și ar submina fundamental comerțul global.

„Dacă guvernul SUA își respectă această promisiune, am putea asista la un punct de cotitură semnificativ în modul în care este desfășurat comerțul internațional,” a declarat recent Joachim Nagel, președintele Bundesbank, banca centrală a Germaniei.

Probleme de fond

Din păcate, Trump este doar un simptom al unor probleme mult mai profunde. Deși UE este concentrată pe Trump și pe ceea ce ar putea face el în continuare, adevăratul obstacol pentru economia Europei nu este el. În cele din urmă, tot ceea ce face cu amenințările sale persistente privind tarifele și retorica sa bombastică este să dezvăluie fragilitatea modelului economic european. Dacă Europa ar avea o fundație economică mai solidă și ar fi mai competitivă în raport cu SUA, Trump ar avea puțină influență asupra continentului.

Gradul în care Europa a pierdut teren în fața SUA în ceea ce privește competitivitatea economică de la începutul secolului este uluitor. De exemplu, diferența în PIB-ul pe cap de locuitor s-a dublat conform unor indicatori, ajungând la 30%, în mare parte din cauza creșterii mai lente a productivității în UE.

Pe scurt, europenii nu muncesc suficient. De exemplu, un angajat german lucrează, în medie, cu peste 20% mai puține ore decât omologii săi americani.

Un alt motiv pentru productivitatea scăzută a Europei este eșecul sectorului corporativ de a inova.

Companiile tehnologice americane, de exemplu, cheltuiesc de peste două ori mai mult pe cercetare și dezvoltare decât firmele tehnologice europene, conform Fondului Monetar Internațional (FMI). În timp ce companiile din SUA au înregistrat o creștere de 40% a productivității din 2005, productivitatea în sectorul tehnologic european a stagnat.

Această diferență este evidentă și pe piața bursieră: în timp ce evaluările bursiere din SUA s-au mai mult decât triplat din 2005, cele din Europa au crescut cu doar 60%.

„Europa rămâne în urmă în domeniul tehnologiilor emergente care vor stimula creșterea viitoare,” a spus Lagarde în discursul său de la Paris.

Aceasta este o exprimare modestă. Europa nu doar că rămâne în urmă, ci nici măcar nu participă la cursă.

La un summit al UE desfășurat la Lisabona în 2000, liderii au hotărât să transforme „economia Europei în cea mai competitivă din lume.” Un pilon cheie al așa-numitei Strategii de la Lisabona a fost „un salt decisiv în investițiile pentru educație superioară, cercetare și inovație.”

Un sfert de secol mai târziu, Europa nu doar că nu și-a atins obiectivul, ci a rămas mult în urmă față de SUA și China.

Europa nu a reușit nici măcar să atingă ținta de a cheltui 3% din PIB-ul blocului pentru cercetare și dezvoltare (R&D), principalul motor al inovației economice. De fapt, cheltuielile în acest domeniu, atât din partea companiilor europene, cât și a sectorului public, rămân la aproximativ 2% — exact nivelul din 2000.

Universitățile europene ar fi fost un loc natural pentru a stimula inovația și cercetarea, dar și aici continentul rămâne un jucător de rang secund.

Dintre cele mai bune universități la nivel global, conform clasamentului Times Higher Education, doar o instituție din UE — Universitatea Tehnică din München — s-a clasat în top 30, ocupând poziția 30.

„Investițiile Europei în cercetare și dezvoltare nu sunt doar insuficiente, ci o parte substanțială se îndreaptă spre domenii greșite,” a declarat Clemens Fuest, de la Institutul Ifo.

Secret murdar

Aici intervine Germania. Secretul murdar al cheltuielilor europene pentru cercetare și dezvoltare (R&D) este că jumătate din acestea provin din Germania. Iar majoritatea acestor investiții se îndreaptă către un singur sector: industria auto.

Deși acest lucru poate părea evident, având în vedere dimensiunea sectorului (venitul anual al industriei auto germane este de aproape jumătate de trilion de euro), nu este domeniul în care obții cel mai mare randament pentru banii investiți (sau pentru euro). Acest lucru se datorează faptului că inovațiile din sectorul auto, cum ar fi îmbunătățirea eficienței consumului de combustibil al unui motor, sunt de natură incrementală.

Cu alte cuvinte, companiile literalmente reinventează roata, în loc să creeze produse complet noi, precum un iPhone sau Instagram, care ar putea genera o piață cu totul nouă.

Dacă nu altceva, Europa a fost destul de consecventă. În 2003, cei mai mari investitori corporativi în cercetare și dezvoltare (R&D) din UE erau Mercedes, VW și Siemens, gigantul german al ingineriei. În 2022, aceștia erau Mercedes, VW și Bosch, producătorul german de piese auto.

Per total, concentrarea tuturor resurselor Europei într-un singur sector a funcționat destul de bine… până când nu a mai funcționat. Deși Europa reprezintă mai mult de 40% din cheltuielile globale pentru R&D în sectorul auto, producătorii de mașini renumiți ai Germaniei au reușit, cumva, să rateze tranziția către vehiculele electrice.

Acest eșec se află în centrul stagnării economice a Germaniei, lucru evidențiat de anunțul recent al VW privind închiderea unor fabrici germane pentru prima dată în istorie. Sectorul auto din Germania, care angajează aproximativ 800.000 de persoane pe plan intern, a fost coloana vertebrală a economiei țării timp de decenii, contribuind mai mult decât orice alt sector la creșterea economică.

Dominanța sectorului auto german este în pericol, deoarece reticența sa de a investi în vehicule electrice (EV) a permis altora — în special Tesla și un număr mare de producători chinezi — să umple golul. În timp ce aceste companii au investit masiv în tehnologia bateriilor și au obținut brevete valoroase, germanii au continuat să încerce să perfecționeze motorul diesel. Rezultatul nu a fost unul favorabil.

Criza din industria auto germană este doar vârful aisbergului. Țara se confruntă cu o serie de alte provocări complexe care subminează potențialul său economic. Cea mai mare problemă: o combinație de îmbătrânire rapidă a populației și lipsa lucrătorilor înalt calificați.

Mulți din Germania sperau că afluxul mare de refugiați pe care țara l-a experimentat în ultimii ani ar putea atenua această presiune. Problema este că puțini dintre refugiați au pregătirea educațională și competențele necesare pentru a ocupa locurile de muncă în domeniul ingineriei de înalt nivel și alte poziții tehnice de care companiile germane au nevoie.

Totuși, având în vedere ritmul în care companiile industriale germane concediază angajați, deficitul de forță de muncă s-ar putea rezolva de la sine, dar nu într-un mod favorabil. Doar în ultimele săptămâni, companii precum VW, Ford și producătorul de oțel ThyssenKrupp au anunțat zeci de mii de concedieri.

Confruntate cu unele dintre cele mai mari costuri energetice din lume, forță de muncă scumpă și reglementări împovărătoare, multe mari companii germane își mută operațiunile în alte regiuni. Aproape 40% dintre companiile industriale germane iau în considerare această opțiune, conform unui sondaj recent realizat de DIHK, o organizație de lobby pentru afaceri.

Veronika Grimm, membră a Consiliului German al Experților Economici, un panel non-partizan de economiști de frunte care consiliază guvernul german, susține că singura modalitate de a inversa declinul țării este implementarea unor reforme structurale fundamentale care să încurajeze investițiile.

„Situația este destul de sumbră,” a declarat Veronika Grimm luna trecută, după publicarea analizei anuale a Consiliului privind starea economiei Germaniei.

Blocată în secolul al XIX-lea

Fiind cea mai mare economie a UE, problemele economice ale Germaniei au ecouri în întreg blocul. Acest lucru este valabil mai ales în Europa Centrală și de Est, pe care producătorii germani de mașini și utilaje au transformat-o în „atelierul lor de facto” în ultimele decenii.

Indiferent dacă achiziționați un Mercedes, BMW sau VW, există șanse mari ca motorul sau șasiul mașinii să fi fost produs în Ungaria, Slovacia sau Polonia.

Ceea ce face criza industriei auto din Germania atât de dificil de gestionat pentru Europa este faptul că continentul nu are alte sectoare majore pe care să se bazeze.

Și aici, contrastul cu SUA este izbitor.

În 2003, cei mai mari investitori corporativi în cercetare și dezvoltare (R&D) din SUA erau Ford, Pfizer și General Motors. Două decenii mai târziu, aceștia sunt Amazon, Alphabet (Google) și Meta (Facebook).

Având în vedere dominația acestor jucători și a restului Silicon Valley în lumea tehnologiei, este dificil de imaginat cum tehnologia europeană ar putea concura la același nivel.

Unul dintre motive este finanțarea. Startup-urile americane sunt, în general, finanțate prin capital de risc. Însă fondul de capital de risc din Europa reprezintă doar o fracțiune din cel din SUA. Doar în ultimul deceniu, firmele americane de capital de risc au strâns cu 800 de miliarde de dolari mai mult decât cele europene, conform FMI.

În loc să-și investească banii în viitor, europenii preferă să-i păstreze în numerar în bănci, unde aproximativ 14 trilioane de euro din economiile europenilor sunt erodate încet de inflație.

„Fondurile limitate de capital de risc din Europa înfometează startup-urile inovatoare de investiții, făcând mai dificilă stimularea creșterii economice și a nivelului de trai,” a concluzionat o echipă de analiști ai FMI într-o analiză recentă.

Așadar, dacă automobilele și IT-ul nu mai sunt o soluție, UE ar putea pur și simplu să se bazeze pe tehnologiile din secolul al XIX-lea în care a excelat mereu, precum utilajele și trenurile, nu-i așa?

Din păcate, aici intervin chinezii.

Numărul sectoarelor în care companiile chineze concurează direct cu cele din zona euro, multe dintre acestea fiind producătoare de utilaje, a crescut de la aproximativ un sfert în 2002 la două cincimi astăzi, conform unei analize recente a BCE. Pentru a agrava situația, companiile chineze sunt extrem de agresive în ceea ce privește prețurile, contribuind astfel la o scădere semnificativă a cotei UE din comerțul global.

Politica struțului

Având în vedere stagnarea, competitivitatea în scădere și tensiunile cu Washingtonul — pentru a numi doar câteva puncte de criză — te-ai aștepta la o dezbatere publică robustă privind o agendă amplă de reforme.

Dacă ar fi doar atât. Raportul lui Draghi a primit o zi de acoperire mediatică în marile publicații europene, după care a fost rapid uitat. În mod similar, avertismentele perpetue ale FMI și BCE trec neobservate.

Acest lucru este probabil pentru că europenii nu resimt cu adevărat dificultăți — cel puțin nu încă.

Deși UE reprezintă o cotă din ce în ce mai mică din PIB-ul mondial, conduce toate clasamentele globale în ceea ce privește generozitatea sistemelor de protecție socială ale membrilor săi.

Pe măsură ce perspectivele economice ale regiunii se înrăutățesc, europenii se pregătesc pentru un șoc dur. Țări precum Franța, care se confruntă cu un deficit bugetar de 6% anul acesta și de 7% în 2025 — mai mult decât dublul limitei permise în zona euro — vor avea dificultăți în menținerea unui stat social generos.

Parisul cheltuie în prezent peste 30% din PIB pe cheltuieli sociale, printre cele mai mari din lume. Multe alte țări din UE nu sunt departe.

Dacă norocul economic al Europei nu se va schimba curând, aceste țări vor trebui să ia decizii dificile — la fel cum a făcut Grecia în 2010 — pe măsură ce costurile lor de împrumut cresc treptat.

Rezultatul probabil este o radicalizare a politicii, așa cum s-a întâmplat în Grecia în timpul crizei sale datoriilor, pe măsură ce populiștii de extremă dreapta și stânga profită de oportunitatea de a ataca establishmentul.

Această radicalizare este deja în desfășurare în mai multe țări, cel mai îngrijorător în Franța. Succesul partidelor marginale este cu atât mai alarmant având în vedere că cel mai grav impact economic probabil încă nu a fost resimțit. Problema este că, până când europenii vor realiza noua lor realitate, ar putea fi prea târziu pentru a mai face ceva în privința aceasta.

Articolul original poate fi citit AICI.