Secretul murdar al înotului olimpic: Toată lumea urinează în piscină

Jurnaliștii de la Wall Street Journal scriu că între hidratarea intensă și costumele de înot foarte strânse, sportivii spun că adesea nu au de ales decât să aibă încredere că clorul din piscină își va face treaba.

Înotul este un sport cu doar câteva reguli: fără alergare pe marginea bazinului, fără sărituri în partea puțin adâncă și, cu siguranță, fără urinare în piscină. Dar iată unul dintre cele mai murdare secrete ale Jocurilor Olimpice: toată lumea urinează în piscină.

„Probabil am urinat în fiecare piscină în care am înotat”

„Probabil am urinat în fiecare piscină în care am înotat,” a spus Lilly King, o înotătoare de trei ori olimpică pentru echipa SUA. „Așa se întâmplă.” Dacă ai crezut că Olimpiada este punctul culminant al patru ani de muncă intensă, ne pare rău să te informăm că La Défense Arena din Paris va fi plină de un alt lichid corporal. Se pare că fiecare sportiv care se scufundă în piscina olimpică își va face nevoile și acolo.

Zach Harting, care a concurat pentru SUA la Olimpiada de la Tokyo, își amintește cu claritate prima dată când a simțit nevoia de a urina într-un moment nepotrivit. Era pe punctul de a concura la campionatul de stat al liceului din Alabama când a simțit brusc nevoia de a merge la toaletă. Din păcate, deja se îmbrăcase în costumul său de competiție, care era foarte strâns, ceea ce însemna că o călătorie la toaletă ar fi fost o întreprindere mai mare decât timpul disponibil.

„Consideram că am înotat în ea doar dacă urinam acolo”

În final, a urinat în costumul său, în piscină, și viața sa ca sportiv nu a mai fost la fel. „Lumea s-a schimbat pentru mine,” a spus Harting. „De fiecare dată când intram într-o piscină după aceea, consideram că am înotat în ea doar dacă urinam acolo.”

Acest obicei neplăcut nu este doar o lipsă de decență. Înotătorii insistă că există un motiv întemeiat pentru care nu pot face ceea ce majoritatea oamenilor învață până la vârsta de patru ani. La competițiile importante, înotătorii se hidratează până în ultimul moment posibil, purtând și costume foarte strânse destinate să le comprime corpul în cea mai hidrodinamică formă posibilă. Acest lucru creează o combinație periculoasă.

„Întotdeauna trebuie să urinez,” a spus Jake Mitchell, olimpic la Tokyo, „pentru că sunt foarte hidratat.” Dar înotătorii știu că după tot efortul necesar pentru a se îmbrăca în costumele lor, un proces care poate dura până la 20 de minute, nu merită să treacă prin aceleași contorsiuni pentru o chemare a naturii.

Tom Dolan, care a câștigat aur la 400 de metri mixt individual la Olimpiadele din 1996 și 2000, își amintește de primele versiuni ale costumelor high-tech care mergeau de la umeri până la genunchi și care practic rețineau urina în ele. „Era un material subțire ca hârtia și se umfla,” a spus el.

„Nu vrei niciodată să înoți printr-o pată caldă”

Mai târziu, când Speedo dezvolta costumul LZR Racer din poliuretan care mergea până la glezne, inginerii de la NASA care consultau proiectul au sugerat adăugarea unor orificii de ventilație la nivelul picioarelor. Ideea era ca orice lichid sau aer prins în costum la săritura în apă să aibă un punct de ieșire.

Înotătorii au descoperit curând că orificiile erau destul de bune pentru a permite și alt lichid să iasă din costumele lor. Ce se întâmplă odată ce acel lichid atinge apa este o problemă pentru oricine a operat vreodată o piscină. Soluția cea mai comună este cantități mari de clor.

Conform lui Brian Spear, a cărui companie s-a ocupat de filtrarea chimică a piscinelor folosite pentru U.S. Olympic Swim Trials, mirosul puternic asociat cu piscinele este produsul secundar al clorului inodor care reacționează cu compușii organici din apă, cum ar fi părul sau pielea moartă. Sau urina.

La acea competiție, unde aproape 1.000 de înotători au concurat timp de nouă zile, Spear trebuia să ajusteze constant nivelurile de pH și clor pentru a menține apa cât mai curată posibil. Dar o piscină nu rămâne niciodată liberă de urină prea mult timp. De aceea, înotătorii aderă la un cod nescris de conduită pentru pauzele de toaletă subacvatice. Este mai bine să nu o facă atunci când alte persoane sunt în apropiere. „Nu vrei niciodată să înoți printr-o pată caldă,” a spus Cullen Jones, medaliat olimpic de patru ori.

„Pot urina în timp ce înot”

Cei mai talentați înotători sunt cei care pot face mai multe lucruri în același timp. „De fapt, pot urina în timp ce înot, ceea ce este un fel de talent,” a spus King. „Este cu siguranță o abilitate.” Pentru unii experți în urinarea acvatică, asta este un pas prea departe. „Împrăștii pe toată lumea,” a spus Jones. „E groaznic.”

Piscina nu este singurul loc la o competiție de înot care se transformă într-o baie improvizată. Deoarece înotătorii trebuie să se prezinte la camera de pregătire cu 15 minute înainte de cursă, ei au două opțiuni descurajante dacă apare nevoia: să o țină sau să o elibereze direct pe prosop sau pe marginea piscinei.

Înainte de proba de 400 de metri liber de la Campionatele Mondiale, Katie Hoff, dublă campioană olimpică, își amintește că stătea lângă o altă înotătoare americană și „literalmente am văzut cum i se scurgea pe picior și cădea pe podea,” a spus ea. Hoff nu a fost deranjată. „Sună atât de dezgustător pentru cei din afară, dar din cauza cantității mari de clor nici nu te mai gândești la asta.”

Există, totuși, o situație în care niciun înotător nu ar urina în apă. „Dacă ai făcut un test antidoping, nu urinezi în piscină în timpul încălzirii,” a spus Harting. „Asta e regulă de bază.”