Metodele lui Spiru Haret, omul care a pus bazele învățământului modern românesc, sunt ignorate de cei care ar trebui să facă acest lucru astăzi.
Acum câțiva ani, un grup de japonezi au venit în România să studieze metodele lui Spiru Haret, ministru al învățământului timp de trei mandate, începând cu 1897, omul care a pus bazele învăţământului românesc modern. Specialiștii din Japonia doreau să studieze eforturile lui Spiru Haret și să vadă cum pot implementa unele metode în sistemul japonez de învăţământ. Poate de aceea, cu foarte puțin timp în urmă, Ecaterina Andronescu, ministrul învățământului, anunța că studiază implementarea unor metode japoneze în sistemul de învăţământ românesc.
Orfanul cu doctorat la Sorbona
Reforma întreprinsă de matematicianul Spiru C. Haret (n.15 feb. 1851 – d.17 dec. 1912), ca ministru al învăţământului, este astăzi des amintită ca o acţiune exemplară, cu rezultate extraordinare.
Născut în 1851 la Iaşi, Spiru Haret a absolvit Colegiul Naţional „Sf. Sava” (1862-1869) şi Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti (1869-1874). Devenit orfan, a fost ajutat de ministrul învăţământului, Titu Maiorescu, cu o bursă la Paris, unde a obţinut licenţa în matematică (1875) şi fizică (1876), fiind primul student străin care a obținut un doctorat la Sorbona. După ce şi-a susţinut teza de doctorat („Despre invariabilitatea axelor mari ale orbitele planetare”), i s-a propus să predea la Universitatea din Grenoble. El a preferat însă să se întoarcă în patrie, devenind profesor universitar. La 28 de ani a fost ales membru corespondent al Academiei Române (titular din 1892). Şi datorită prestigiului său, a obţinut poziţii de vârf în organizarea şi conducerea învăţământului românesc: inspector general al şcolilor (1883) şi secretar general al Ministerului Instrucţiunii Publice (1885-1888, sub ministrul D.A. Sturdza).
Apoi, academicianului Spiru Haret i s-au încredinţat trei mandate ca Ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor (1897-1899, 1901-1904, 1907-1910). Deşi mandatele sale au coincis guvernărilor liberale, el nu a fost considerat un politician, ci mai degrabă ceea ce am numi în zilele noastre un tehnocrat. După încheierea ministeriatului, în 1910, a publicat una dintre primele cărţi din lume care aplică matematica la studiul societăţii: „Mécanique sociale” („Mecanica socială”).
Măsurile luate de Spiru Haret
Matematicianul Spiru Haret considera că situaţia învăţământului nu era legată numai de instrucţie, ci şi de mai larga problemă a situaţiei naţionale şi a statului. „Cum arată astăzi şcoala, așa va rămâne ţara”, spunea Spiru Haret în 1895.
Drept pentru care a inițiat o reformă profundă în învăţământ, cu rezultate spectaculoase. La recensământul din 1899, procentul ştiutorilor de carte era de 22% din populaţia ţării. După ministeriatul lui Spiru Haret (1897…1910), recensământul din 1912 a recenzat 39,36% de ştiutori de carte (1.986.982 de locuitori dintr-o populaţie de 5.047.342). Practic, în 13 ani, populaţia alfabetizată a României aproape se dublase.
Şcoală primară în fiecare sat
Prin lege, ministrul Haret a prelungit durata învăţământului secundar de la 7 la 8 ani, împărţindu-l în două cicluri: inferior (gimnaziu) şi superior (liceu) şi în trei secţii: reală (ştiinţe), modernă (limbi străine) şi clasică (limbi străine, latină şi greacă).
Învăţământul secundar pentru băieţi s-a organizat în gimnazii şi licee, iar cel pentru fete în şcoli secundare de gradul I (5 ani) şi II (4 ani) – cu studii speciale necesare femeilor (ex: creşterea copiilor, igienă, farmacie).
A înființat peste 1.200 de școli rurale, dezideratul său fiind „o școală primară în fiecare sat”, fără să neglijeze însă școlile din mediul urban. Numai între 1897 – 1901, adică în patru ani, în Regat s-au ridicat 2.343 de şcoli. În trei dintre aceşti patru ani, ministru al Educaţiunii a fost Spiru Haret.
Facilităţi de transport
A sprijinit dotarea școlilor și a susținut introducerea educației fizice în școli. A înființat cantinele școlare și internatele, apoi a introdus și facilități de transport pentru elevii care locuiau la distanță mare de unitatea de învățământ.
Pentru că a înțeles ce mare nevoie este de profesori, a depus mari eforturi pentru a îmbunătăţi pregătirea pedagogică a acestora. Au început să apară cursuri, reviste pedagogice, schimburi de experiență.
A fost și primul ministru care a înțeles că școala nu este doar despre învățat. A încurajat foarte mult activitățile extrașcolare și a stimulat sentimentele naționale ale elevilor, ziua națională, plus alte evenimente similare fiind sărbătorite în școli.
Tot de la Spiru Haret vin examenul de capacitate și un examen general de absolvire a liceului. Creșterea numărului de facultăți și universități tot de la el vin. A dezvoltat instituţii de învăţământ superior precum „Şcoala superioară de arhitectură”, „Şcoala superioară de medicină veterinară”, „Conservatorul de muzică şi declamaţie”.
În 1909 a introdus legea pentru şcolile de copii mici, „a grădiniţelor”. Prima grădiniţă fusese deschisă la 1 dec. 1897, iar în 1909 fuseseră înfiinţate, în perioada ministeriatului său, peste 168 de grădiniţe (dintre care 13 urbane).
Tot ministrului Spiru Haret îi datorăm reorganizarea și susținerea învăţământul tehnic-profesional, destinat, după cum spunea„celui mai mare număr de copii”,care „nu pot să urmeze învăţământul secundar general, fie din lipsă de mijloace materiale, fie din lipsă de capacitate intelectuală” Argumentele sale (prezentare în şedinţa Adunării Deputaţilor din 9 martie 1899) erau:„nu ar fi just să atribuim progresul societăţilor umane exclusiv inteligenţei; acesta este rezultatul a trei factori care au acţionat împreună: mâna, limbajul şi inteligenţa”. Astfel, întrucât „ocupaţiile manuale sunt tot atât de nobile ca şi cele curat intelectuale” a împărţit învăţământul profesional în patru ramuri: agricol, silvic, meserii şi comercial.
Dar poate una din cele mai importante contribuții – uitată astăzi – la dezvoltarea școlii românești a fost dezvoltarea caracterului practic al învăţământului. „Pretutindeni se cere ca profesorii să nu facă apel la memoria şcolarilor decât atunci când învăţământul nu-i poate ţine locul. Peste tot se impune a se face aplicaţii şi a se dezbrăca învăţământul cât mai mult posibil de caracterul abstract şi pur teoretic”, spunea peste tot ministrul și academicianul Spiru Haret.
Sfat care este complet uitat astăzi când școala românească este total desuetă și se bazează doar pe memorare, fiind poate mai retrogradă decât cea de pe vremea marelui matematician român.
Deşi poate insuficient prezent în memoria românească ca reformator al învăţământului şi mult prea puţin folosit de cei care se ocupă în prezent de învățământ ca model de inspiraţie, Spiru Haret de bucură de o importantă apreciere internaţională, pentru opera sa ştiinţifică.
În 1976, Uniunea Internaţională a Astronomilor a dat numele lui Haret unui crater de pe faţa invizibilă a Lunii („Aitken”), cu un diametru de 29 de km.
În 2012, la comemorarea a 100 de ani de la moartea sa, a fost introdus în calendarul UNESCO, ca om de ştiinţă, alături de alte două personalităţi româneşti (biologul George Emil Palade şi dirijorul Sergiu Celibidache – la 100 de ani de la naşterea lor).
