Ceaiul de urzici este unul dintre cele mai bogate în substanţe benefice şi compuşi activi şi are efecte extraordinare pentru sănătatea oamenilor.
Datorită conţinutului bogat în vitamine, aminoacizi, săruri şi alte substanţe benefice organismului, urzicile sunt recomandate în tratarea multor afecţiuni, printre care astenia de primăvară, bolile reumatice sau hipertensiunea arterială.
Numele de urzică (urtica dioica) provine de la cuvântul „uro” care înseamnă „eu ard” şi denotă senzaţia de usturime ce apare în momentul în care atingem planta. În ciuda acestei senzaţii însă, urzica are incredibil de multe beneficii pentru corpul omenesc şi a fost folosită în multe zone de sute de ani ca aliment, plantă medicinală sau ca materie primă pentru obţinerea firelor pentru ţesături.
Urzicile sunt o excelentă sursă de proteine, fier şi alte minerale esenţiale pentru organism. De asemenea sub formă de tincturi sau de ceai, urzicile au fost folosite în medicina tradiţională pentru a face părul să fie mai strălucitor şi mai puternic, sau pentru a curăţa sângele. În Grecia antică erau folosite în tratamentul artritei, tusei sau tuberculozei.
Mod de recoltare
De la urzică se folosesc două părţi care au proprietăţi medicinale destul de diferite: iarba, adică tulpina cu tot cu frunze şi rădăcina mai exact, rizomii, adică tulpini subterane în care urzica îşi depozitează peste iarnă substanţele de rezervă.
Tulpinile se recoltează cu tot cu frunze şi, eventual, cu inflorescenţe, prin tăiere, în faza de maturitate a plantei, adică în intervalul cuprins între lunile iulie şi noiembrie. Ar fi bine să se recolteze partea aeriană de la urzică toamna, târziu, când odată cu frunzele şi tulpina, se pot culege şi seminţele de urzică, care au calităţi medicinale deosebite. Se taie vârfurile înflorite ale urzicii (care trebuie să aibă o lungime de 20-30 cm, nu mai mult), care apoi se pun la uscat în strat de grosime medie (maximum 4 centimetri), în locuri aerisite, umbrite şi lipsite de umiditate. Atunci când s-au uscat, tulpinile de urzică devin foarte casante şi se rup cu un pocnet sec. Se depozitează în pungi de hârtie, în locuri întunecate şi uscate.
Rădăcinile se recoltează după primele brume, în luna noiembrie, când se dezgroapă cu o cazma, se spală într-un curs rapid de apă şi se lasă să se usuce într-o încăpere călduroasă şi, dacă se poate, expuse la lumina soarelui (chiar dacă această lumină este filtrată de sticlă). Când s-au uscat, rădăcinile de urzică devin, şi ele, foarte casante şi se rup cu un pocnet sec. Se depozitează în săculeţi de pânză, în locuri răcoroase şi uscate.
Preparate pe bază de urzică
În medicina naturistă urzica poate fi folosită sub diverse forme precum tinctură,pulbere, ceai sau suc.
Pentru a obţine tinctura se pun într-un borcan cu filet 20 de linguri de pulbere de frunze, peste care se adaugă două pahare (în total 400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat vreme de 12 zile, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează din acest remediu de 4-6 ori pe zi, câte o linguriţă, diluată în puţină apă.
În cazul tincturii într-o sticlă cu dop se pun 15 linguri de pulbere de rădăcină, peste care se adăugă două pahare (400 ml) de alcool alimentar de 60 de grade (deoarece extragerea principiilor active din rădăcină necesită o concentraţie alcoolică mai mare). Se închide sticla ermetic şi se lasă la macerat vreme de două săptămâni, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Se administrează de patru ori pe zi, câte o linguriţă, diluată în puţină apă.
Urzicile pot fi folosite şi sub formă de pulbere. În acest caz atât rădăcinile, cât şi partea aeriană a urzicii se macină cât mai fin cu râşniţa electrică de cafea. Depozitarea pulberii de urzică se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum patru săptămâni (deoarece unele principii active ale urzicii se oxidează în timp). Pulberea din partea aeriană se administrează de 3-6 ori pe zi, câte o linguriţă întreagă, pe stomacul gol. Pulberea de rădăcină se administrează de 4 ori pe zi, câte o jumătate de linguriţă, pe stomacul gol.
Pentru a obţine o infuzie de urzici se pun 3-4 linguri de pulbere în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă o jumătate de litru de apă, vreme de 5 minute, după care se lasă să se răcească şi se strecoară. În final, se amestecă cele două extracte, obţinându-se aproximativ un litru de infuzie combinată de urzică, care se foloseşte intern (2-4 căni pe zi).
Sucul de urzică se obţine din frunzele proaspăt culese, cât timp planta este verde (adică de primăvara şi până toamna târziu). Acest suc se obţine cu ajutorul mixerului electric: în vasul mixerului se pun 100 de grame de plantă foarte bine spălată în prealabil şi 150 ml de apă de izvor, după care se omogenizează totul prin mixare, iar amestecul rezultat se stoarce prin tifon. Se iau 120 ml pe zi din acest suc, pentru tratarea afecţiunilor hepato – biliare, a celor intestinale şi a anemiei.
Remediu pentru diverse afecţiuni
Cura de primăvară cu suc de urzică ajută la reglarea tensiunii arteriale, precum şi la protecţia vaselor de sânge împotriva ateroscleozei.
Într-un studiu publicat în „Journal of Herbal Pharmacotherapy”, care a durat şase luni şi a implicat mai mult de 600 de subiecţi cu adenom de prostată, 81% dintre subiecţii care au consumat un preparat din urzică şi-au ameliorat simptomele. În plus, testele pe animale au arătat că urzica poate stopa dezvoltarea cancerului de prostată. În cazul adenomului de prostată sunt recomandate tincturi de urzică (1 linguriţă de 4 ori pe zi) şi sucul de rădăcină şi frunze de urzică (1 pahar/zi) timp de 1-2 luni.
Urzica are efecte de asemenea efecte antiinflamatorii articulare notabile.
