Feniculul este folosit ca tratament natural pentru probleme respiratorii, combate febra şi este foarte eficient în a reduce simptomele gripei şi ale răcelii.
Planta de fenicul (Foeniculum vulgare) îţi are originea în Europa, iar comercianţii au răspândit-o şi în alte părţi ale Europei, ale Asiei şi ale Australiei. Cultivat astăzi pe toate continentele, feniculul seamănă, ca aroma şi înfăţişare, pe de o parte cu anasonul şi mărarul, iar pe de alta cu chimionul şi chimenul. La noi numele acestei plante variază în funcţie de regiune acesta fiind cunoscut sub denumiri precum: anason mare, anason dulce, anason nemţesc, chimen dulce, mărar bulgăresc, secară de grădină, molura, molotru etc.
În China Antică, feniculul era extrem de cunoscut, acesta fiind folosit ca antidot împotriva muşcăturilor de şarpe, egiptenii şi romanii în schimb în foloseau pentru proprietăţile sale stomahice şi antitoxice. Împreună cu mărarul acesta era folosit pentru prepararea „apei împotriva colicilor” şi era utilizat în curele de slăbire datorită senzaţiei de saţietate pe care o conferă. În perioada medievală a fost cultivat în mănăstiri, ceea ce i-a crescut foarte mult popularitatea.
Condiment folosit în bucătărie
Feniculul este folosit în multe bucătarii tradiţionale din Iran, India, Kashmir, Sri Lanka, China, dar şi în Europa centrală. Planta este în întregime comestibilă, iar fructele reprezintă un foarte apreciat condiment, putând fi folosite atât întregi, cât şi măcinate. Acestea trebuiesc păstrate în recipiente bine închise, ferite de umezeală şi de lumină.
Polenul are o aromă subtilă, mai puţin dulce. Foarte scump şi destul de rar, polenul de fenicul este comercializat în Italia şi SUA sub numele de „condimentul îngerilor”. Frunzele şi tulpina pot fi mâncate că legume. Depinde însă de specie. O tulpină cărnoasă şi gustoasă are feniculul de Florenţa sau finocchio.
Plantă care seamănă cu mărarul
La noi, feniculul creşte numai cultivat, fiind întâlnit mai ales în Câmpia Dobrogei, Olteniei, Crişurilor, Timişului, Bărăganului, Moldovei.
Planta ajunge la o înălţime de 1-2,5 m şi este foarte ramificată, începând de la bază, cu tulpină cilindrică, dreaptă, fin striată. Frunzele sunt alungit-triunghiulare, iar florile au câte cinci petale mici, galben-aurii şi sunt grupate câte 10-20 în umbele mari, terminale. Fructele, denumite de obicei în mod eronat seminţe, cu gust dulceag uşor mentolat şi miros aromat, sunt formate din două achene, uşor arcuite sau drepte, fiind marcate de 5 coaste longitudinale foarte proeminente.
Fructele se recoltează, pe măsură ce se coc, doar la completa lor maturitate, mai întâi cele de pe inflorescenţele superioare, apoi celelalte. După uscare sunt verzi, iar cele de bună calitate – de un verde strălucitor.
Datorită florilor foarte frumoase care durează mult timp, feniculul este folosit şi că „planta de bordura”.
Feniculul, remediu natural
Feniculul este un antiseptic, carminativ (absoarbe gazele liniştind astfel crampele), sedativ, antiinflamator, spasmolitic asupra musculaturii netede, analgezic în cazul colicilor, galactogog (stimulează secreţia laptelui), antispastic, expectorant cu calităţi stomahice, antitoxice, diuretice, calmează spasmele muşchilor bronşici liniştind tusea convulsivă şi astmatică. Feniculul are o acţiune estrogenă datorită dianetolului şi fotoanetololului şi este un bun adjuvant în cazul diabetului.
Uleiul esenţial are o uşoară acţiune antifungică asupra dermatofiţilor din genul Trichophyton şi Microsporum. Frunzele conţin un principiu hipotensiv.
Feniculul este contraindicat în ulcerul gastric şi duodenal, în enterocolite cronice şi acute. Foarte rar apar reacţii alergice cutanate, gastrice şi intestinale.
Feniculul este utilizat şi în homeopatie, cu rezultate bune pentru tuse, astm, inapetenţă şi balonări, dar şi pentru ochi şi pentru creşterea secreţiei de lapte.
Calmează inflamaţiile gâtului
În cazul bronşitei se foloseşte sub formă de comprese sau de inhalaţii, dar şi pentru gargară, uşurând expectoraţia şi calmând inflamaţiile gâtului. Este utilizat, de asemenea, în cazul laringitei, amigdalitei, faringitei, bronşitei, astmului bronşic, tusei convulsive.
Spălaturile şi compresele oculare cu ceai de fenicul odihnesc şi întăresc ochii obosiţi, măresc acuitatea vizuală, combat blefarita şi conjunctivita şi au o acţiune antiseptică şi antiinflamatoare.
Feniculul mai este folosit şi pentru îngrijirea pielii uscate şi calmarea pielii iritate, dar şi împotriva hematoamelor, având o largă utilizare în cosmetică. Uleiul de masaj ajuta la reducerea celulitei, la eliminarea toxinelor, edemelor şi a durerilor reumatice. Lasă pielea elastică, netedă, fiind un excelent factor de relaxare.
Ulei esenţial de fenicul
Uleiul de fenicul conferă o stare de confort şi de mulţumire, fiind util pentru persoanele nervoase, iritabile sau care au reţineri în a se exterioriza. Nu putem neglija nici acţiunea hormonală care permite regularizarea ciclului menstrual, în special când acesta este însoţit de crampe dureroase, şi diminuarea stresului premenstrual. La menopauza reduce simptomele neplăcute cauzate de fluctuaţiile hormonale, dar şi riscul de osteoporoza.
Feniculul este folosit şi ca adjuvant în cazul intoxicaţiilor cu plante sau ciuperci toxice şi reduce considerabil efectul toxic al alcoolului. Este un bun digestiv şi vermifug, un tonic gastric, combate atonia digestivă şi este folosit inclusiv în tratamentul colonului iritabil. În tulburări digestive, ceaiul de fenicul aduce o liniştire a spasmelor stomacului şi intestinelor, calmând durerile şi restabilind apetitul, fiind folosit inclusiv la copiii mici.
