Rădăcinile de lemn dulce au proprietăţi benefice pentru tratarea obezităţii, inflamaţii ale gingiilor, afecţiuni dermatologice şi nu numai.
Lemnul-dulce este o plantă din familia leguminoaselor, cunoscut încă de pe vremea egiptenilor. Acesta creşte în tufe cu flori liliachii, în locurile joase, prin albiile părăsite ale râurilor. În scop medicinal se recoltează rădăcinile de culoare galbenă la interior şi dulci la gust. Recoltarea se face fie în lunile martie-aprilie, fie în lunile septembrie-octombrie. Acestea se folosesc tăiate bucăţi, ca pulbere (pentru infuzii şi macerate) sau ca suc.
Rădăcinile de lemn-dulce conţin saponine triterpenice, dintre care cea mai importantă este glicirizina, prezentă fie ca atare, fie sub forma unor compuşi derivaţi, cum este acidul gliciretic. Rădăcinile mai conţin fitosteroli şi flavonoizi (liquirizina), care le şi conferă culoarea galbenă. Gustul dulce al rădăcinilor se explică prin prezenţa unor cantităţi apreciabile de glucoză, fructoză şi zaharoză.
Preparatele din rădăcină de lemn-dulce au acţiune expectorantă, antispastică, diuretică, estrogenă, antialgică şi antiinflamatoare, anorexigenă (scad pofta de mâncare).
De asemenea, lemnul-dulce potenţează acţiunea antiinflamatoarelor cortizonice. Experimental s-a dovedit că acidul gliciretic din lemnul-dulce are o capacitate remarcabilă de a neutraliza toxine precum cea a bacilului tetanic sau alte substanţe cu efect letal cum ar fi stricnina.
Indicaţii terapeutice
Produsul medicinal din lemn-dulce are aplicaţii în fitoterapia gastritelor, ulcerului gastric şi ulcerului duodenal, pentru reducerea inflamaţiei şi calmarea durerii.
Lemnul-dulce poate fi folosit în tratamentul adjuvant al obezităţii, datorită efectului de diminuare a poftei de mâncare. Este util în inflamaţiile gingiilor, în afecţiuni dermatologice, cum este psoriazisul, sau în eczeme.
Acesta este folosit şi în tratamentul poliartritei reumatoide. Acţiunea expectorantă are aplicaţii în tratarea infecţiilor respiratorii.
Mod de administrare
Lemnul-dulce se utilizează sub cele mai diverse forme. Maceratul la rece se prepară din ½ de linguriţă de rădăcină mărunţită, la o cană cu apă. Se ţine la macerat timp de 8 ore şi se bea pe parcursul unei zile.
Un ceai compus recomandat de unii autori pentru tratarea ulcerului include pe lângă rădăcina de lemn-dulce şi muşeţel. Infuzia se prepară din 1 lingură de amestec de plante (lemn-dulce şi muşeţel în părţi egale) la o cană cu apă. Cantitatea preparată se bea pe parcursul unei zile.
Pentru tratarea de scurtă durată a constipaţiei se poate prepara o infuzie din ½ de linguriţă de rădăcină de lemn-dulce la 1 cană cu apă. Se bea o cană pe zi. De asemenea, pulberea de rădăcină de lemn-dulce poate fi administrată şi ca atare în doză de 1-3 g pe zi (câte 1 vârf de cuţit, de 1-3 ori pe zi).
Lemnul dulce poate fi consumate şi în supe cu ghimber. Supa se prepară din 150 de grame de lemn dulce prelucrat, cu jumătate din cantitate de ghimbir uscat. Punem ambele ingrediente într-o oală, acoperă generos cu apă şi fierbem până când jumătate din apă se evaporă. Când se răceşte o putem consuma de două ori pe zi pentru a beneficia de efectele sale de calmare, pentru a vindeca plămânii abcesaţi şi pentru a uşura afecţiunile bronşice fără tuse.
Mestecarea rădăcinii propriu-zisă– este cunoscută pentru proprietăţile sale laxative, uşoare. Unii practicanţi medicali tradiţionali recomandă acest lucru pentru a reduce colesterolul din organism. Cu toate acestea, specialiştii adaugă faptul că dacă o persoană ştie că suferă de tensiune arterială crescută, bătăi rapide ale inimii sau se află pe anumite medicamente, atunci este esenţial să se evite mestecarea sau consumarea lemnului dulce sub orice formă.
Precauţii şi contraindicaţii
Orice tratament cu lemn-dulce trebuie însoţit de o dietă hiposodată şi nu trebuie să dureze mai mult de 4-6 săptămâni. Doza zilnică maximă admisă de glicirizină este de 100 mg. De asemenea este bine să vă asiguraţi că nu consumaţi băuturi sau dulciuri care conţin lemn-dulce în timpul tratamentului.
Planta nu trebuie administrată în timpul sarcinii sau persoanelor care suferă de hipertensiune, probleme cardiace care necesită digitalice sau de orice boală care împiedică eliminarea sărurilor din organism, cum sunt afecţiunile hepatice.
Lemnul-dulce nu este recomandat persoanelor care suferă de afecţiuni renale
Cea mai frecventă utilizare a lemnului dulce este în tratarea tusei şi a răcelilor. Lemnul dulce este util în special pentru tratarea tusei cu expectoraţie sau pentru tratarea răcelilor care sunt însoţite de dureri stomacale. În cultura ierburilor vindecătoare, lemnul dulce se utilizează la prepararea formulei anti-cancerigenă Hoxsey şi este considerat de mare ajutor în reglarea axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale. Poate fi folosit şi pentru afecţiuni autoimune, inclusiv boala Lupus, sclerodermie, artrită reumatoidă şi alergii la părul de animale.
