Băutură originară din Franţa, calvados este un excelent aperitiv ori digestiv.
Se spune că pentru a simţi sufletul unui popor, trebuie să-i guşti mâncarea şi să-i bei tăriile, dar fiecare păstrează propriile secrete, reţete vechi, combinaţii incredibile şi poveşti ce cu greu ajung să fie spuse. Până la urmă, misterul ţine curiozitatea vie, nu?
Aşa cum o ţuică de 25 de ani din gutui învechită într-un butoi de dud ar putea seduce un francez, chiar dacă botezul papilelor sale gustative a fost făcut cu cognac de colecţie, tot aşa cu calvados vechi, un sake ce desfată familia imperială japoneză sau o grappa în care sunt lăsate la macerat măsline pot ajunge să delecteze românii suficienţi de curioşi să le încerce. Iar pentru cei mai „urbani”, un cidru s-ar putea dovedi absolut inspirat pentru o călătorie cu accente bahice.
De altfel, cidrul îşi caută acum locul şi în România. Această băutură fermentată din fructe, de obicei mere sau pere, cu un conţinut de alcool de maximum şapte-opt grade, a plecat din Franţa şi poate fi găsită în mai toate pieţele europene. Cidrul se produce sub nenumărate forme şi în Marea Britanie ori Germania, nu doar în Franţa. Cidrul poate fi considerat o băutură încă exotică pentru România, însă unul dintre producători, grupul Heineken, spune că este dispus să investească masiv în promovarea sa, astfel încât să-l impună drept o băutură unisex, potrivită pentru ieşirile de după job la o terasă ori din weekend.
Nu mulţi sunt cei care ştiu că prin distilarea cidrului se obţine o altă băutură, numită calvados, ce se produce doar în regiunea Normandia din Franţa.
Mere acide pentru un calvados de calitate
Considerat o băutură nobilă, calvadosul se face doar din anumite soiuri de mere, crescute special pentru a-şi găsi locul în această licoare. Aşa cum vinurile fine pleacă din soiuri speciale de struguri ce nu pot fi folosiţi pentru consum, tot aşa merele pentru calvados sunt diferite, cu aciditate foarte mare.
Iar tehnica este păstrată cu sfinţenie în puţine case specializate din Franţa. De fapt calvadosul este unul dintre puţinele spirtoase care nu au ajuns să fie realizate în producţia de masă, după cum explică Florin Bejan, acţionar al Vinexpert. „Calvadosul a rămas un produs extrem de tradiţionalist. Dacă există, din nefericire, foarte mult cognac industrial pe piaţă, nu se poate spune acelaşi lucru despre calvados. Tehnicile de distilare sunt foarte sofisticate”, adaugă el.
Bejan este cel care a făcut experimentul de a-i oferi lui Jean Grosperrin, unul dintre ultimii producători de cognac de colecţie din Franţa, o ţuică veche de 25 de ani din gutui ţinută la învechit în butoaie din lemn de dud. A fost impresionat.
Dacă în România, nimeni nu a avut curajul să pună la învechit ţuică sau un rachiu de calitate pe care să le exporte apoi în ţări cum ar fi Franţa, unde produsele cu poveşti în spate îşi găsesc locul, alte state îndrăznesc să-şi exporte „miturile”.
Un aperitiv excelent
Astfel curioşii pot afla despre calvados că este un excelent aperitiv ori digestiv, dar poate fi introdus la mijlocul mesei sub forma celebrului „trou normand” (un obicei gastronomic care constă în consumarea unui mic pahar de calvados între două feluri de mâncare), după cum explică Cristian Preotu, cel care deţine franciza Comtesse du Barry în România.
În Normandia, acolo unde mesele de sărbătoare durează câteva ore, adaugă el, după aperitivul rece se bea un pahar de calvados tânăr, de genul Fine de Calvados, pentru a accelera digestia. Dar licoarea poate fi folosită şi în cocktailuri ori poate fi savurată alături de trabucuri.
Când vine vorba de vârsta la care un calvados bun poate fi băut, nu există limite. Ca şi spirtoasele surori, armagnacul sau whisky-ul de calitate, calvadosul devine mai bun pe măsură ce trece timpul. Există o singură regulă: atunci când se învecheşte, nivelul de alcool nu trebuie să scadă sub 40%, potrivit regulilor din Franţa (pe măsură ce se învecheşte pierde din concentraţia alcoolică).
Băuturi cu poveşti
Tot în categoria produselor cu poveşti în spate, care se pot afla în călătorii, se află Romul de Martinica făcut din suc de trestie. Trestia este special cultivată pentru această tărie (nu pentru zahăr, aşa cum se întâmplă de obicei, din care mai rămâne melasă şi apoi rezultă un subprodus). Învechirea se face în baricuri asemănătoare celor de armagnac sau cognac.
Nici o sticlă de grappa veche nu ar trebui să lipsească din colecţiile celor care adună suveniruri bahice din călătorii. Iar o opţiune ar putea să fie grappa care rezultă din amarone, un vin sec ce se obţine prin presarea gravitaţională a strugurilor (nu prin zdrobire aşa cum se întâmplă în mod uzual). Grappa se obţine din ce rezultă după presarea strugurilor, iar Florin Bejan spune că cea mai veche sticlă de la Vinexpert are peste 20 de ani.
Din aceleaşi colecţii ale împătimiţilor de călătorii nu ar trebui să lipsească nici un sake, cum este cel care se află pe masa familiei imperiale din Japonia, ori un digestiv care se obţine din macerarea unui tip special de măsline în grappa
– Daniel HAIDARLI
somelier şi barista
