Înainte de finele celui de-al Doilea Război Mondial în România s-a produs prima maşină de concepţie exclusiv românească.
Ţara noastră nu are o bogată istorie în ceea ce priveşte construcţia automobilelor. Chiar şi aşa, în câteva zeci de ani, a cultivat o legendă sub forma maşinilor Dacia.
În Bucureşti, primele maşini au apărut destul de devreme, iar primul vehicul înmatriculat a fost un model FN Herstal, pe la 1900. Cu toate acestea, pentru mulţi zeci de ani, România nu a fabricat niciun automobil cap-coadă. Acest lucru s-a întâmplat până la finele celui de-al Doilea Război Mondial.
Astfel, în anul 1945, lua naştere modelul Malaxa 1C, primul vehicul 100% românesc. Maşina era fabricată în oraşul Reşiţa şi la model au lucrat şi tehnicieni de la IAR Braşov, prima fabrică de avioane din România.
Maşina a fost numită Malaxa 1C după numele inginerului Nicolae Malaxa (1884-1965), un cunoscut întreprinzător al perioadei interbelice. Malaxa 1c putea transporta până la şase persoane. Forma caroseriei era extrem de elegantă şi aerodinamică, iar portbagajul era poziţionat în partea din faţă.
Proiectul autoturismului aparţinea unui grup de ingineri şi tehnicieni de la uzinele A.S.A.M. şi Malaxa din Bucureşti, dar şi IAR din Braşov. Lider era inginerul Petre Carp. Maşina avea un motor cu trei cilindri în stea, cu răcire forţată cu aer, capabil să dezvolte 30 de cai putere (după măsurătorile vremii). Motorul forma un tot unitar cu diferenţialul şi cutia de viteze. Greutatea motorului era de 80 kg, iar ansamblul cu diferenţialul şi cutia de viteze ajungea la 150 kg.
Ca să asigure răcirea motorului, între plafon şi acoperiş era lăsat un spaţiu pentru canalizarea aerului necesar. Aerul era captat din faţă, de deasupra parbrizului şi era canalizat prin acoperişul cu pereţi dubli, cu ajutorul unui ventilator, care îl absorbea, dirijând o parte peste cilindri, iar restul la carburator.
Viteza maximă era de 120 km/h. Malaxa oferea un nivel înalt de confort şi putea transporta până la şase persoane. Caroseria avea o formă aerodinamică, elegantă, cu portbagajul în partea din faţă, sub capotă, unde se afla şi roata de rezervă. Prinderea caroseriei pe şasiu se făcea prin tampoane de cauciuc. Consumul de benzină era de 10 l/100 km.
Fabrica s-a mutat cu totul în Rusia
Timp de doi ani a fost produsă Malaxa 1C şi au fost fabricate în jur de 200 de unităţi. Condiţiile economice grele au făcut ca modelul să nu poată trece la producţia de serie. Totodată, uzina Malaxa din Reşiţa a fost mutată la Podgorie, în Ural, se pare, la cererea generalului Brejnev, care a fost extrem de impresionat de automobilul românesc după ce a efectuat un drum Bucureşti-Sofia.
Armeanul botoşănean care a pus Moldova pe roţi
La începutul secolului XX, pe drumul ce lega Botoşaniul de Cernăuţi, două târguri importante din acea perioadă, gonea cu 40 de kilometri la oră primul automobil din Moldova. Era un Ford Model T, iar la volanul său se afla Carol Ankele, un armean bogat din Botoşani. Îl însoţea fratele său, Gogu, cei doi urmând să schimbe istoria transporturilor şi chiar a agriculturii din cea de-a doua provincie a regatului. Pentru Carol Ankele, automobilul, o nouă modă în regatul României, s-a transformat din pasiune în afacere, iar armeanul a devenit, în primii 30 de ani ai secolului XX, unul dintre cei mai importanţi negustori de maşini din zonă.
Automobile aduse din Germania
Afacerea lui Carol Ankele cu automobilele a început să prindă contur după Primul Război Mondial, când pacea aducea stabilitatea în relaţiile comerciale. Armeanul provenea dintr-o familie bogată, avea capital şi putea investi. Şi-a deschis în 1899 primul magazin de automobile din Moldova şi printre primele din România. Era amplasat în centrul comercial al Botoşaniului de la început de secol XX, printre dughene evreieşti, restaurante de lux, hoteluri şi renumitele berării ale prosperului târg. Magazinul era chiar lângă casa lui Carol Ankele, o somptuoasă reşedinţă ridicată de înaintaşii săi. Aici erau aduse în special maşini Ford. Ankele a adus pentru prima dată şi maşini Mercedes în Moldova, după 1926.
Monopol pe piaţa maşinilor
Afacerea lui Ankele s-a extins rapid. Maşinile la modă, Ford, Mercedes, Hubert sau chiar către anii ’30 Maserati, Chrysler, Opel şi Citroën, erau aduse de Carol Ankele la Botoşani, unde stăteau, spun specialiştii comunităţii armene, cel mult o săptămână pentru testări, apoi erau predate clientului care făcuse comanda. În anul 1926, afacerile lui Carol Ankele cu automobile au atins apogeul. Deţinea monopolul în zonă pe acest gen de comerţ. Era un dealer de automobile priceput, ştia să sfătuiască clientul în aşa fel încât să fie mulţumit şi chiar se pricepea la maşini, fiind căutat de pasionaţi de automobile din toată ţara.
Şi într-adevăr, după cum arată specialiştii în istoria armenilor, inclusiv clienţi de la Bucureşti veneau să ceară sfatul şi apoi să plaseze o comandă de automobil la Ankele, omul renumit că are cele mai bune relaţii pe piaţa automobilelor din Germania. Preţul automobilelor era ridicat în perioada interbelică, dar Ankele făceau discounturi, ceea ce i-a adus faima de comerciant cu automobile cinstit şi căutat. Un Chrysler, de exemplu, costa în 1932 în jur de 260.000 de lei, după cum arăta ziarul „Universul“ din Bucureşti în luna mai a anului 1932. Ceva mai ieftin era un Opel Pullman, care costa 210.000 de lei, sau un Citroën – 149.000 de lei.
Ankele avea şi service
Odată cu aducerea automobilelor, Carol Ankele a dezvoltat şi mai mult afacerea, amenajând primul atelier auto din Moldova şi printre primele din România, unde automobilele erau verificate şi reparate în mod profesionist cu mecanici care învăţau meserie în Germania şi alte ţări europene.
Automobilişti din toată ţara aduceau maşinile la Botoşani, la atelierele Ankele situate chiar lângă magazinul şi depozitul firmei armeanului. Erau efectuate rodajul, controlul şi reparaţii, de către primii mecanici profesionişti din Moldova.
